Muzica de camera, Cea mai intima forma de comunicare

Mitul muzicii de camera sobra si exclusivista a fost spulberat de aparitia in urma cu doi ani a festivalului SoNoRo. Un festival care prin concertele si conceptele sale reuseste sa umple salile, sa demonstreze ca acest gen este dinamic, plin de viata, “cea mai intima forma de comunicare muzicala”, cum o numeste chiar directorul artistic al festivalului, celebrul violist Razvan Popovici.

Cum s-a nascut SoNoRo?

In prezent succesul unui brand depinde intr-o proportie destul de mare de numele lui, de puterea pe care o are acesta asupra oameni. Cat de usor il pot retine. Astfel, m-am gandit ca ar trebui sa gasesc un nume care sa “sune” bine atat inRomania, cat si in strainatate, dat fiind faptul ca imi doream sa creez un festival cu impact european. De altfel acum festivalul a depasit granitele Europei mergand si pe alte continente. A durat cateva luni pana s-a cristalizat “SoNoRo”, initial au fost mai multe variante, insa am tot eliminat dintre ele pana am ajuns la trei, dar niciuna nu ma multumea pe deplin. Pana intr-o noapte de iarna, cand am intrat pe un site de parfumuri si am vazut un parfum numit Sonor, aceasta a fost scanteia care mi-a aprins imaginatia si a condus la solutia fi nala, SoNoRo. In ceea ce priveste designul, in acest logo m-am straduit prin alternanta literelor mari si mici sa transmit un altfel de spirit, de atitudine, de filosofie.

La o prima vedere exista discrepanta intre idee si vizual. Vorbim de un festival de muzica de camera, asociat cu un mediu exclusivist, sobru si vedem un logo dinamic, care emana tinerete, chef de viata: litere in alternanta, linii serpuitoare…

Da, tocmai aceasta este filosofia SoNoRo: tinerete, inventivitate, nu inteleg de ce in Romania muzica clasica si cea de camera in special sunt asociate cu sobrietatea, cu sentimente mai putin placute. De ce nu putem sa o asociem cu dinamismul, pentru ca ea poate fi dinamica, plina de viata si temperament. Ce inseamna muzica? Pornim, sa spunem, de la A si ajungem la B; nu spui A si ramai acolo, decat daca esti John Cage, celebru de altfel pentru “piesa” in care de fapt pianistul nu produce niciun sunet, sta pur si simplu in fata pianului. “Pentru ca structura muzicii este sunet si liniste, integrandu-le o obtii. Nu am nimic de spus si o spun”, marturiseste pianistul.

Consideri ca muzica de camera este un produs muzical la fel de apreciat in Romania ca si in strainatate? Este publicul nostru pregatit pentru acest gen de muzica?

Traditia muzicala in Romania are un trecut bogat, desi in ultimii ani muzica de camera a trecut pe planul doi. Nu trebuie sa uitam ca muzica clasica provine din spatiul german, se canta in cvartet sau cvintet acasa de placere, aceasta traditie exista si in Romania, in anumite cercuri, insa odata cu venirea comunistilor acest obicei a inceput sa dispara.

Muzica de camera este cea mai intima forma de comunicare muzicala, astfel impactul SoNoRo a fost extraordinar. Am reusit sa atragem pe langa publicul meloman, care a fost incantat sa-i asculte pe artistii din cadrul festivalului, spectatori din diverse categorii sociale. Au venit oameni din media, business, studenti, elevi, salile in care am concertat fi ind arhipline.

Care este profi lul spectatorului de SoNoRo?

Spectatorii sunt predominant tineri, multi “young successful professionals”. Daca initial m-am straduit sa fac legatura intre tineri artisti de varsta mea, 30-35 de ani, ei insisi profesionisti de succes, si publicul spectator, dupa primele concerte aceasta legatura s-a creat de la sine. Sunt oameni care vin de la prima editie a festivalului, au devenit adevarati fani, comunica direct cu interpretii s-a creat acea legatura puternica dintre artist si fan. Acum, unii dintre acestia vin sa ne vada la concerte si in strainatate.

De ce este muzica de camera cea mai intima forma de comunicare muzicala?

Muzica de camera. Este vorba de o muzica ce are loc in “camera” in sensul abstract al cuvantului, adica in spatii relativ intime. Altfel este perceputa o piesa interpretata in Casa Enescu, unde incap maximum 100 de persoane, iar apropierea fata de artisti este foarte accentuata, se creaza acea intimitate si altfel intr-o sala de 2.000 de locuri. Legatura dintre spectator si artist este puternica in anumite spatii, te duce cu gandul la inceputurile acestui gen muzical.

Dar in aceste conditii, cand vorbim de un festival nu exista riscul de a indeparta alti potentiali spectatori?

