INTRE SCENA SI VIATA - IPOSTAZELE SUCCESULUI

ION CARAMITRU-directorul Teatrului National Bucuresti Intr-o cariera de peste 45 de ani, peste 30 de roluri pe marile scene de teatru, peste 40 de roluri in film, in cele mai remarcabile productii romanesti si.... recitalurile "Eminescu"! Ar fi putut sa fie mult mai multe, daca Ion Caramitru ar fi continuat sa fie doar ce se simte, si este in primul rand, adica actor si abia apoi presedinte al UNITER, ministru al culturi, iar acum director general al Teatrului National I.L.Caragiale din Bucuresti.

De fapt, Ion Caramitru este el insusi o institutie, iar anul 2008 mai aduna si alte carate si responsabilitati: Ion Caramitru revine pe scena Nationalului  bucurestean in rolul principal din "Eduard al III-lea", dar, in paralel, incepand din toamna, ca manager, trebuie sa gaseasca solutii pentru complexele etape de reabilitare constructiva si functionala a cladirii  Teatrului, fara a afecta continuarea activitatii uriasului organism care e colectivul artistic al TNB.

Intre primul Hamlet din 1963 si momentul in care ati fost asezat in seria celor mai  buni interpreti ai acestui rol in 2006, au fost atatea personaje, atatea stari. Pana la a ajunge la punctul in care va aflati azi, va propun sa trecem printre roluri si prin epoci...
In 1963 a fost momentul de aprofundare al rolului Hamlet. Eram student, facusem rolul si apoi a urmat examenul de absolvire, cu Hamlet, in 1964. Un rezumat de doua ore al unei piese care, jucata integral, putea dura chiar 5 ore!

Multi ani mai tarziu, in 1985, am avut premiera cu Hamlet-ul integral la Teatrul Bulandra in regia lui Alexandru Tocilescu, spectacol care s-a jucat de peste 200 de ori, timp de 7 ani si si-a incheiat o glorioasa cariera, fiind jucat la teatrul National din Londra, la Festivalul International  de la Dublin, la Bienala de la Sao Paolo si la Teatrul Odeon din Paris, in 1992. Implineam atunci 50 de ani si mi-am luat adio de la un personaj care trebuia sa fie tanar. Ar putea fi, intr-un fel, un record de Guinessbook pentru ca rareori s-a jucat o piesa de atatea ori si atatia ani, cu aceeasi distributie.

Acum 2 ani, la o discutie importanta la nivel national in Marea Britanie, cu mari directori de Festivaluri cu critici s-a spus ca interpretarea mea ar fi intre primele 10 din toate timpurile . La atatia ani, dupa 1992, era o recunoastere importanta moralmente, placuta, dar tinand cont de perisabilitatea actului teatral, lucrurile se intorc intr-o matca  fireasca.

Intre timp au fost zeci de roluri in film, zeci de roluri in teatru.
As putea sa le grupez intr-un fel: am jucat mult Shakespeare desi nu atat de mult cat mi-as fi dorit. Un rol extrem de indragit, in alta cheie decat Hamlet si Pericle e Bufonul din "A 12-a noapte", un rol extrem de indragit, facut impreuna cu Aureliu Manea, intr-un spectacol pe care n-a mai apucat sa-l semneze din cauza cenzurii. Acest Bufon e unul din rolurile mele de referinta.

Am jucat si in "Furtuna", in "Ferdinand", in "Iulius Cezar". Un rol interesant pentru mine a fost si Actorul din "Azilul de noapte" in regia lui Liviu Ciulei. Poate rolul cel mai important facut cu Ciulei e, insa, Leonce, din "Leonce si Lena", care s-a jucat si el 11 ani si i-a adus cele mai mari succese Teatrului Bulandra in strainatate. Cu Tocilescu, dupa 1989, am jucat in "Antigona" (spectacol jucat chiar si in Teatrul antic de la Epidaurus) rolul lui Creon, dictatorul timpului.

