Romania intre criza si caracterul romanilor sau criza caracterului la romani

In luna iulie 2008 ma aflam la o conferinta pe teme imobiliare si imi aduc aminte ca cei din bransa se plangeau de un set de reguli ce urmau a fi impuse de BNR in privinta creditarii. Boom-ul vanzarilor incepuse deja sa scada usor, astfel incat dezvoltatorii doreau o liberalizare a creditului ipotecar pentru ca vanzarile lor, ceea ce ei numeau pretul pietei, sa poata continua. Aceasta se intampla cu o luna inainte de evenimentul Lehman Brothers. Se vorbea atunci de o ”criza“ in industria imobiliara, un fel de "mexican standoff" intre cumparator si vanzator - cumparatorii asteptau ca dezvoltatorii sa reduca preturile iar dezvoltatorii asteptau ca dorinta cumpartatorilor de a achizitiona sa devina mai puternica.

In caz ca nu ati fost atenti la inceput, data la care faceam referire era iulie 2008. De atunci au avut loc falimentul Lehman Brothers, intrarea oficiala in criza financiara globala, scaderi economice si recesiuni in toate statele lumii.

Unele tari au depasit criza economica – noi, in industria imobiliara, asistam in continuare la acelasi mexican standoff in care cumparatorul asteapta ca vanzatorul sa clipeasca iar vanzatorul spera ca acel cumparator sa revina la ganduri mai bune.

Au trecut aproape doi ani, timp in care am fost nevoiti sa trecem prin doua campanii electorale costisitoare, nu doar din punct de vedere financiar, ci mai degraba in privinta ineficientei actului de guvernare care a condus la o lipsa a reformelor intr-o perioada de declin economic, ba mai mult decat atat, la o implementare a unor politici care au secatuit si putina vlaga a unui buget auster si a unei economii bolnave.

Ar trebui sa ne gandim insa daca situatia in care ne aflam azi, aceea a unei tari care se imprumuta pentru a-si plati salariile bugetarilor, pensiile si celelalte obligatii sociale este cauzata de criza economica mondiala, de criza economica din Romania sau pur si simplu de faptul ca suntem romani. Cresterea economica a Romaniei in perioada 2006-2008 s-a bazat pe de o parte pe cresterea industriei imobiliare (o crestere din pacate nu pe baze reale, ci pe baze speculative) si pe de alta parte pe dezvoltarea consumului (nici acesta un consum sanatos).

Astfel ca, la inceputul anului 2008, acest esafodaj ”economic“ atat de precar incepea sa-si arate slabiciunile inerente oricarei dezvoltari pe baze speculative. Peste toate acestea, colac peste pupaza, s-a adaugat reducerea masiva a interesului investitorilor si implicit a investitiilor straine din cauza problemelor intampinate la ei acasa si a necesitatii de a-si obloji ranile cauzate de criza financiara in tarile lor de origine. Si daca mai e nevoie de o cauza, reducerea intrarilor de valuta de la romanii care lucreaza in strainatate, loviti si ei de valul crizei, a contribuit si aceasta cu succes la prabusirea esafodajului amintit mai sus. Ceea ce ar insemna ca acum putem sta linistiti si astepta, asa cum de altfel ne-au si transmis guvernantii zilei, ca lumea dezvoltata sa iasa din criza si odata cu ea sa apucam sa vedem zile mai bune.

Numai ca o astfel de gandire nu difera cu nimic de cea a unui individ care, dupa ce a pierdut bani la Caritas unde i se promisese returnarea investitiei de opt ori (!), investeste apoi cu toata increderea in Fondul National de Investitii. Problema noastra ca natiune este lipsa unei viziuni si a unei strategii economice de dezvoltare pe termen mediu si lung. Toti cei care ma cunosc stiu ca am o gandire de dreapta, cu toate acestea nu pot sa nu observ faptul ca in perioada Romaniei comuniste a existat macar o gandire strategica de dezvoltare. Ca aceasta nu a fost corecta si ca se baza pe realitati distorsionate, este o alta discutie. Dar de bine de rau a existat totusi aceasta gandire care considera anumite sectoare ca fiind strategice (si nu in sens demagogic cum se intampla astazi cand toate sectoarele sunt definite ca strategice) si investea sau directiona fonduri catre aceste sectoare. Din 1990 si pana azi, Romania nu a reusit sa isi gaseasca rostul economic.

Mai mult decat atat, a fost in stare sa demoleze ceea ce se construise timp de 50 de ani, bine sau rau, insa abordarea a fost evident distructiva si nu constructiva, ceea ce ar fi presupus crearea unui model nou si demolarea acelor piese economice vechi si desuete spre inlocuirea lor cu elemente de dezvoltare noi. As fi curios sa aflu, de la politicieni, economisti, analisti sau de la oricine altcineva care ar putea sa dea un raspuns, care este rostul Romaniei din punct de vedere economic in contextul european si cel global si ce fel de investitori dorim sa atragem ? Daca inteleg corect, oricine vrea sa vina este binevenit, indiferent de natura investitiei. Oare cautam investitori in domeniul tehnologiilor inalte, promotori ai industriFei siderurgice, ai industriei grele sau din industria autovehiculelor, avand in vedere ca ultimele doua exemple cu care se lauda guvernul se refera la Dacia Renault pe programul rabla germana si investitia de la Ford Craiova.

