Paul Grigoriu - Succesul fara concesii

Este greu de ajuns in varf, iar odata ajuns este si mai greu sa te mentii. Nicaieri nu este mai adevarat acest lucru ca in mass-media. Intr-o lume in care vedetele apar si dispar, ambitiile sunt confirmate, sau infirmate, in functie de preferintele, permanent in schimbare, ale publicului exista, totusi, profesionisti care detin “secretul” succesului fara concesii. Unul dintre acesti “happy few” este Paul Grigoriu. O intrebare pe care sigur v-ar pune-o toti cei fascinati de presa in general si de audiovizual in particular: Cum se patrunde in acest domeniu? Cum ati ajuns sa lucrati la Radio Romania ?

O intrebare pe care sigur v-ar pune-o toti cei fascinati de presa in general si de audiovizual in particular: Cum se patrunde in acest domeniu? Cum ati ajuns sa lucrati la Radio Romania ?
Se patrunde destul de greu, sau mai bine zis se patrundea destul de greu. Am fost colaborator la Radio numai doua, sau trei, luni inainte de terminarea studiilor universitare si nu aveam nici o sansa sa intru pentru ca se cerea un dosar “beton”, asa cum se spunea pe vremea aceea. Din fericire, diploma de facultate era si ea o recomandare, iar cand am terminat, cu o medie destul de mare, am optat pentru un post in Bucuresti, iar cei de la Cadre, cum se numea pe atunci Serviciul de Resurse Umane, stiind ca deja colaborasem la Radio, au cerut sa fiu repartizat aici.

Acum se patrunde mai usor in acest domeniu?
Se patrunde mai usor pentru ca exista o oferta foarte mare pe piata media, iar intreprinderile din acest domeniu sunt nevoite sa ia in considerare aceasta situatie. De aceea veti intalni in presa oameni de profesii foarte variate, de la ingineri pana la profesori, care colaboreaza o vreme si, daca intrunesc conditiile pe care le cere respectivul loc de munca, sunt angajati. Nu stiu daca asta e bine sau rau, dar ceea ce am remarcat eu, la Radio, este ca oamenii care vin cu profesii diferite aduc cu ei si mentalitati diferite, iar acest lucru este bun pentru cultura organizationala!
Apar sugestii si idei din mai multe directii si astfel cultura organizatiei respective, vorbim aici de Radio, poate evolua. Altfel respectiva organizatie risca sa ramana inchistata in niste tipare care nu-i aduc nimic bun.

Din sportul de performanta stim ca spectacolul de cateva minute, sau cateva zeci de minute, ascunde multe ore de munca deloc spectaculoasa, repetitiva, enervanta, chiar frustranta de multe ori. Cata repetitivitate si frustrare se ascund in spatele unui radioprogram ?
Eu nu socotesc nici repetitivitatea, nici frustrarea drept notiuni peiorative.  Pentru a face un program bun de radio trebuie sa repeti o serie de formule deja consacrate, care au avut succes la public si, in masura in care poti, trebuie sa te inventezi pe tine insuti. Frustrare exista, pentru ca, asa cum spunea cu amaraciune primul director al Radiodifuziunii de dupa 1989, Eugen Preda, o spunea si dintr-o experienta personala, Radioul nu incurajeaza familia. Trebuie sa dai totul aici, cand pleci de aici te gandesti tot la locul de unde ai plecat, de aici se naste frustrarea.  In ce priveste repetitivitatea, exista si ea, exista pericolul sa se transforme in rutina, principalul este sa stii sa elimini acest pericol. Asta se face foarte usor ascultandu-i si pe altii. Daca te asculti doar pe tine, sau ii asculti numai pe cei din casa ta, respectiv Casa Radio, care este si casa mea, risti sa devii monoton, sa te repeti si asa mai departe. Daca-i asculti si pe altii, daca-i vezi si pe altii, daca-i citesti si pe altii, acest pericol nu mai exista, dispare.