Un festival de muzica de camera nu o sa fie niciodata atat de cunoscut si nu o sa aiba un impact asemanator unui festival rock. Si asta prin natura muzicii, sunt genuri care se pot manifesta pe un un stadion, de exemplu, si genuri care impun anumite spatii. Se poate realiza un concert de muzica de camera in spatiu deschis, insa conteaza ce se intampla imprejur. Daca organizezi un astfel de concert in fata Ateneului Roman, vizavi de Muzeul National si pe acolo trec in continuu masini, degeaba se interpreteaza extraordinar pentru ca perceptia si valoarea actului in sine nu va mai fi aceeasi ca atunci cand ai interpreta in curtea unui palat, sau la Castelul Banfi , ori intr-un orasel din Italia sau Franta, unde este o anumita liniste. Aceasta muzica are nevoie sa se dezvolte acustic intr-un spatiu relativ linistit, pentru ca daca in jur sunt avioane, elicoptere si masini, agitatie urbana, nu poti sa o percepi.

Noile creatii tehnice nu pot interveni in astfel de cazuri, sa amplifice sunetul?

Cand canti cu un Stradivarius este pacat sa treci sunetul printr-un aparat. La concertul de anul trecut de la Palatul Bragadiru am folosit un alt concept – cu videoproiectie, muzica a fost ceva extraordinar; tangouri argentiniene combinate cu muzica de Vivaldi, totul desfasurandu-se in fata a 600 de spectatori in picioare, insa nu am folosit sonorizare, tocmai pentru ca acustica era minunata si, cu toata atmosfera mai galagioasa si destinsa de classic lounge, instrumentele Stradivarius, Guarnierius, Guadagnini si Amati si-au dezvoltat poezia fara efort. Publicul a fost foarte atent, iar combinatia programului nostru cu acustica buna din palat a condus la un succes.

Dar ce parere ai despre programul violonistului Edvin Marton cu patinatorul Evgeni Pluscenko?

Acolo este altceva, este un show ieftin, sustinut in tot felul de arene sportive, in care Marton canta mediocru, masele merg sa vada executia patinatorului si sa-l vada pe cel cu Stradivarius-ul. Este showbiz producator de bani!

Intr-o oarecare masura nu asta se urmareste in cadrul fiecarui festival sau concert? Sa se obtina bani.
Sunt tot felul de initiative si proiecte. Muzica de camera este in sine un gen strans legat de anumit grad de cultura, de stil. Scopul este de a oferi ascultatorilor o alta perspectiva, care sa se opreasca din goana asta de zi cu zi si sa faca o introspectie personala, pe langa socializarea fi reasca si comunicarea directa cu ceilalti participanti la eveniment. Dar nu se urmareste imbogatirea de pe urma unui astfel de festival. Bineinteles la finalul manifestarii, cand se trage linie, trebuie sa se poata achita costurile aferente si eventual un pic de plus. Dar este cu totul altceva decat acrobatiile ridicole ale acelui domn cu vioara.

Cu ce se diferentiaza concertele din festivalul SoNoRo de alte concerte de muzica de camera?

Fiecare concert are un concept, piesele alese creeaza un traseu muzical anumit, plaseaza spectatorul intr-o calatorie spre un anumit univers – inspirat din opera sau tango, ori o seara vieneza, franceza, piesele se combina intr-o mix inteligent si conceptual, totul in cadrul aceluiasi concert. Aceasta este modalitatea cea mai interesanta si satisfacatoare atat pentru artisti – care nu trebuie sa cante numai Mozart, Haydn si Beethoven-, dar si pentru ascultatori care au mai ascultat compozitiile celor trei mari, insa acum au ocazia sa mai descopere si alte lucruri noi – o piesa de Stravinski dupa un trio de Mozart sau o piesa de Rahmaninov dupa Haydn. La editia din acest an a SoNoRo vom prezenta o paleta larga de piese – muzica clasica (Mozart), multa muzica de camera romantica, ce are impactul cel mai mare in randul publicului, muzica contemporana, latino-americana și spaniola. De asemenea, o sa continuam seria de experimente urbane, demarata acum doi ani, in 2007 respectivul concert s-a tinut la Palatul Bragadiru. Este vorba de concerte cu proiectii video.

Dar nu te apropii foarte mult de zona de show?

Nu, pentru ca proiectiile video se subordoneaza conceptului si laturii muzicale. VJ-ul este un artist care pornind de la o anumita piesa creeaza un vizual pentru aceasta. Nu este un simplu spectacol de lumini! De fapt este un eveniment audiovizual.

Cine este Vj-ul cu care lucrezi?

Andu Dumitrescu, binecunoscut prin colaborarile cu Andrei Serban, Silviu Purcarete. Un adevarat VJ nu intervine atat de mult peste piesa muzicala, incat sa distraga atentia. Mie mi-a placut foarte mult de Andu in momentele in care muzica era atat de expresiva, incat nu mai avea nevoie de nimic altceva, a subordonat proiectia piesei, oferind un simplu background si nimc altceva.

Una dintre partile importante ale festivalului este SoNoRo-Interferente, dedicata tinerelor talente. Ce s-a intamplat cu tinerii absolventi ai workshop-urilor?

