Certinvest lansează astăzi primul fond de investiţii ce se adresează părinţilor ce vor să economisească sume de bani pentru copiii lor, Certinvest Next Generation.
ondul deschis de investiţii Certinvest Next generation se adresează părinţilor care îşi doresc obţinerea unor randamente superioare celor pe care le-ar obţine prin constituirea de depozite, conturi de economii sau asigurări unit-linked şi care doresc ca investiţiile proprii să fie protejate de efectele inflaţiei, pentru o perioadă recomandată de minimum 5 ani. Fondul investeşte într-un portofoliu diversificat de instrumente investiţionale (depozite bancare, obligaţiuni, alte instrumente cu venit fix, acţiuni, etc), ponderea în fiecare dintre acestea variind în funcţie de evoluţia şi trendul de pe pieţele în cauză.
Fondul oferă investitorilor persoane fizice o asigurare de viaţă, suma asigurată variind în funcţie de valoarea acumulată a investiţiei
În plus, investitorii pot beneficia de sesiunile de consiliere profesionala oferite de Certinvest copiilor anual.
Investiţia minimă în fondul Certinvest Next generation este de o unitate de fond, preţul iniţial al unei unităţi de fond fiind de 100 de RON. Subscrierile în acest fond sunt posibile începând cu data de 1 iunie 2011. Pentru investiţiile realizate prin platforma HYPERLINK "http://www.investonline.ro" www.investonline.ro sau prin telefon 021 203 14 30/31, comisioanele de subscriere se reduc la jumătate.
Horia Gustă, preşedintele Comitetului Director al Certinvest declară „Fondul Next Generation îşi propune să ofere părinţilor o alternativă profitabilă la produsele de asigurare şi conturile de economii pentru copii, oferind beneficii mai mari, la costuri mai mici. Este primul fond de investiţii de acest gen din România şi cred că părinţii vor profita de oportunitate, cu atât mai mult cu cât beneficiază şi de asigurare de viaţă şi de consiliere profesională pentru copiii lor, în mod gratuit. Interesul pentru acest fond există. Unii părinţi aleg să economisească de dinainte să li se nască copilul, alţii încep imediat după botez, iar alţii când copilul intră la grădiniţă sau la şcoală. Important este ca economiile să fie făcute cu regularitate (de aceea, serviciul Direct Debit este preferabil pentru acest produs), pentru că aceasta poate face diferenţa între a urma o facultate în România sau a susţine financiar educaţia copilului la o universitate de top din străinătate, spre exemplu. ”
Fondul a fost autorizat prin Decizia CNVM 486 din data de 25.05.2011 şi este înscris în Registrul CNVM cu numărul CSC06FDIR/ 400072 din data de 25.05.2011. Depozitarul fondului este BRD-GSG.
articol scris de The Investor