Iar in film...
Am jucat in vreo saizeci de filme, de care ma leaga o amintire placuta si datorita faptului ca am refuzat mai multe filme decat  am facut in Romania. Am scrasnit din dinti, am trait prost, dar n-am jucat personaje imbecile, comuniste sau absurde. Raman legat de "Luchian", ca fiind, poate, filmul meu cel mai interesant, dar si de personajul, asa-zis negativ, din "Stejar, extrema urgenta" Asta a fost si ma bucur ca am putut s-o fac atunci bine. in ultimii ani am facut 11 filme in strainatate, unul din ele cu Costa Gavras: "Amen".

Cat de importanta a fost pentru dumneavoastra secventa aceea, care poate  inca ne rasuna tuturor in urechi, aceea a momentului in care, se tragea asupra Muzeului de Arta (in decembrie 1989-n.r.)? Cum faceti diferenta intre ceea ce ati trait important in cultura romaneasca pana in momentul decembrie 1989 si tot ceea ce a urmat dupa?
Aici e vorba de niste intamplari care se pot cronometra la minut . Eram in Studioul 4, in ziua de 22, seara, cand cineva a venit si a urlat : "Arde Muzeul de Arta, nenorocire, militarii trag, au inconjurat cu tancuri si cu TAB-uri totul si trag in muzeu". Imediat am realizat ce tragedie va fi daca va arde Muzeul si cum n-aveam masina am tipat daca e cineva cu masina, sa ne duca pana acolo, cineva s-a oferit, masina era un Trabant la care a trebuit sa imping ca nu pornea, in sfarsit am ajuns, cu chiu cu vai.

Acel domn care m-a dus, cand am ajuns in zona a spus: "Mie mi-e frica, eu plec". soferul  care era Sergiu Celac,  cel care peste cateva zile devenea ministru de externe si care povesteste mereu ca a fost soferul meu. Am ajuns, m-am asezat, m-am chircit langa senila unui tanc si am vazut, intr-adevar, ca aceste TAB-uri trageau in Muzeul de Arta.

Se tragea cu trasoare care muscau putin din pereti, dar trageau si prin ferestre si inauntru ardea. Era absurd ce se intampla pentru ca si daca ar fi fost cineva inauntru ar fi stat in spatele zidurilor si nu ar fi patit nimic, decat daca muzeul ardea cu totul.  si am realizat atunci idiotenia acelui moment, am iesit in celebrul, de acum, balcon si am strigat sa nu se mai traga. Lucru pe care l-am reusit la un moment dat, daca va mai amintiti. Ulterior m-am aflat pe "lista neagra" a lui Vadim Tudor pentru ca, zicea el, am dat foc Muzeului de Arta si aveam un cod "invers" cu teroristii.

Intrebarea urmatoare se refera la felul in care un artist, un actor, isi schimba viata cand isi asuma mai mult decat atat. Nu mai intra doar in forma in care il aseaza, poate inspirat, altii ci initiaza el insusi, poate din instinct de constructor de lumi, de coordonator. De la UNITER la Ministerul Culturii si acum la Teatrul National sunt niste etape...
Imediat dupa revolutie ATM-ul, Asociatia oamenilor din institutiile de teatru si institutiile muzicale, s-a autodizolvat si, cum intrasem intr-o lume noua, oamenii s-au grabit sa refaca existenta breslei. Ne-am adunat in februarie si am constituit  UNITER-ul  (un nume care si suna bine !) si prin votul de atunci am fost ales, spontan, presedinte. Abia dupa 2 ani am schimbat regulamentul, cu toata rezistenta sistemului, cu un statut sanatos, care obliga uniunea sa lucreze pe proiecte si programe .

