Arta de “a dirija”

Stiti cine este Madalin Voicu? Cu totii veti spune, bineinteles – fiul celebrului violonist Ion Voicu si un cunoscut om politic. The Investor il prezinta pe Dirijorul Madalin Voicu, unul dintre cei mai valororosi artisti ai Romaniei, care este membru de onoare al Academiei Franceze de Arta, Stiinte si Litere, fost profesor la Conservatorul din Izmir (Turcia), dirijor al Orchestrei Regale Olandeze de la Haga si al Orchestrei Simfonice Poloneze de la Varsovia.

Cine este artistul Madalin Voicu?

Intre 14 si 40 de ani, pentru ca atunci neavand alta preocupare in sensul politicului, al pastoririi etniei pe care incerc sa o coordonez, m-am ocupat exclusiv de muzica si de arta. Acum trebuie sa-mi impart timpul de multe ori in defavoarea meseriei mele, pentru ca politicul iti mananca nu numai timp, ci si nervi iar in momentul cand esti artist, daca n-ai o stare si o liniste, un mediu bun pentru psihic, nu poti face nimic. Nu poti ca la ingineri sa te duci la fabrica si la 5 sa pleci. E cu totul altceva. Iti trebuie o anumita atmosfera…

Nu mai am 50 de concerte pe an, am 10-15 concerte. Anul trecut am avut 18 concerte. Asta inseamna ca, practic, nu am iesit din circuit, dar m-am dedicat intr-un fel sau m-am ocupat mai mult de zona politicului, insa ce-am facut eu intre 14 si 40 de ani, n-au facut altii intre 20 si 80 de ani, pentru ca atunci eram foarte prolific si fiind copil, adolescent si apoi matur, dar si neavand atunci un alt scop sau o alta tinta nu faceam decat asta. Si asta o faceam nu numai bine, dar si cu mult sarg. Eram pe de o parte un tanar adolescent care trebuia sa devina serios, pentru ca eu am avut o copilarie mai agitata, nefiind foarte “aliniat”.

Pe de alta parte trebuia sa-mi respect statutul de Voicu, un nume pe care nu puteam sa-l denigrez sau sa-l neglijez si aceste doua forme ale mele de a ma transforma in artist deja matur dupa 20 de ani mi-au dat multe satisfactii si multe bucurii.

M-am axat pe meseria asta care, hai sa nu fim foarte pesimisti cu privire la epoca dinainte de 1989, artistii erau cultivati, erau sprijiniti, eu vorbesc de elite. Cei care aveau un cuvant de spus, erau recunoscuti si pe plan extern erau bine sprijiniti. Exista o diurna care iti permitea pe langa onorariul pe care il primeai sa ai cat de cat o conditie privilegiata. Dar pana la 40 asta am facut si am facut-o bine. Am fost si profesor la Conservatorul Ataturk din Izmir, am avut masterclass -uri in Ungaria, Elvetia.

Nu va e dor de perioada aceea, pentru ca in comparatie cu lumea politica este altceva..
Problema e asa. Eu sunt un tip foarte ambitios. Nu sunt incapatanat, dar cand imi propun ceva, trebuie sa merg pana la capat, chit ca poate nu ma aleg cu ceea ce imi propusesem initial, dar stiu ca am mers pe drumul acesta pana la sfarsit. Deci, daca m-am angajat in politic, vreau sa spun ca mai curand ma deprima decat sa ma anime, trebuie sa merg pana la capat. Capatul inseamna ceva la sfarsitul unui eventual mandat pe care l-as lua. Eu la 60 de ani vreau sa ma intorc 100% in muzica.

Dar pentru ca eu intre 40 si 60 de ani am decis sa fiu politician, si poate un politician atipic, eu nefiind foarte comod nici la mine in partid, am zis ca imi duc pana la sfarsit proiectul. Vreau sa cred ca nu am gresit.
Intr-un numar anterior vorbeam cu Razvan Popovici, directorul artistic al Festivalului SoNoRo, despre reactia romanilor vizavi de muzica de camera, dar si de succesul pe care il are aceasta in Japonia de exemplu. Cati mai apreciaza acest gen, pentru ca un dirijor simte publicul.