Sa ne amintim ca in perioada interbelica Romania era o tara agrara. Am ajuns sa povestim despre acest lucru cu un ton usor superior, in sensul ca Romania a evoluat de la stadiul de tara agrara la stadiul de tara industrializata (acesta era si sloganul comunist daca imi aduc bine aminte). Dar oare rostul Romaniei nu este sau nu ar trebui sa fie acela de tara agrara ? Am fost binecuvantati cu pamanturi ce rodesc doar uitandu-te la ele si cu toate acestea am avut grija ca in 1990 sa trecem la o reforma funciara care nu a facut altceva decat sa decimeze proprietatea in niste mini terenuri de productie, unde nu stii daca ar trebui sa iesi cu sapa in mana sau sa inhami calul la plug.

Dupa 20 de ani ne putem lauda cu trei sau patru mari terenuri agricole care sunt cultivate industrial. Cu referire la cele de mai sus, am sa va spun o poveste : acum doi ani, la inceput de criza economica mondiala, un grup de oameni de afaceri din Arabia Saudita a venit in Romania incercand sa puna laolalta minimum 25.000 de hectare intr-o parcela compacta, fiind finantati de guvernul saudit. Ideea era ca ei sa cultive terenul iar in caz de criza alimentara ar fi avut obligatia de a vinde statului saudit intreaga productie la pret de cost, plus 20 % profit. Nu am reusit sa gasesc un teren compact de o astfel de marime. Greutatea a constat in a convinge taranul roman sa vanda, sa arendeze sau sa se asocieze in productie. Singura solutie pentru a putea face agricultura industriala in Romania ar fi aceea de a diferentia intre proprietate si exploatarea terenului, incurajand asocierea proprietarilor pentru crearea de suprafete agricole de marimi competitive cu cele din tarile dezvoltate. Asta presupune insa foarte mult curaj politic, pentru ca inseamna penalizarea fiscala a celor ce doresc sa faca agricultura de subzistenta si incurajarea celor ce se indreapta spre agricultura industriala. Si tocmai cei care ar trebui indemnati (mai cu binele, mai cu raul) spre asociere reprezinta marea masa a votantilor oricarui partid mare din Romania. Ne intoarcem atunci la strategie. Ori de cate ori primesc vreun candidat dornic sa ocupe un post oarecare in firma pe care o conduc, mai devreme sau mai tarziu in cursul interviului ii pun intrebarea ce vrei sa te faci cand vei fi mare ? si nu o adresez numai celor foarte tineri, ci tuturor, pentru a putea intelege care este strategia de dezvoltare a acelui individ de-a lungul vietii sale. Dati-mi voie sa parafrazez si sa intreb : Romania, tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare ? Din pacate nu cred ca va veni un raspuns la aceasta intrebare, sau va veni sub forma de lozinci/promisiuni care pe mine nu ma vor convinge.

Am asteptat cu nerabdare intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, nu din perspectiva (des intalnita la multi din concetatenii mei) maldarului de bani ce urma sa vina de la Bruxelles, ci pentru ca speram intr-o ”dictatura“ a Uniunii asupra noastra, dictatura ce ar fi urmat inclusiv sa ne forteze in a decide asupra unor destine ale acestei natiuni. Din pacate insa am fost profund dezamagit - trebuia de altfel sa ma astept la asta - sa vad ca europenii sunt bucurosi ca Romania nu are o directie, astfel incat nu are posibilitatea sa se inghesuie la banul european (aflat de altfel intr-un buget 2007-2013 destul de precar si trecut in mandatul presedentiei Marii Britanii, cu un Tony Blair destul de nesigur in semnarea acestuia). Nu le-a picat rau europenilor nici sa descopere o piata de peste 20 de milioane de suflete care poate deveni, prin dezorganizarea sa, o prada usoara a consumului. Am promovat anul acesta ideea imprumutului de la Fondul Monetar International atunci cand majoritatea politicienilor si analistilor inca explica inutilitatea unui astfel de acord, si nu din perspectiva sumelor pe care Fondul ar fi urmat sa le verse in vistieria Bancii Natioanale a Romaniei (de parca cineva a fost suficient de naiv sa creada ca acolo vor si ramane) ci pentru ca am sperat din nou la o disciplinare, la o ”dictatura“ impusa de FMI, macar in ceea ce priveste strategia fiscala si bugetara a acestei tari. Nu trebuie sa va mai spun ca si de data aceasta dezamagirea a fost cumplita.

