MIZA PE CREATIE
articol de Rasvan ROCEANU , JULY 01, 2008, 08:00 EESTStire importanta nu atat pentru ca este vorba de unul dintre cei mai mari producatori mondiali de automobile! Deschiderea Centrului de Design inseamna un nou pas simbolic in directia spre care dorim cu totii sa se indrepte economia romanesca: valorificarea creativitatii autohtone, a rezervorului de talente pe care stim ca il avem, dar pe care toata lumea este de acord ca pana acum l-am folosit prea putin, sau deloc.
Dupa ce GECAD a demonstrat ca softistii romani sunt perfect comparabili cu softistii de la orice companie multinationala a fost randul inginerilor mecanici si proiectantilor auto sa arate ca se pot integra in industria auto mondiala la nivel de conceptie si dezvoltare de noi produse.
Iar acum a fost facut ultimul pas: la Bucuresti vor fi concepute noi tipuri de masini! Ani in sir produsele cu valoare adaugata mica au detinut un procent mult prea mare in economia romaneasca. Industria usoara a fost unul din elementele de baza ale exporturilor, dar aceasta pentru ca a lucrat in sistem lohn: strainii trimiteau modelul, materialul, pana si ata, iar romanii nu faceau decat sa coasa.
Munca multa, putin calificata si prost platita. Acum, cand delocalizarea catre Extremul Orient a devenit cuvantul de ordine pentru companiile occidentale, industria usoara romanesca este in competitie cu fabricanti dispusi sa munceasca si mai mult si pe bani mai putini, competitie pe care, evident, o va pierde.
Nici constructiile de masini nu stau mai bine. Brevetele de fabricatie performante, atatea cate au fost, cumparate din Occident prin 1960-1970, chiar si cele care au fost carpite cu mult-laudatele "inovatii", au ajuns sa fie depasite pana cand nimeni au a mai vrut sa cumpere nimic de la noi.
Nici macar noi nu am mai vrut sa cumparam nimic conceput in Romania! Dacia Liberta a fost atat de urata incat nu s-a vandut aproape deloc, chiar daca, la vremea respectiva, era singura alternativa la "obosita" 1300. Fermierii si transportatorii prefera sa plateasca multi bani pe tractoarele autocarele si camioanele aduse din strainatate, fie ele si "second hand", decat sa le cumpere pe cele proiectate si fabricate la Brasov sau Bucuresti.
Industria aeronautica, dupa esecul proiectului IAR Soim, se limiteaza sa fabrice, sau sa repare, cateva avioane si elicoptere straine, iar in cel mai bun caz se anunta modenizarea vreunui Mig 21, sau a unui Puma Socat. Electronica si telecomunicatiile stau deva mai bine, dar chiar si in aceste domeniu "plasmele" si LCD-urile produse la noi, sub diferite nume ciudate, sunt, in fapt, asamblate din piese Toshiba sau Sony, iar vanzatorii nu uita sa insiste pe asta ca sa ne convinga ca, desi este romanesc, produsul e bun!
Tinerii romani care prefera sa plece in strainatate spun ca fac asta pentru ca in Romania au prea putine sanse sa lucreze in conditii de varf, in care sa fie incurajati sa-si demonstreze talentele. Si nimeni nu-i contrazice, realitatea nu ofera pre multe argumente contrare! A sosit momentul pentru design Made in Romania!
articol scris de Rasvan ROCEANU
© 2008 The Investor