Muzica de camera inseamna si trio si cvartet si qvintet si sextet si octet, dar inseamna si orchestra care nu are timpan si sufl atori de alama, decat corn. Si atunci poate sa fie foarte spectaculos un cvartet care are patru virtuozi si care impresioneaza prin felul in care canta, dar poate sa fie foarte interesant si spumos sa auzi Simfonia 40 de Mozart in compania unei orchestre de camera. Si care-i diferenta dintre orchestra de camera si orchestra simfonica mare? Orchestra simfonica mare este mai exploziva, iti da anumite stari, diferente de sunet si de nuante mult mai palpabile. In schimb, orchestra de camera mica umbla mai mult la fineturi, la detalii, care tin de o chimie mai speciala.

Este important ca muzica sa fie buna, in rest nu mai intereseaza nici genul, nici cantitatea. Importanta e calitatea! Insa vulgul vrea spectacol. Nu vorbesc despre oamenii care se pricep. Eu vorbesc despre ceea ce numim noi popor. Ei vor bubuituri, scantei si artificii.

Daca vorbim de personaje care cunosc personalitatile din muzica si care nu sunt neaparat eruditi, dar au informatiile de ceea ce inseamna muzica clasica in primul rand, ei stiu sa distinga, au termene de comparatie, pot sa zica aia e bine, aia nu-i bine, acolo a fost fals. Depinde la care tronson ne referim.
Ca moda, japonezii sunt un popor mult diferit, rafinat, ca si chinezii. Vreau sa dau un exemplu. Acum 30 de ani Toni Iordache, marele nostru tambalist a avut un spectacol la Tokio la care in jumatate de ora n-a mai putut sa bata cu betele in tambal de banii pe care ii aruncau japonezii. A devenit proverbial ca japonezii la care ne asteptam sa nu guste muzica lautareasca au vazut ca omul e foarte bun si au dat bani din proprie initiativa. Ei sunt foarte interesati de alte culturi.

Cat de mult s-a schimbat structura publicului fata de ce era inainte de 1989?
In afara ca s-au imputinat, diferentele devin vizibile si asta e deja trist, daca nu chiar periculos, sunt vizibile diferentele la tineri. Tineretul nostru inainte mergea la spectacol indiferent daca era de teatru, opera, opereta, balet, simfonic. Nu mai merg. Sunt mai mult virati spre o viata artificiala, care de fapt este efectul globalizarii.

De ce dirijor, si nu violonist?

Am inceput cariera ca violonist. La 5 ani si jumatate mi s-a pus vioara in mana “cu forta”, in sensul ca la varsta aceea niciun copil nu vrea sa faca ceva special. Nu m-a animat foarte tare problema ca trebuie sa cant la vioara, ci succesul tatalui meu. Ma mandream cu el si imi imaginam ca nu o sa ajung niciodata ca el, dar macar o sa fiu si eu pe scena, sa am alura de solist.

Incet-incet, lucrurile astea s-au dezvoltat. Tata, vazand ca am calitati m-a cultivat in sensul asta. Daca si-ar fi dat seama ca nu am talent, ar fi fost primul care m-ar fi oprit, pentru ca ma faceam si eu de rusine si pe el. Vazand ca lucrurile merg intr-o directie buna, avand tot felul de profesori importanti, pe la 12-13 ani – initial, am facut gradinita si scoala germana pana intra opta, pentru ca asa trebuia saa fac, in casa la mine limbile straine erau o adevarata obsesie, la 11 ani vorbeam mai bine germana decat romana.

Insa, trecand din faza de speranta, ajungand in cea de certitudine, m-am mutat de la Scoala Germana la Liceul de Muzica pe care l-am terminat si am intrat la Conservator cu vioara. In ultimul an de Conservator, un foarte bun prieten, Corneliu Dumbraveanu, care era dirijor si mare personalitate in acest gen de muzica, i-a zis tatei “lasa-ma sa-l fac dirijor”. Tata a zis “hai sa incercam” si m-a dat pe mana lui Dumbraveanu. Acesta, si el ambitios, voia sa demonstreze ca a avut fler, m-a pregatit si in 2 luni am reusit sa invat o simfonie si nu una usoara, era vorba de Simfonia IV, a Primaverii, de Beethoven, in si bemol major, care este o simfonie intre genul Mozart si genul clasic.

