Istoricul Neagu Djuvara - Un secol de Neagu Djuvara

''Nu sunt un adept al genului Memorii. De aceea nu m-am pregatit catusi de putin pentru un asemenea exercitiu - de n-ar fi decat fiindca eram constient ca participarea mea ocazionala la evenimentele din veacul meu se situa la un nivel atat de modest, incat nu prezenta interes pentru istorici si, mai putin, pentru marele public. Originea acestei scrieri este, asadar, accidentala. (...) nu sunt Memorii construite, chibzuite, cizelate, logic organizate, ci doar amintiri razlete, impresii fugare, marturii si marturisiri. Sa ramana numai ca o oglinda - o oglinda sparta, o oglinda tulbure, brumata - a unei indelungi trairi departe de tara.'' Neagu Djuvara, Amintiri din pribegie 1948-1990

Tinand cont ca mai bine de 40 de ani i-ati dedicat diplomatiei, de unde pasiunea pentru istorie?

Asta nu se comanda, o am de cand eram copil. Primele mele lecturi au fost romane istorice, inca de la varsta de 10 - 11 ani. In general au fost frantuzesti sau englezesti traduse in franceza. La liceu am fost intotdeauna primul la istorie. Cand am facut studiile universitare am avut cumintenia sa fac Istoria in paralel cu Dreptul, pe care l-am impins pana la doctorat. A fost o alegere buna, avand in vedere ca toata viata am gasit de lucru avand o licenta in Drept. Nu poti intra in Ministerul de Externe cu o licenta in Istorie.

In biografia lui Neagu Djuvara se regaseste si o parte din Al Doilea Razboi Mondial. Ce a insemnat aceasta perioada?

Am fost in armata romana timp de trei ani. La Odessa, regimentul meu a fost distrus intr-un mod absolut barbar, n-a ramas aproape nimic. Noi am facut razboiul alaturi de nemti atunci. In foarte multe regimente s-a luptat cu armament intarziat de razboi, din 1916. Culmea este ca mica mea decoratie de razboi a fost obtinuta din faptul ca am oprit o contraofesiva ruseasca pe un deal la Tiganca cu acest tip de armament.

Cum a fost intrarea in diplomatie?

Accidentala. Eu nu aveam intentia sa fac diplomatie, vroiam sa fac istorie si sa devin profesor universitar, dar asta insemna sa continui pe banii mei.
Am intrat in diplomatie pe vremea cand lucram la Ministerul de Externe, cand am fost numit curier diplomatic la Stockholm. Asta se intampla chiar in dimineata zilei de 23 august. Misiunea mea era sa spun ministrului nostru, Fred Nanu, sa o contacteze pe doamna Kolontay, Ambasadorul URSS la Stockholm, ca sa reia negocierile de pace cu Guvernul Antonescu. Capitularea m-a prins pe drum. Intalnirea cu doamna Ambasador nu a mai avut loc. Cum nu ma mai puteam intoarce in tara, am ramas trei ani in Suedia ca Secretar de Legatie.

Cum a fost perioada exilului?

Am hotarat sa raman in Occident pentru ca aveam alaturi sotia si copilul. Am inceput o viata noua la Paris si am lucrat pentru organizatii de interes romanesc, in comitete de asistenta pentru refugiati. Tot in acea perioada am avut si o scurta experienta de jurnalist, la Radio Europa Libera, care imi foloseste si astazi in redactarea textelor mele. Pe de alta parte stiam ca tot ceea ce fac in Franta ingreuneaza situatia familiei mele din Romania. Mama mea a fost nevoita sa ma renege pentru a scapa de Securitate. Era oricum urmarita tot timpul, iar corespondenta noastra era foarte cifrata. Ii scria mama unui prieten francez care mentiona succint despre un anumit personaj fictiv, care eram, de fapt, eu. Numai asa afla cate ceva despre mine, sotia si fiica mea.
Dupa 14 ani de munca in Franta, am inceput sa-mi dau seama ca pedalez in gol si nu prea mai gaseam rostul muncii mele acolo. Acesta a fost momentul cand am acceptat functia de consilier al presedintelui in Republica Niger. Am luat-o ca pe o provocare de doi ani. Dar acestia s-au transformat in 23. Africa a insemnat o experienta dura, in primul rand din cauza climei. Totusi, nu a fost chiar atat de rau pentru ca acolo m-am vindecat de reumatism si ulcer.

De ce ati ramas atatia ani in Africa?

Pentru ca in momentul cand trebuia sa revin in Franta, as fi avut 48 de ani. La varsta asta era greu chiar si pentru un francez sa-si gaseasca de lucru. Apoi viata in Africa nu era atat de alerta ca in Europa, ceea ce imi lasa suficient timp sa scriu. Ganditi-va ca am lucrat 19 ani la teza mea de doctorat. Aceasta a insemnat echilibrul pe care l-am gasit acolo. Chiar daca oamenii erau foarte draguti cu mine si nu aveam nici o problema din punct de vedere social, nu pot spune ca am fost fericit. Sederea mea in Niger a insemnat, in primul rand, inceputul despartirii de sotia mea, care nu m-a urmat acolo. Ea a ramas in Franta si ne vedeam doar vara cand veneam in vacanta.