Alta intrebare pe care nu pot sa nu v-o pun : odata ajuns vedeta, in cel mai bun sens al cuvantului, in Radio, nu ati fost tentat sa faceti si pasul urmator in audio-vizual, adica sa treceti in televiziune ?
Nu m-a tentat niciodata acest lucru!  In primul rand pentru ca n-am stiut exact, marturisesc asta dupa 39 de ani de cariera, cand anume am devenit un om de radio in intelesul complet al cuvantului. Al doilea lucru care m-a oprit a fost ca, asa cum in radio exista radiogenie, in televiziune exista telegenie. Eu consider ca n-o am si atunci nu avea rost sa insist. Iar al treilea lucru, care este cel mai important, este faptul ca sunt doua meserii total diferite.  Seamana doar aparent. Televiziunea este un cu totul alt lucru decat radioul. In televiziune te misti intr-un alt univers, iar contactul cu cel care te priveste este nemijlocit. In radio tu esti cel care incearca sa creeze contactul. Deci sunt doua eforturi de calitate diferite. Din aceasta cauza nu m-am gandit niciodata sa fac televiziune.

In cariera dumnevoastra, alaturi de munca de redactor, avand propria emisiune, ati fost si director la Radio Romania Actualitati. Altfel spus, v-ati aflat, in acelasi timp, de ambele parti ale baricadei. Care din cele doua posturi este mai grea, cea de jurnalist, sau cea de conducator de jurnalisti ?
Grele sunt amandoua. Dupa 1989, pentru ca asa erau vremurile, am facut in acelasi timp si munca de manager si munca de jurnalist in Radio si am constatat ca exista un pericol foarte mare! Cel care este manager risca, la un moment dat, sa creada ca este un foarte bun jurnalist, iar jurnalistul din el risca sa isi “ridice la fileu” toate mingiile in asa fel incat ajunge sa se autoconvinga ca intr-adevar, asa este!
Preferabil este sa optezi pentru o postura sau alta. Cine le face pe amandoua este fie foarte capabil, fie inconstient!

Pe masura ce presa s-a dezvoltat ca o veritabila industrie, au aparut si “furnizorii de personal”, adica facultatile de jurnalism. Multe, scumpe, dar cu mulți candidati. Cat de mult conteaza o diploma universitara pentru o cariera de jurnalist ?
Personal aveam o teorie ca nu conteaza nici un fel de diploma daca ai chemare pentru meseria de jurnalist. Cu trecerea anilor am constatat, insa, ca este important sa ai in spatele tau si o facultate specializata.
Din nefericire, la noi invatamantul pentru jurnalism se face destul de haotic. In afara de ceea ce se propune la Universitatea din Bucuresti, nu am gasit nimic valabil, in sensul devenirii jurnalistului dupa terminarea studiilor. Cred ca situatia se va imbunatati dupa ce aceste institutii care propun tinerilor sa faca o cariera in jurnalism vor acumula o experienta de zece sau douazeci de ani.

Altfel spus, invatamantul pentru jurnalism profesionist ar trebui sa devina el insusi profesionist?!
Este exact ceea ce incearca sa faca, la Universitatea din Bucuresti, profesorul Mihai Coman. Exista reusite, desi am vazut si absolventi de acolo care, dupa parerea mea, n-ar avea ce sa caute intr-o redactie. De aceea spun ca mai trebuie sa treaca cateva promotii de studenti, zece, sau cincisprezece, ca sa lamurim ce inseamna jurnalismul, ce inseamna demersul jurnalistic, pentru ca nimeni nu intelege acest lucru si, la urma urmei, sa lamurim ce aduce jurnalismul nou. Deocamdata jurnalismul se face dupa tiparele vechi.

Universul audiovizual, ca toata presa de altfel, se inchina la Sfantul Rating. In functie de ce spune “rating”-ul apar, sau dispar, emisiuni, apar sau dispar vedete.
Pana unde poate sa mearga aceasta veneratie fara a distruge chiar esenta si rolul social al presei, fara ca presa sa devina un comert ca oricare altul?
Exista, intr-adevar, o tentatie foarte mare a acestui Sfant Rating. Sigur ca legatura este vizibila chiar si pentru cine este in afara sistemului. Totul este in raport cu banii pe care poate sa-i obtina un patron de presa din publicitate. Nu cred, insa, ca trebuie sa ne speriem de acest lucru. El va exista intotdeauna. Intotdeauna vor fi jurnalisti, sau emisiuni, foarte bine cotate, intotdeauna vor fi spoturi publicitare care sa fie difuzate la anumite ore, atunci cand sunt emisiunile respective sau cand prezinta jurnalistii respectivi.
Esential este sa luam aceste lucruri cu masura si sa nu ne legam de acest rating ca de o bucata de lemn care te salveaza de la inec. Este o realitate, dar care nu trebuie sa ne domine.