Mozart trecea dupa Simfonia IV catre V in zona clasicismului, adica a unui stil mai modern. Am dirijat primul meu concert, la Ploiesti. Aveam 20 si ceva de ani. Tata a ramas mut pentru ca nu se gandea ca am sa pot. Cand a vazut cat de bine m-a pregatit Dumbraveanu a zis “gata, vioara e secundara, partea principala e dirijatul”si asa am inceput de la 20 de ani sa devin mai vizibil ca dirijor decat ca violonist. Vioara n-am lasat-o nici acum. Dar, a contat foarte tare, si acesta e lucrul cel mai important, sa ai profesori in care nu doar tu sa crezi, ci si ei sa creada. Asta m-a animat mult si am avut nu doar o stare de multumire, dar si de senzational. Prima oara a fost frumos pentru ca a fost un experiment, dar apoi luand pas cu pas ce inseamna cariera de dirijor e destul de greu pentru ca te duci in fata unei orchestre care te incearca. Nu e ca ai dat cu batul in jos si gata, ei canta. Te incearca sa vada ce stii, cat stii, daca ii auzi, iti mai canta in terta, in chinta, nu fals, dar in alte tonuri care sunt armonice. Daca nu te prinzi esti terminat, esti dat la o parte.

Facand paralela cu o companie, pentru ca dirijorul conduce muzica, cat v-a ajutat aceasta meserie in politica?
Cred ca m-am nascut cu noroc. Eu am fost un copil rau, nu in sensul de golan, ci mi-am dorit si am realizat de cele mai multe ori lucruri pe care altii le considerau nu neaparat excentrice, dar fara sens. Faptul ca am putut sa imi folosesc caracterul, personalitatea, atitudinea, nebunia, in sens pozitiv si sa ma impun cu lucrurile pe care le predic sau le gandesc sau le-am verificat, mi-a dat speranta ca pentru a fi lider nu inseamna sa fii lider doar la dirijat sau la fotbal. Ca atitudine poti sa fii lider in orice domeniu. Si atunci, intr-o societate, oamenii care au multe lucruri de spus, dar fara sens, mor. Oamenii care spun lucruri, nu multe, dar nici putine, dar care au oarece greutate sunt ascultati. Va dau un exemplu vizibil. Se duc la emisiunile televizate tot felul de oameni care vorbesc nimic, dar mult. E o mare arta sa spui multe cuvinte, dar sa nu spui nimic, e o tehnica.

In fiecare organizatie, daca ai un lider care cunoaste foarte bine sistemul poate sa miste masele. Cred ca daca cineva greseste, se poate distruge intregul cor. Sunt si dirijori care doar isi imagineaza ca sunt, cum sunt si politicieni care chiar cred ca sunt sau manageri care nu au creier sa discearna cand e vorba de lucruri importante.
A dirija, in sens generic, indiferent ce, inseamna in primul rand sa iti alegi tinta, sa ai un scop. Daca nu te pregatesti, daca nu esti destoinic si disciplinat, nu poti realiza mare lucru.

In general, artistii sunt banuiti ca ar fi mai exuberanti, mai putin orientati catre lucrurile concrete. E fals. Poate ca o dezordine la vedere nu inseamna neaparat dezordine si in cap. Mozart scria direct, fara sa treaca de pe ciorna pe partitura. E foarte greu sa ai recunoastere si sa fii in protipendada sau in elita, indiferent de domeniu. In orice meserie, in momentul in care vii cu argumente si ai o baza stabila, poti sa razbesti. Si acolo intervine concurenta. De exemplu, exista dirijori care dirijeaza mai bine compozitorii romantici si mai putin bine Mozart. Sunt altii care sunt foarte buni la piese moderne, pentru ca aici exista combinatii de masuri care sunt foarte grele. Nu poti sa faci totul bine. Trebuie sa iti cauti o plaja pe care sa te poti desfasura si sa poti da rezultate, sa ai randament.