Fiecare dintre cei sase bursieri a continuat sa mearga pe drumul sau, doi dintre ei au reusit la examenul pentru Royal Academy of Music, unul este full scholarship, celalalt cu part scholarship, alti trei au intrat la conservatoare in Bucuresti si Viena si cei care veneau din strainatate continua sa concerteze pe mari scene la Londra, Paris… Deci am fost insiprati in selectia lor.

Cu ce ii ajuta pe cei tineri sa intre in SoNoRo-Interferente?

SoNoRo- Interferente este o initiativa care in primul rand incearca sa-i descopere pe cei mai talentati si mai buni tineri muzicieni din Romania.

Ii aduce intr-un loc in care au linistea necesara sa caute, sa cante, sa aiba contact cu personalitati deosebite din viata muzicala europeana. Ei sunt tratati ca niste colegi mai tineri, canta cu aceste personalitati, de aici si denumirea de “Interferente”, nu este doar un curs, sunt adevarate workshop-uri. Este de fapt un loc in care ii ajutam sa-si deschida ochii, sufletul, sa afle ca fara pasiune nu are niciun sens sa te ocupi de muzica.

Spuneai la un moment dat ca in SoNoRo se urmareste sa se faca diferenta intre un bun instrumentist si un adevarat muzician. Care este diferenta dintre ei?

Un bun instrumentist provine, precum spunea Darwin, din maimuta si a invatat sa manuiasca foarte bine o bucata de lemn. De exemplu, canta foarte bine la vioara, dar nu are niciun pic de cultura, profunzime, ci pur si simplu are o apropiere tehnica fata de muzica. Dar nu este un muzician. Si o maimuta cand ia o piatra sa sparga o nuca este un minunat tehnician, apoi lucrurile avanseaza iar regnul uman a evoluat pana la computer, insa maimuta nu o sa faca niciodata un cerc, o inima pe o piatra.
Un muzician bun poseda si tehnica, insa trebuie sa aiba si un bogat bagaj cultural. Canta o piesa de Mozart, trebuie sa stie cum se dansa pe vremea aceea, care erau trairile oamenilor atunci, cum era viata lor etc. Practic, un bun muzican isi compune astfel propria interpretare.

RAZVAN POPOVICI

• S-a nascut la Bucuresti intr-o familie de muzicieni si a inceput studiul violei cu tatal sau, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris si Freiburg cu Peter Langgartner, Jean Sulem si Wolfram Christ. S-a perfectionat cu Tabea Zimmermann, Paul Coletti, Wilfried Strehle, Christoph Wyneken, Thomas Riebl si membrii Cvartetului Hagen.

• A cantat ca solist in mai multe tari europene, in sala Filarmonicii din Koln, Festspielhaus Baden-Baden si Theatre des Champs Elysee din Paris. A colaborat cu Konstantin Lifschitz, Alexander Lonquich, Rainer Kussmaul, Thomas Brandis, Daishin Kashimoto, Cvartetul Voces si membri ai Cvartetului Amadeus la Schwetzinger Festspiele, Harrogate Festival, Open Chamber Music Prussia Cove, Boswil Sommer, Oxford Chamber Music Festival, Kobe International Arts Festival, Ferrarra Musica, St.Gallen Musikfestival, Tartini Festival.

• Printre salile in care a cantat se numara Wigmore Hall si South Bank din Londra, Ateneul Roman sau Prinzregententheater din München. Ca membru al Ansamblului Raro canta regulat in Europa si Japonia (Tate Gallery in Londra sau Residenz München). Primul disc al Ansamblului Raro, Canti Drammatici, a aparut in aceasta primavara la casa de discuri Solo-Musica din München.

• In acelasi timp colaboreaza cu institute radiofonice de prestigiu: Radiodifuziunea Bavareza, Südwestdeutscher Rundfunk, RRM, TVR sau NHK din Japonia.

• Primul sau CD, “Songs and Dances of Life” a aparut la editura Humanitas Multimedia si la casa de discuri Solo-Musica din München.

• O experienta benefica pentru cariera sa a constituit-o participarea sa ca instrumentist in Orchestra Filarmonicii din Berlin in perioada 2000-2001, avand ocazia sa cante sub bagheta dirijorilor Claudio Abbado, Nikolaus Harnoncourt, Lorin Maazel, Daniel Harding, Ivan Fischer si Gunter Wand.

• De asemenea, au fost importante colaborarile sale ca prim-violist cu Orchestra de Camera din Koln, Filarmonica de Camera din Salzburg, Orchestra Filarmonicii din Essen si Orchestra de Camera din Munchen.

• A tinut cursuri de masters in Republica Ceha, Japonia si Romania. Razvan este initiatorul si directorul Festivalului Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein, Germania, al seriei de concerte “Pèlerinages” din München si al Festivalului SoNoRo din Bucuresti.

articol scris de Cornel BALAN -