ASR Principele Radu
Turneul Prieteniei (I): Los Angeles
Am inceput, impreuna cu Principesa Margareta, in dupa-amiaza de 23 martie 2008, calatoria spre [...]
Prima Pagina > Business > RETAIL
Cand Francois Oliver a venit prima data in Romania, putini se asteptau sa-l vada sapte ani mai tarziu indragostit de aceasta tara, entuziasmat si implicat in continuare in dezvoltarea pietei locale de retail.
"Sunt jumatate catalan si jumatate francez. Prima jumatate este mai apropiata de caracterul romanilor, asa ca se poate spune ca acum sunt pe jumatate catalan si pe jumatate roman", spune el in limba tarii adoptive. "Sunt si un pic francez", adauga razand.
"Ar trebui sa fiu si putin german acum", continua, referindu-se la ceea ce numeste cea mai mare realizare profesionala din cariera sa - numirea in functia de managing director la Metro Cash & Carry Business Unit Romania & Moldova, parte a grupului german Metro. "Imi place sa muncesc in Romania. Este o tara foarte aproape de valorile mele", spune el. "Romanii sunt persoane inteligente, active, care lucreaza mult, cu seriozitate".
Calitatea fortei de munca este de altfel foarte importanta, subliniaza seful Metro. "Banii pentru diverse proiecte si investitii se gasesc, dar oamenii buni mai rar. De ei depinde in parte si succesul unei afaceri". Compania pe care o conduce este un exemplu in acest sens.
"Suntem pe locul intai pe piata de retail din Romania si a patra companie ca marime la nivel national", spune Oliver. "Din cei 7.000 de angajati, doar opt sunt expati. Toti directorii de magazine provin din cadrul companiei, fiind alesi prin promovare interna, fara a apela la o agentie de head hunting".
Este vorba despre un sistem de promovare aplicat la nivel international de grupul Metro, explica el. "Drept rezultat, subsidiara romaneasca a generat oameni care au obtinut pozitii importante si succes la nivel international".
Un exemplu este Ana-Maria Radulescu, numita in urma cu doi ani director comercial la magazinul Metro din Moscova - cea mai mare unitate a grupului din lume.
Oliver se lauda si cu echipa sa de IT-isti. "Avem oameni specializati care asigura serviciile IT in cadrul grupului pentru subsidiarele din 28 de tari. Pe viitor, poate vom ajunge sa acoperim si alte servicii si sa fim un cap de pod pentru alte tari". Astfel de succese, subliniaza Oliver, sunt in primul rand rezultatul nivelului superior de educatie. "Este foarte bine sa dezvolti o tara cu un nivel superior de educatie", arata el. "In Bucuresti, de exemplu, 25% din populatie se incadreaza in aceasta categorie".
Placerea cumparaturilor
Dupa mai bine de zece ani pe piata de retail, Francois Oliver nu are nici un dubiu ca a face cumparaturi, in acceptiunea moderna, trebuie sa fie sinonim cu "placere". "Romanul este un consumator latin caruia ii place sa manance un produs bun, proaspat si de calitate", considera el. "Ii place tot ce este modern - sa mearga la cumparaturi, sa aiba un telefon mobil performant, o masina scumpa, o casa frumoasa".
In ultimii ani, comertul a evoluat foarte mult pe piata locala, atingand un nivel cu adevarat modern. Pe piata competitia se da intre companii puternice si profesioniste care promoveaza conceptele cash & carry, hypermarket si de tip discount in magazine la standarde europene - "uneori poate mai moderne chiar decat in alte tari dezvoltate", adauga Oliver.
Piata se imparte insa la doi. "In Romania avem in continuare de-a face si cu forma traditionala de comert - supermarketuri, chioscuri si pietele deschise", spune el.
Aderarea la Uniunea Europeana va aduce insa schimbari importante.
"Aderarea este un semnal ca Romania intra intr-o alta faza de evolutie si are in fata noi posibilitati de dezvoltare. Vorbim despre o zona noua, diferita, cu reglementari specifice. Vom asista la intrari noi pe piata, din categoria 'killers'. Ikea si-a anuntat deja debutul".
In ceea ce ii priveste pe retailerii de dimensiuni mici, supravietuirea lor va depinde de gradul de adaptabilitate.
"Este foarte important sa te adaptezi, este un semn de inteligenta", spune Oliver. "Comertul traditional este necesar pe piata, dar micii retaileri trebuie sa se modernizeze si sa se extinda, altfel nu vor supravietui. Un supermarket cu o strategie de marketing solida si inteligenta se va extinde. Asta e legea comertului si a economiei de piata".
Taguri: Francois Oliver, Metro
Prima Pagina > Business > RETAIL
publicitate
Am inceput, impreuna cu Principesa Margareta, in dupa-amiaza de 23 martie 2008, calatoria spre [...]
Since, in nearly every post-Socialist country, when the boom was booming and money came in almost [...]
The European Private Equity & Venture Capital Association (EVCA)(www.evca.eu) has recently [...]
Mira Telecom este integrator in proiecte de securitate si telecomunicatii oferind o gama [...]
Business Network International este cea mai mare Organizatie Internationala a Oamenilor de [...]
Junior Chamber Internaţional Romania este parte a Junior Chamber International (JCI) care [...]