Dacia, povestea unui brand de succes
articol de DECEMBER 01, 2008, 08:00 EETCastigatoarea licitatiei a fost compania Renault. Aceasta propusese statului roman fabricarea modelului Renault R12, care la acea data se afla intr-o faza avansata de proiectare. Intrucat lansarea efectiva a modelului respectiv era prevazuta pentru toamna anului 1969, Renault a propus fabricarea in Romania, intr-o prima etapa, a modelului Renault R8.
Uzina de Automobile de la Pitesti a fost construita in doar un an si jumatate, iar pe 1 iulie 1968 a inceput testarea liniilor de productie. Dupa ce a trecut prin 217 etape pe liniile de asamblare, prototipul a aparut pe 3 august 1968. Pe 20 august in acelasi an, era inaugurata productia de serie a Daciei 1100. Modelul 1100 nu se diferentia de Renault R8 decat prin simplul fapt ca vulturul, simbolul Uzinei din Pitesti, fusese amplasat intre farurile din fata ca prim element al identitatii de marca Dacia. 1100 a fost produsa pana la sfarsitul lui 1971 intr-un numar total de 37.546 de exemplare.
Pe cont propriu
Din august 1969 a inceput asamblarea Daciei 1300, o a doua etapa in evolutia marcii.
Productia s-a bazat initial pe subansamble importate din Franta, care urmau sa fie produse integral in Romania. Inca din 1970, Dacia avea trei variante de dotare: Standard, Super si 1301, ultima fiind produsa doar pentru membrii Partidului Comunist. Dupa expirarea contractului de licenta cu Renault in 1978, modelul cunoaste o serie de modificari. In 1979 are loc prima restilizare majora, iar modelul este redenumit 1310. De-a lungul anilor au avut loc sase operatiuni de restilizare, majoritatea la nivelul farurilor, al calandrului, volanului si plansei de bord. 1310 a fost declinat in numeroase versiuni, dintre care cele mai cunoscute sunt Dacia Break, Dacia 1320, Dacia1325 Liberta (denumire inspirata de Revolutia din 1989) si Dacia 1410 Sport. Dacia 1300 impreuna cu derivatele sale a fost fabricata pana in iulie 2004, intr-un numar de aproape doua milioane de exemplare.
Odata cu lansarea Daciei Nova, primul autoturism de conceptie integral romaneasca, Dacia intra in a treia etapa a istoriei sale. Modelul a fost lansat in fabricatie in 1995 sub forma unei berline bicorp cu hayon. Caracteristicile acesteia erau: 5 usi, 5 locuri, capacitate cilindrica de 1557 cc, 72 de cai putere. Viteza maxima era de 160 km/h. Modelul tricorp a fost prezentat la SAB ’96. Prima restilizare are loc in 1997 si vizeaza in special design-ul calandrului si al farurilor, precum si bordul.
Renault se intoarce la Mioveni
Dinamica pietei mondiale a automobilelor avea sa continue sa isi puna amprenta asupra dezvoltarii companiei romanesti. In anii ’90 cele mai mari trei piete, Europa de Vest, Statele Unite si Japonia ajunsesera la saturatie. la 2 iulie 1999, Renault achizitioneaza pachetul majoritar de actiuni al producatorului roman de automobile.
Dacia SupeRNova a fost primul rezultat al noii prezente Renault in Romania; lansata in 2000 si echipata cu motor si cutie de viteze Renault, SupeRNova a fost, de-a lungul celor 3 ani de existenta a sa, cel mai vandut automobil de pe piata romaneasca.
Un nou inceput
In aprilie 2003, Dacia a trecut la o noua identitate vizuala. Compania a lansat Dacia Solenza, model disponibil in doua variante de motorizare (benzina si diesel) si patru versiuni de echipare. Cu un design exterior dinamic si un interior primitor si confortabil, Solenza face trecerea catre standardele internationale.
Modelul Dacia Logan, materializare a proiectului X90, a fost lansat pe piata in septembrie 2004, consfintind trecerea Dacia la statutul de marca internationala. In anii care au urmat, Dacia a dezvoltat o adevarata gama de modele pe baza platformei Logan. Astfel, in octombrie 2006 a fost lansat modelul Logan MCV, un break incapator, disponibil in doua configuratii, cu 5 si cu 7 locuri. Logan MCV a devenit, in scurt timp, cel mai vandut model de export al Dacia, apreciat in special in tarile Europei Occidentale. In 2007, familiei de modele Dacia i s-au alaturat Logan VAN, prima furgoneta din gama constructorului roman, si Logan Pick Up.
Ritmul de evolutie a gamei Dacia s-a accelerat in 2008. Au urmat Sandero, primul model de clasa mica din istoria marcii, si versiunile restilizate ale modelelor Logan Berlina si Logan MCV. Tot 2008 a fost anul in care Dacia a adoptat o noua imagine de marca, refl ectata intr-o sigla inedita care a inlocuit vechiul blazon. Cadenta de productie a Dacia a ajuns in 2008 la 1.360 de vehicule pe zi, din care peste 65% este destinata exportului. Dacia a devenit, astfel, cel mai important exportator al Romaniei, modelele sale fiind comercializate in aproape 50 de tari de pe patru continente. Principalele destinatii de export ale Dacia sunt tarile Europei Occidentale, in frunte cu Franta si Germania.
articol scris de
© 2008 The Investor
http://www.theinvestor.ro/fast-lane/dacia-povestea-unui-brand-de-succes/