UNITER-ul a implinit 18 ani de curand si primul proiect pus la punct a fost o surpriza  placuta pentru unii, care a adus transparenta in realizarea scopurilor ei imediate, de a sprijini creativitatea in teatru, de a onora artistii, de a sustine interesele breslei, etc. Daca e vorba de proiecte  ma gandesc si la Gala Tanarului Actor, dar si la aspectul social, pentru ca ii ajutam pe colegii batrani si bolnavi, fara surse suficiente de venit, dar ma gandesc si la Festivalul National  de Teatru din decembrie si la reprezentarea in strainatate, in structurile europene, etc. Lucrurile functionau datorita managementului deschis, iar in 1996 Alianta Nationala a Uniunilor de Creatori , prin presedintii alesi , ii propunea  domnului Ion Diaconescu, presedintele PNTCD, persoana mea ca ministru al culturii.

Propunerea a fost acceptata, iar eu am intrat in Guvern fara sa fiu membru al vreunui partid. Am intrat  peste 6 luni in partid si datorita traditiei istorice a acestuia, dar si pentru faptul ca nu poti sa stai intr-un guvern pur si simplu independent, vrei sa faci lucruri importante! Programul National de restaurare a monumentelor este opera mea de baza; prin el am reusit sa cresc lista monumentelor inscrise sub patronajul UNESCO, de la 8 la 30. Apoi am rezistat eroic incercarii de a distruge originalitatea "Coloanei fara sfarsit", dar la fel de importanta e toata partea de legislatie specifica si in special Legea dreptului de autor si a drepturilor conexe.

A fost prima lege de tip european si profund neconstitutionala, asta o spun la modul ironic pentru ca in Constitutia Romaniei, la ora respectiva, proprietatea privata era ocrotita, nu garantata... Intrarea in normalitate ce decurge din aplicarea acestei legi e importanta pentru Alianta Nationala a Uniunilor de Creatori, care administreaza interesele a peste 12000 de profesionisti. Iar la Teatrul National, am ajuns dupa ce condusesem si Teatrul Bulandra, intre 1990-1993, de unde am plecat din proprie initiativa pentru a-i face loc lui Silviu Purcarete. De 3 ani sunt directorul Teatrului National, unde am intrat prin concurs.

si va simtiti bine....
Nu mi-e chiar foarte bine in ce priveste propria mea persoana, dar incerc sa fac lucruri care sa ramana. si, poate, cel mai important e proiectul de reabilitare a
teatrului. 

Remarc firescul si modul organic in care v-ati lasat patruns de probleme si ati gasit solutia impreuna cu cei care va erau aproape la UNITER, la Ministerul Culturii, dar si la Teatrul National.  Ce alte trasaturi va recomanda pentru ceea ce faceti ca artist, dar mai ales ca manager?
Vin din sistem! stiu exact ce-i trebuie teatrului romanesc, asa cum stiu si colegii mei. In general toti stim ce i-ar trebui teatrului. Dupa ce ai descoperit talentul, al tau si al trupei, poti sa ridici pretentii de alt tip. Eu cred ca in Teatrul National exista mult talent care n-a fost bine folosit, iar de 3 ani de cand sunt aici am putut sa rulez regizori si din tara si din strainatate.

Acum am ambitia sa aduc regizori de la cei clasicizanti la experimentalisti si ma bucur ca acum la TNB au loc 2 premiere. Una este o piesa castigatoare a concursului de creatie UNITER, piesa Mihaelei Mihailov: "Complexul Romania", pusa in scena de tanara regizoare Alexandra Badea. La Sala Amfiteatru, Cornel  Todea, regizor din generatia activa inca, desi mai inaintata in varsta, pune in scena "Ecaterina a lll-a", piesa clasica a lui G.B.Shaw, cu Maia Morgenstern si Stefan Iordache, dar si cu tineri actori angajati in teatru de cateva luni. Sunt in acelasi timp 2 experimente, desi orice spectacol e un experiment. Au venit la noi regizori din Anglia, Irlanda, America si lucram in continuare cu regizori importanti din Romania pentru ca avem o trupa  mare, de 100 de actori, care trebuie sa joace.

