Rusu, Transgaz: Putem prelua gaze din Marea Neagră

articol de The Investor, FEBRUARY 03, 2009, 19:34 EET
"Am transportat şi 30 de miliarde de metri cubi de gaze, faţă de circa 16 miliarde metri cubi cât transportăm în prezent. Capacitatea maximă, teoretic, este de circa 50 de miliarde de metri cubi de gaze", a declarat Ioan Rusu.

El a precizat că fiecare companie care va concesiona perimetre trebuie să-şi construiască singură conducte până la ţărm şi până la racordarea la sistemul naţional de transport de gaze.

Rosalyn Higgins, judecătoarea britanică aflată la prezidiul Curţii Internaţionale de la Haga, a început să citească marţi, la ora 11.00 (ora României) cea de a o suta decizie a Curţii, care priveşte delimitarea maritimă în Marea Neagră, un proces iniţiat de România împotriva Ucrainei în 2004.

Miza procesului este în primul rând una economică, iar câştigul se cuantifică în resurse energetice: 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale şi zece milioane de tone de petrol, resurse care ar asigura independenţa energetică a României pentru 18 ani. De altfel, după aflarea deciziei Curţii de la Haga, companiile care au perimetre concesionate în Marea Neagră pot relua activităţile de explorare şi exploatare, iar perimetrele neconcesionate vor fi scoase la licitaţie pentru firme româneşti şi str ăine.

articol scris de The Investor

© 2008 The Investor

http://www.theinvestor.ro/stiri-business/rusu-transgaz-putem-prelua-gaze-din-marea-neagra/