S-ar părea că, în perioade de criză economică, riscurile nu se diminuează, ci dimpotrivă, se acutizează şi că în cazul diminuării temporare a puterii financiare asigurările sunt instrumente care pot fi “ajustabile” şi impun şi o disciplină financiară.

Conform unui studiu Financial CrissisMeter al Mercury Research, ar trebui ca, în vremuri de criză economică generalizată, cetăţenii să îşi reducă cheltuielile în următoarele procente: transport şi benzină – 17%, igienă personală – 16%, concedii – 13%, comunicaţii – 12% şi timp liber -11%.

Logic, apare nevoia de protecţie financiară. Deficitul de protecţie exprimă diferenţa dintre resursele financiare necesare şi cele disponibile la un moment dat pentru a menţine standardul de viaţă al unei familii.

Ni se spune că nevoia de protecţie în România este foarte mare, având în vedere îmbătrânirea populaţiei şi gradul de îndatorare în creştere. Dar, cine a provocat îndatorarea, de fapt, nu prea se spune. Se omite faptul că guvernele succesive au vândut la preţuri de dumping băncile şi că noii proprietari au realizat profituri uriaşe şi că s-a ajuns la preţuri aberante pe piaţa imobiliară, susţinute de creditele acordate cu dărnicie. Iată de unde vine îndatorarea.

Acum, pe lângă nevoia de economisire sau investiţii, trebuie luată în calcul şi protecţia financiară. De altfel, există un deficit uriaş între resursele necesare şi resursele disponibile. Conform datelor prezentate de ING la sfârşitul lui ianuarie, aceasta se cifrează la 97,1 miliarde de euro, în creştere comparativ cu 2006, când se înregistra o valoare de 43 miliarde de euro. Deci, cum poate fi acoperit acest deficit? Normal, prin asigurări. 

Se mai spune că trebuie făcute “eforturi comune şi susţinute la nivel de industrie (autorităţi şi asiguratori pentru educarea pieţei, promovarea beneficiilor asigurărilor şi introducerea facilităţilor fiscale”, că “efectul pozitiv al crizei este acela că va creşte responsabilitatea oamenilor faţă de viitorul lor, dezvoltând comportamentul de economisire” şi că, veste proastă “în 2009 este posibil ca o parte importantă din consumatori să amâne procesul de cumpărare”. Foarte interesant!

Un raport al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) arată că la sfârşitul anului 2008, cele 14 fonduri de pensii private obligatorii cumulau 4,03 milioane de participanţi (cu cel puţin o contribuţie virată) şi active nete aflate în administrare de 831,9 milioane de lei (208,7 milioane de euro) şi că cele 14 fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II) de pe piaţa românească au obţinut în 2008 un randament mediu ponderat de 6,96%, superior nivelului inflaţiei din aceeaşi perioadă, estimată la 4%-4,5%.  Raportul mai arată un randament mediu real de circa 2,4%-2,8%. Performanţa investiţională a fondurilor a fost măsurată în perioada 20 mai – 31 decembrie 2008, adică între momentul colectării primelor contribuţii şi ultima zi a anului trecut. Anualizat, randamentul obţinut în această perioadă ar reprezenta 11,29%, adică un randament real anual de circa 4%. Spre comparaţie raportul arată că fondurile din cele mai mari patru pieţe de pensii private obligatorii din regiune (Polonia, Ungaria, Croaţia şi Slovacia) au obţinut în 2008 rezultate negative, adică pierderi situate între -7% şi -15%. Ca de obicei, România era ţara tuturor posibilităţilor, şi, conform politicienilor, criza nu ne-ar fi afectat nici în 1000 de ani. Dar a venit şi la noi şi...rămânem optimişti.

Ca totul să fie şi mai interesant, administratorii fondurilor de pensii private obligatorii susţin că garantarea unui randament minim anual egal cu inflaţia este imposibil, deoarece pe piaţa românească nu există instrumente financiare care să asigure depăşirea inflaţiei, în contextul în care nici statul nu oferă garanţie pentru titlurile emise. Deci, care ar fi câştigul contribuabililor?

Un raport ING arată că, procentual, copiii reprezintă 16,1% din populaţia ţării şi că părinţii sunt tot mai dispuşi să economisească pentru educarea acestora şi că 53% din segmentul ţintă al companiei consideră că este un moment bun sau foarte bun pentru acest lucru. Sună foarte bine...

Raportul mai spune că doar 3% din populaţia eligibilă are pensie facultativă şi că posibilitatea de dezvoltare pe acest segment este mare, mai ales pe fondul introducerii plăţilor individuale şi al creşterii pragului de deductibilitate. Deci, România este o piaţă imensă, dar doar la nivel numeric, având în vedere criza economică din ce în ce mai puternică.

Şi totuşi, se prevede o creştere a pieţei cu 7-10% şi o evoluţie “constantă” şi “sigură” pentru pensiile obligatorii. Cum şi în ce fel, este mai greu de spus. Pioniereşte “trebuie să ne asumăm o serie de responsabilităţi pentru depăşirea crizei”. Cum? “mai multă transparenţă, o înţelegere mai bună a nevoilor clienţilor, să ne asigurăm că procesul de vânzare este unul corect, o intensificare a comuncării cu clienţii, dezvoltarea unor produse simple şi produse noi cu garanţii, revitalizarea produselor clasice de asigurare: tradiţionale şi de protecţie”.

Având în vedere că exporturile României au scăzut cu 80% în ianuarie, conform declaraţiilor lui Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) şi ca atare, lipsa de lichidităţi va duce la şomaj masiv, este foarte puţin probabil ca speranţele administratorilor fondurilor de pensii private să se împlinească într-un viitor cât de cât previzibil.

Deci, aveţi încredere...      

articol scris de Silviu Bogdea

© 2008 The Investor

http://www.theinvestor.ro/finante-banci/pensiile-private-in-2009-sau-ramanem-optimisti/