Exista o legatura intre dirijorat si politica?

Da, poti veni dinspre dirijorat in politica. Dar sunt oameni politici foarte buni care n-au venit din cultura. La englezi exista scoala de politicieni, te faci politician pentru ca e o traditie in familie. Daca erai nobil, trebuia sa te mergi in parlament si sa pledezi pentru ca asa ai invatat in familie ca trebuie sa faci. Dar, daca vii de pe scena si domini un colectiv prin felul in care stii sa-l conduci, nu ai voie sa-i scapi din mana. Un dirijor care nu da aproape toate intrarile la instrumente, incepand de la piculina pana la contrabas, este semidirijor. Orchestrantul trebuie sa fie linistit ca tu stii, ca ai partitura in fata si are siguranta ca ii dai momentul in care sa intre.
De asemenea, trebuie sa stii si daca ai talent, pentru ca de fapt de la asta plecam, personalitatea ta de pe scena care impune o forma a lucrarii pe care tu o dirijezi, pe care amprenta ta personala este vizibila. Asa este si in politica. Cand te duci si vorbesti unor oameni de la microfon le transmiti un mesaj pe care ei il inteleg.
Problema cea mai mare pe care ar trebui sa o aiba un politician este sa nu mearga cu hartia, sa citeasca si dupa aia sa plece. Cel mai important este ca dirijor si ca politician sa il lasi pe om sa-ti spuna, sa-si exprime punctul de vedere, sa vezi ce vrea de la tine, unde e mai sigur, unde e mai nesigur, daca il poti ajuta. De fapt, intre dirijor si orchestra sau intre politician si mase se creeaza o legatura. Nu e suficient sa fii simpatic.

Cum ii privesc strainii pe dirijorii romani?
Eu am facut succes cu orchestre romanesti in strainatate. In cariera mea am fost la doua orchestre, la Haga, la Orchestra Regala Olandeza si la Varsovia, la Orchestra Simfonica Poloneza. Foarte draguti, atenti, extrem de maleabili, insa nu eram de-al lor. Deci, din punctul de vedere al meseriei nu am avut nimic de constatat, dar ei au o alta “respiratie”.

Care este situatia comparativ cu Romania?
Cel mai bun exemplu este tata. Nu avea emotii nicaieri in lume, ca era la Tokio sau Sidney, cele mai mari emotii le avea in Romania. Strainii au alt filtru, pe cand romanii nu sunt rafinati, ci mai din popor. Si daca intr-un concert nu ti-a iesit o nota, esti terminat. Strainii apreciaza mai bine greutatea actului artistic.

Ca dirijor in politica am avut niste surprize neasteptate. Ma aflam intr-o sala la Sibiu, unde eu stiind ca Ardealul are altfel de mentalitate, altfel de conduita decat regatenii, am incercat sa fiu mai cult, mai educat, sa am un limbaj mai erudit. Astfel, dupa 15 minute de discurs se ridica un domn din sala si-mi spune “de ce nu sunteti mai elastic, ca noi asa va stim”. Nu am stiut ce sa raspund. “Stiu ca dumneavastra sunteti un artist, vrem sa va vedem asa, in toata splendoarea”. Atunci am realizat ca trebuie sa iti calculezi foarte bine cui te adresezi. Eu sperand ca Ardealul este mai rafinat, am considerat ca un discurs mai aproape de genul lor de educatie este mai fertil. De fapt, oamenii te vor asa cum le place lor sa stie ca esti.

„Electronica distruge cultura. Daca tu canti la vioara o simfonie sau un concert, un specialist in calculatoare iti demonstreaza ca poate face acelasi lucru, ba chiar mai bine, anuland ideea de act artistic. Din aceasta cauza generatiile tinere prefera sa asculte o simfonie de Brahms pe computer, insa se pierde dimensiunea de a fi in acel moment intr-un anumit mediu, sa traiesti momentul. Prea multi tineri se ghideaza acum exclusiv pe zonele de electronica, de artificial, partea prelucrata sintetic.”

articol scris de Cornel BALAN -