Pe de alta parte, este vizibil ca audio-vizualul “de stat”, sau public, cum se spune, este sfasiat intre fascinatia ratingului si rolul social pe care trebuie sa-l indeplineasca.
Intr-adevar! Din nefericire constat un lucru la care, personal, nu ma asteptam: audiovizualul de stat a inceput sa imite audiovizualul particular, care are cu totul alte ratiuni de a exista si cu totul alte intentii! Triada cunoscuta: informare-formare-divertisment, care exista in audio-vizualul public, nu exista in audio-vizualul privat. Or, acum, noi, cei din audio-vizualul public, ma refer la Radiodifuziunea Romana, incercam sa facem ceea ce fac cei din audio-vizualul privat si nu cred ca ne reuseste. Suntem stangaci pentru ca avem si alte surse de informare si alte surse de venituri, iar lucrul acesta ne marcheaza.

Sunteti un jurnalist care a avut mereu rating bun. Cum ati reusit asta ?
Cred ca am reusit pentru ca nu m-am gandit niciodata ca trebuie sa fac rating! Pur si simplu l-am facut pentru ca emisiunile mergeau bine. Nu m-am gandit niciodata ca trebuie sa fac acest lucru. Este adevarat ca, la un moment dat, am ajuns sa constientizez acest lucru, atunci cand se vorbea de emisiunile mele, dar cred ca nu trebuie sa te gandesti la rating. Eu nu m-am gandit!

Revenind la triada de care vorbeati anterior, dupa patru decenii si jumatate de presa comunista obligatoriu formativa asistam la ceea ce pare sa fi e victoria absoluta a presei pur informative pana la tabloidizare. Jurnalele de stiri incep cu o Dacie rasturnata pe nu stiu care DN, in vreme ce inaugurarea unui nou muzeu, sau deschiderea unei expozitii de arta, sunt trecute la coada stirilor, asta in cazul fericit in care mai sunt trecute. A murit presa formativa?
La noi a cam murit! Cred ca este o perioada de euforie in privinta formatelor tabloide, dar lumea va ajunge la o saturatie in aceasta privinta. Cred ca deja exista sectoare in care acest lucru devine vizibil si cred ca ne vom intoarce la informatia exacta, riguroasa, bazata pe trei surse, bazata pe argumente, nu numai pe ceea ce ii vine jurnalistului sa scrie, sau sa spuna.

In urma cu mai multi ani, un mare jurnalist francez de radio, Roland Dhordain, mi-a spus ca in emisiunile sale niciodata nu si-a permis sa trateze cu superioritate, sau cu ironie, un om politic pentru ca desi el, ca jurnalist, era o vedeta, respectivul om politic are legitimitatea oferita de votul popular. In breasla presei din Romania de astazi cred ca Roland Dhordain ar fi acuzat de rusinea rușinilor: autocenzura ! Este autocenzura necesara, sau nu ?
Politetea si tonul moderatorului unei emisiuni nu fac parte din autocenzura, fac parte din cei sapte ani de acasa!  

Dar nu exista tentatia, omeneasca in fond, a jurnalistului ca, aflat in fata unui om politic sa vrea sa demonstreze ca el, jurnalistul, reprezinta “a patra putere in stat”?
Exista aceasta tentatie! Sorgintea ei se afla in narcisismul care zace in fiecare dintre noi, dar ea trebuie reprimata nu prin autocenzura ci prin educatie.

Ati intervievat sute de oameni politici, de la toate nivelurile si de toate orientarile. Ati acumulat astfel o experienta unica. Ati fost, sau sunteti, tentat sa faceti la randul dumneavoastra pasul catre politica ?
In nici un caz! Eu am statutul meu de profesionist al Radioului, am numele meu si acestea imi ajung!

Revenim la diferenta dintre jurnalist si conducator de jurnalisti de care am vorbit anterior. Ce este preferabil: ca managerul, conducatorul, sa fi e cel mai bun profesionist din institutia respectiva, sau cel mai bun organizator?
Ideal ar fi sa fie amandoua in acelasi timp, dar de obicei este cel mai bun organizator, adica ar trebui sa fi e cel mai bun organizator!

articol scris de Rasvan ROCEANU -