O trupa mare, multe provocari la care se adauga planificatul proces de reabilitare a Tetarului National Bucuresti.
Cladirea a suferit niste transformari dure dupa incendiul care a avut loc, atunci cand Ceausescu a obligat pur si simplu arhitctii si inginerii constructori s-o mutileze, acoperind-o cu un soi de clopot de beton care nu are rezistenta necesara pentru ca punctul de sprijin e parcajul subteran de la Intercontinental.

Cladirea a fost schimonosita, au fost create spatii de nefolosit, multe cu aspect de constructie fascisto-comunista. Sala Mare va reveni la dimensiunile initiale, iar Sala Studio, care este inca sediul Operetei, cu o scena absolut senzationala, inca unica in Europa,  cu o geometrie variabila, care o face apta sa se transforme in 20 de minute de la scena de tip italian, la cea elizabetana, va reveni de drept Teatrului National.

In interiorul teatrului se vor deschide inca doua sali experimentale in spatiile unor ateliere, cu posibilitati mari de a primi orice fel de regie artistica. Apoi pe acoperis, pe esplanada de beton, fosta "palarie", va fi un teatru in aer liber, care va deveni, sper, un punct de atractie al capitalei. In plus, vor mai fi o galerie de arta, restaurante si cafenele pe care le dorim in spatii care acum nu sunt deloc folosite.

Am luat ca exemplu Teatrul National din Londra care se deschide dimineata la ora 12,00 si se inchide la 1 noaptea. si nu neaparat oamenii care vin sa vada spectacolul intra acolo: intra oamenii care vor sa vada galerii de arta, librarii, vin sa se intalneasca, sa faca afaceri. In fiecare zi, de la 5 la 7, sunt trupe de tineri care-si cauta un public, oamenii se opresc, se uita, asculta, se plimba... Teatrul National isi deschide astfel portile pentru oameni pe tot parcursul zilei cu punct final: spectacolele din cele 5 sali - si nu va fi un mall care inglobeaza teatrul.
M.H. -

Cum va coexista activitatea teatrala cu aceea de reabilitare a cladirii ?
Lucrurile nu incep in toate directiile deodata! Acum urmeaza ca proiectul tehnic sa fie aprobat cu grija ca 2 sali sa functioneze tot timpul. Sala Mare va intra ultima in procesul de refacere,  iar pana atunci se va face o intrare speciala, care sa evite lucrarile din jur. Teatrul National e un mic oras cu 100 de actori si 400 de specialisti sau lucratori in alte domenii.

V-ati gasit acum, pe langa toate cele ale "directiei", timpul pentru a reveni pe scena. Cu ce efort?
Pe scena am revenit la Bulandra in "Sorry", in regia lui Kordonsky si in "6 personaje in cautarea unui autor" in regia lui Liviu Ciulei. La Teatrul National a fost mult mai greu sa ma rup din treburile zilnice pentru o piesa atat de grea cum e "Eduard al III-lea". Mi-am limpezit tema piesei, iar inainte de premiera mi-am luat un fel de concediu de la directie sa pot sa repet si in doi timpi pe zi. Acum se joaca cu sala arhiplina si asta ma bucura nespus.

In ce ipostaza va simtiti mai implinit desi s-ar putea sa nu faceti nici un fel de separare: ca actor sau ca manager?
Ca actor, bine inteles! Managementul si cei 4 ani de la Minister mi-au furat 4 ani de cariera! Am avut un agent de film in Anglia pe care l-am refuzat cu primele doua filme si apoi a renuntat el la mine pentru ca a inteles ca nu poti  sa pleci din Guvern sa faci un film undeva in lume... Acesti ani i-am trecut la pierderi si la castiguri morale si materiale pentru domeniul culturii pe care eu zic ca l-am servit bine.

articol scris de Mihaela HELMIS -