Prima Pagina > FINANTE BANCI

printeaza

 

Analiştii grupului financiar Citi estimează că leul se va aprecia treptat în 2009 şi va fi cotat cu 3,95 lei/euro la sfârşitul anului, în condiţiile în care cadrul macroeconomic s-a îmbunătăţit, ca urmare a sprijinului financiar de la FMI şi UE şi a ajustării peste aşteptări a deficitului extern.

"Părerea noastră este că FMI este confortabil cu implicarea activă a BNR pe piaţa valutară, pentru a limita volatilitatea excesivă. Aceasta, împreună cu prezenţa unui cadru macroeconomic mai credibil susţinut de pachetul financiar considerabil de la FMI/UE, ar trebui să sprijine leul, dacă nu apare o deteriorare semnificativă a apetitului global pentru risc", se spune în raport.

De asemenea, ajustarea puternică a deficitului extern care are loc în prezent este o altă tendinţă importantă ce sprijină leul, consideră analiştii Citi.

Factorii menţionaţi indică perspective favorabile pentru leu pe termen scurt, estimează analiştii grupului financiar, care iau în calcul, totuşi, unii factori de risc ce necesită monitorizare.

"De exemplu, în cazul unei aprecieri rapide a leului, BNR ar putea opta pentru a interveni prin vânzare de lei", se arată în raportul Citi.

Analiştii Citi subliniază că eventuale devieri substanţiale de la ţintele fiscale din programul economic şi "zgomotul politic" înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie ar putea submina încrederea investitorilor şi, astfel, afecta moneda românească.

"Legat de ultimul factor de risc, credem că este puţin probabil ca BNR să intervină, în afara cazului în care aprecierea leului este acompaniată de o stopare abruptă a ajustării deficitului extern", estimează analiştii Citi.

Proiecţiile Citi indică un curs de schimb de 4,10 lei/euro la jumătatea acestui an, 4 lei/euro la finalul trimestrului trei şi de 3,95 lei/euro la finalul acestui an.

Totuşi, analiştii grupului financiar menţinează că probabila dorinţă a BNR de a reduce mai agresiv dobânda cheie în acest an ar putea influenţa şi cursul leului.

Citi estimează că BNR va coborî dobânda de politică monetară până la 7,25% la finalul acestui an.

De asemenea, analiştii Citi subliniază că o implementare credibilă a programului economic convenit cu FMI şi CE vapune România într-o poziţie mai bună pentru a intra în Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM 2), anticamera euro, în 2012, acesta fiind obiectivul autorităţilor române.

articol scris de The Investor

Bookmark and Share

Ai o parere de transmis:

Numele tau*

E-mail*:

web

 

Taguri: citi

publicitate

   

Shelly Roberts

How To Be A Good Client

Since, in nearly every post-Socialist country, when the boom was booming and money came in almost [...]

ASR Principele Radu

Turneul Prieteniei (I): Los Angeles

Am inceput, impreuna cu Principesa Margareta, in dupa-amiaza de 23 martie 2008, calatoria spre [...]

Dan Tanasie

Ce-ati spune de un Chief Negative Officer?

Peter K. - CEO-ul companiei Alpha –Oy se se trezise cu sentimentul ca intilnirea din acea [...]

Vezi toti columnistii>>

Mira Telecom

Mira Telecom este integrator in proiecte de securitate si telecomunicatii oferind o gama [...]

BNI România

Business Network International este cea mai mare Organizatie Internationala a Oamenilor de [...]

JCI România

Junior Chamber Internaţional Romania este parte a Junior Chamber International (JCI) care [...]

Vezi toate organizatiile >>