Prima Pagina > EXTERNE

printeaza

Orice ajutor al Fondului Monetar International (FMI) pentru un stat membru al zonei euro 'trebuie exclus', iar Europa trebuie sa isi gaseasca solutii 'singura', a declarat joi secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Bruno Le Maire, relateaza AFP.

"Exista o posibilitate ca Fondul sa ajute tarile care nu sunt membre ale zonei euro, poate exista un ajutor financiar care sa completeze sprijinul bancii centrale, al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) sau al Bancii Europene de Investitii (BEI). In schimb, ceea ce din punctul meu de vedere ar trebui exclus, este un ajutor de la FMI in interiorul zonei euro", a declarat Le Maire, la canalul France 24.

La jumatatea lui ianuarie, au circulat informatii potrivit carora premierul irlandez Brian Cowen vorbise despre posibilitatea unui sprijin din partea FMI. Cowen, al carui stat face parte din zona euro, a dezmintit informatiile, iar reprezentantii Fondului indicasera ca un astfel de ajutor nu a fost solicitat.

"Zona euro este o regiune independenta, cu o moneda proprie, o moneda puternica, una dintre cele care conteaza in lume si trebuie sa iasa din dificultati singura", a adaugat Bruno Le Maire.

"Daca aduceti un ajutor de la FMI in zona euro, slabiti moneda si spuneti ca in esenta euro a fost un esec. Iar euro a fost, de fapt, un succes, un factor de protectie. Daca exista dificultati cu o tara care are probleme adevarate, ar trebui sa gasim singuri solutii", a adaugat oficialul francez.

Secretarul de stat francez, care urmeaza sa inceapa un turneu in mai multe tari din Europa de Est, a subliniat, de altfel, ca "singurul plan ce poate fi luat in considerare" pentru sprijinul noilor state membre ale Uniunii Europene (UE) este "de a evalua in ce conditii statele care nu sunt membre ale zonei euro ar putea adopta moneda unica".

"Trebuie sa acceleram calendarul, dar sa respectam criteriile si regulile si sa analizam situatia statelor care sunt cele mai pregatite sa adopte moneda unica", a mai declarat oficialul francez, adaugand ca acesta este scopul in care va efectua vizite la Budapesta, Bratislava si Varsovia. 

articol scris de The Investor

Bookmark and Share

Ai o parere de transmis:

Numele tau*

E-mail*:

web

 

Taguri: Bruno Le Maire, FMI

publicitate

   

Niels SCHNECKER

Sah la Parlament si garda la contracandidati

Democratia: uite...nu-i Cei care ma cunosc stiu ca nu sunt si nu am fost un fan al Presedintelui [...]

Shelly Roberts

How To Be A Good Client

Since, in nearly every post-Socialist country, when the boom was booming and money came in almost [...]

Dan Tanasie

Ce-ati spune de un Chief Negative Officer?

Peter K. - CEO-ul companiei Alpha –Oy se se trezise cu sentimentul ca intilnirea din acea [...]

Vezi toti columnistii>>

Mira Telecom

Mira Telecom este integrator in proiecte de securitate si telecomunicatii oferind o gama [...]

BNI România

Business Network International este cea mai mare Organizatie Internationala a Oamenilor de [...]

JCI România

Junior Chamber Internaţional Romania este parte a Junior Chamber International (JCI) care [...]

Vezi toate organizatiile >>