Nu numai ca Fondul Monetar International a acceptat in mod constant modificarea tintelor macro-economice in mai rau, dar in ianuarie 2010, dupa un an in care Romania nu a miscat un deget in domeniul reformei functiei bugetare (i.e. reducerea cheltuielilor si cresterea investitiilor), faimoasa institutie numeste dezvoltarea Romaniei un miracol economic ! Se vede treaba ca am fost eu prea mult plecat din tara si mi-a scapat miracolul. Subiectul favorit acum, pe langa cel curent al FMI-ului, este cel al programului de convergenta ce conduce Romania spre integrarea in sistemul euro. Dupa cele doua dezamagiri si cu convingerea ca mentalitatea noastra politico-economica sau economico-politica nu se va schimba curand, considerand de asemenea si experienta Greciei, sper ca aceasta convergenta - respectiv intrare in zona euro – sa se intample cat mai tarziu si in orice caz dupa ce Romania isi gaseste destinul economic.

Eu unul pledez in continuare pentru o tara agrara si cu industrie alimentara, ceea ce ar insemna ca Romania sa inceapa un program de modernizare si industrializare a agriculturii, profitand de cele peste opt miliarde de euro pe care Uniunuea Europeana le are la dispozitie pentru dezvoltare rurala in Romania, dar pe baza de proiecte coerente, ca parte a unei strategii nationale de de dezvoltare uniforma, durabila, si nu intr-un sistem de capatuiala individuala cu care ne-am obisnuit pana acum. Problema de care ne vom lovi permanent este mentalitatea. Indiferent ca vorbim de mentalitatea taranilor, a politicienilor sau chiar de cea a consultantilor, fiecare este infectat de un virus inoculat fie de perioada comunista, fie de perioada asa-zis capitalista.

De aceea concepte precum asocierea si durabilitatea sunt refuzate din cauza amintirilor legate de colectivizare sau din cauza preferintei pentru tunul si banul rapid post-revolutionar. Asadar inamicul principal al unei astfel de dezvoltari durabile si directionari strategice a Romaniei il reprezinta gandirea – defecta fiind, inseamna sa ne dam batuti. Eu zic ca nu, ci mai degraba sa incercam sa schimbam paradigma romaneasca. Pentru aceasta trebuie sa ne adresam generatiei tinere, cea care se afla inca pe bancile scolii si care e asaltata de un liber schimbism in educatie si de un simt hiper dezvoltat al laboratorismului.

Aceasta generatie insa poate sa fie inzestrata, uneori pe cai care eludeaza imixtiunea statului, cu abilitati de lider inca de la varste fragede. Exista un program numit Liderii Mileniului Trei, creat de Marian Stas, care incearca si in majoritatea cazurilor reuseste sa ofere copiilor, chiar incepand cu varsta de 14-15 ani, cunostintele si tehnicile necesare de a gandi in format de lider si de a avea un impact strategic asupra viitorului lor. Astfel de programe ma fac sa am speranta ca peste inca doua generatii Romania va putea sa fie o tara integrata in sistemul global.

Cum ramane insa cu speculantii imobiliari de care vorbeam la inceput si cu dezvoltarea economica bazata pe speculatii imobiliare ? Aici avem o noua provocare, aceea de a urmari si de a astepta momentul in care sistemul bancar romanesc va incepe sa puna presiune asupra dezvoltatorilor prin demararea executarilor silite masive, astfel incat pretul pe piata imobiliara sa scada cu cel putin 50-60% pentru a permite fondurilor de salvare sa intre in Romania si sa cumpere aceste imobile la centi pe dolari si astfel sa reporneasca mecanismul de dezvoltare imobiliara, pe un esafodaj mai putin speculativ decat inainte.

Acest lucru nu se poate intampla atata timp cat bancile isi realizeza profitul creditand guvernul la dobanzi convenabile pentru ele si multumindu-se cu renegocierea creditelor dezvoltatorilor neperformanti. Iar guvernul este bucuros ca se poate imprumuta la nesfarsit pentru a face plati in sistemul de pensii si salarii, uitand ca responsabilitatea principala a unui guvern este aceea de a crea premisele necesare pentru relansare si repornire a motoarelor economiei, adica de a folosi acei bani imprumutati pentru a-i investi in proiecte guvernamentale ce produc multiplicare economica.

Nu as vrea ca peste inca doi ani sa imi amintesc ca eram la un simpozion in care se discuta criza economica din Romania si ca de fapt ideile de la acel simpozion se incadrau si ele intr-un ciclu nesfarsit de idei fara finalitate. Daca nu hotaram astazi ca Romania trebuie sa se aseze pe o directie de dezvoltare durabila, strategica, pe termen lung si daca nu hotaram astazi ca Romania trebuie sa isi modifice paradigma, atunci nici dupa urmatoarele doua generatii nu vom avea o tara cu rol de jucator pe scena globala, ci ne vom afla in acelasi rol de minge.