Ce ati simtit cand v-ati intors in Romania, dupa aproape 50 de ani?

Am simtit lucruri urate. Nu m-am mai simtit acasa, cu toate ca centrul Bucurestiului nu era schimbat. Fetele oamenilor pe care ii intalneam pe strada erau diferite. Am avut chiar impresia ca intalnesc alt popor. In afara de faptul ca intalneam oameni tristi si cenusii, aveau alta aparenta fizica. Taranul roman din anii �40 era un om imbracat in alb, cu o fata imbujorata, usor alungita si blanda. Acum intalneam oameni incruntati, rai, speriati...

Citeam un editorial intr-o publicatie care avea ca titlu "De ce plecam din Romania?". Noi va intrebam de ce v-ati intors in Romania?

Cred ca generatia tanara ar trebui sa faca un efort de imaginatie si sa se puna un pic in pielea bunicilor lor. Romanilor de acum doua generatii nici prin cap nu le trecea sa paraseasca tara. Proverbul "Fie painea cat de rea, tot mai bine-n tara mea!" era cat de poate de bine ancorat in realitate. Dovada este faptul ca acum 50 de ani, erau doar 120.000 de romani plecati in America. In comparatie cu polonezii care erau in numar de trei - patru milioane.
Acum lucrurile s-au inversat. Generatia tanara vrea sa emigreze. Eu am fost fortat sa stau departe de tara, dar primul gand era sa ma intorc indata ce ar fi cazut regimul Comunist.

La ce varsta ati publicat prima carte?

Daca nu-mi dadea Dumnezeu o viata atat de lunga, eu nu faceam nimic. Prima mea carte am publicat-o la 59 de ani. Apoi m-am putut realiza cand m-am reintors in Romania. Atunci au inceput sa mi se traduca mai multe carti, scrise in franceza. Am mai publicat altele scrise aici. Sunt un om care s-a realizat dupa 70 de ani.

Daca viata v-ar permite sa o luati de la capat, tot istoric ati vrea sa fiti?

Cu siguranta. Din pacate nu am putut sa fac istorie decat la o varsta destul de inaintata. Daca as lua viata de la capat as face numai istorie. Un lucru pe care l-as face in plus ar fi sa continui sa cant la pian.

Printre lucrarile publicate

Intre Orient si Occident. Tarile Romane la inceputul epocii moderne, 1800-1848
Civilizatii si tipare istorice. Un studiu comparat al civilizatiilor
O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri
Cum s-a nascut poporul roman
Mircea cel Batran si luptele cu turcii
De la Vlad Tepes la Dracula Vampirul
Amintiri din pribegie
Scrisorile spatarului Nicolae Milescu

Despre Neagu Djuvara

S-a nascut la Bucuresti in 1916, intr-o familie de origine aromana, asezata in Tarile Romane la sfarsitul secolului al XVIII-lea si care a dat multi oameni politici, diplomati si universitari. Tatal sau, Marcel Djuvara, sef de promotie la Politehnica din Berlin-Charlottenburg in 1906, a murit capitan de Geniu in armata romana in cursul epidemiei de gripa spaniola din 1918.
Mama sa, Tinca Gradisteanu, apartinea ultimei generatii dintr-un neam de mari boieri munteni (in secolul al XVII-lea, Bunea Vistierul Gradisteanu a fost ctitorul mai multor biserici sau manastiri, printre care si Mitropolia din Bucuresti, unde a fost inmormantat).
Neagu Djuvara si-a facut studiile la Paris:
-licenta in Litere (istoric), 1937;
-doctorat in Drept, 1940;
-doctorat de stat in Litere (filosofie a istoriei), 1972;
-diploma a Institutului de Limbi si Civilizatii Orientale, 1988.

In 1941 participa cu Regimentul 6 Dorobanti de Garda "Mihai Viteazul" la campania din Basarabia si Transilvania.
In 1943 intra prin concurs la Ministerul de Externe.
La 23 august 1944 este trimis de Mihai Antonescu curier diplomatic la Stockholm pentru reluarea negocierilor de pace cu URSS.
Guvernul de dupa 23 august 1944 il numeste Secretar de Legatie in Suedia, unde sta pana la preluarea definitiva a puterii de catre comunisti in toamna 1947, cand hotaraste sa nu se intoarca in tara.
Din 1948 pana in 1961 si din 1984 pana in 1989 a activat in sanul exilului romanesc (Comitetul de asistenta pentru romanii refugiati, Radio Europa Libera, Fundatia Carol I, Casa Romaneasca, etc.).
Intre 1961 si 1984 a stat in Africa, in calitate de consilier diplomatic si juridic la Ministerul de Externe al Republicii Niger. A calatorit mult in Africa, Europa si America.
In 1990 s-a intors in tara, fiind din 1991 pana in 1997 profesor asociat la Universitatea din Bucuresti. Este membru de onoare al Institutului de Istorie "A.D. Xenopol" din Iasi si al Institutului de Istorie "Nicolae Iorga" din Bucuresti.

articol scris de Anca TOMA - , articol scris de Radu TODERAS -