Securitatea energetica europeana - Problema politica sau economica?
articol de Rasvan ROCEANU , JULY 01, 2008, 08:00 EESTO strategie energetica la nivelul Uniunii a devenit necesara fie si numai din considerente care tin de securitatea nationala a statelor comunitare.
CU CARTILE PE FATA
56% din consumul energetic total al UE este asigurat din importuri, iar in ce priveste petrolul depedenta de sursele externe este si mai mare: 75%. Vorbind despre dimensiunea strategica a aprovizionarii cu energie, generalul Laurent Labaye, directorul Institutului de Inalte Studii de Aparare Nationala (IHEDN) de la Paris declara: "Exista o inegalitate "de facto" intre statele lumii in functie de repartitia surselor de petrol si gaze!".
Inegalitate care se manifesta chiar si in interiorul Europei, unde exista tari care, bazindu-se pe rezervele proprii de hidrocarburi, fie au putut fie sa "se distanteze" de procesul de integrare, cum este Marea Britanie, fie au refuzat aderarea la UE, cum este Norvegia.
La fel de categoric este Bernard Rogeaux, consilier la concernul EDF, care considera ca nici in cele mai liberale state problema energetica nu poate fi lasata la cheremul pietei: "Energia este o marfa de care nu ne putem lipsi, care apartine societatii in ansamblul sau, asa incat trebuie gestionata de puterea publica" afirma el.
In Occident, petrolul si gazele au iesit de sub controlul guvernelor, pe masura ce companiilde petroliere, care erau initial nationale, au devenit trans-nationale. O reintoarcere la situatia dinainte a devenit necesara pe masura ce s-a constientizat faptul ca rezervele de hidrocarburi sunt limitate. Cu riscul de a soca, Rogeaux da exemplul Rusiei, unde, dupa liberalismul din anii '90 ai secolului trecut, guvernul a re-preluat controlul companiilor petroliere si gaziere.
Din pacate, daca nimeni nu contesta faptul ca cererea de energie va creste in continuare in Europa, nimeni, printre decidentii politici, nu pare pregatit sa accepte o strategie de securitate energetica comuna care sa fie dirijata de la Bruxelles. Una din cauze, daca nu chiar cauza principala, este ca statele comunitare ar trebui astfel sa renunte la unul din principalele lor atribute de suveranitate nationala.
Lucru greu de acceptat atunci cand interesele sunt divergente! Exemplul clar este proiectul gazoductului Nabucco, initiat de Bruxelles, dar amanat la nesfarsit, in vreme ce proiectele North Stream si South Stream, realizate prin colaborare punctuala intre Rusia si numai 2 sau, cel mult, 3 state comunitare, au sanse mult mai mari.
Desi, asa cum remarca Laurent Labaye "Nici o tara europeana nu va putea aborda singura chestiunea energetica", statele comunitare nu sunt nici pe departe de acord in ce priveste solutiile problemei. Franta a mizat si mizeaza in continuare pe cartea nucleara pentru producerea de electricitate, dar Germania este mult mai putin favorabila acestei optiuni.
Marea Britanie, dupa o masiva campanie de renuntare la nuclear, da semne ca isi reconsidera pozitia. Iar Italia depinde fundamental de importurile de electricitate de la vecini. La aceasta se adauga imbatranirea tehnologiilor de producere a energiei. Sylvie Matelly, director de cercetare la Institutul francez de Cercetari Internationale si Strategice (IRIS) estimeaza ca vechimea medie a instalatiilor energetice pe ansamblul UE este de 20 de ani, ceea ce inseamna ca eficienta lor este mult sub cea necesara.
CE RAMANE DE FACUT?
Statele Uniunii Europene "sunt fortate sa se indrepte catre o politica energetica comuna" considera generalul Labaye, si asta din mai multe motive. In primul rand pentru a asigura securitatea aprovizionarii, mai ales prin diversificarea surselor, in conditiile in care, in prezent, Europa depinde vital de un numar periculos de redus de furnizori. Exemplul cel mai evident este Rusia.
In la doilea rand pentru ca trebuie constituite, la nivelul Uniunii, mecanisme de reactie in eventualitatea unei crize de aprovizionare, inclusiv provocata de atacuri teroriste. In al treilea rand, pentru ca trebuie relansate investitiile UE in cercetare si in utilizarea surselor de energie regenerabile. In al patrulea rand, dar nu cel de pe urma, pentru ca europenii trebuie sa intensifice lupta pentru reducerea pericolelor ecologice si de incalzire globala la nivel mondial.
Spre deosebire de Statele Unite, Europa nu poate miza pe factorul militar ca sa-si asigure sursele de energie! Bernard Rogeaux atrage atentia ca Europa nu se afla nici in postura Chinei, care, de exemplu, a cumparat multe mine de uraniu in toata lumea desi, pentru moment, nu are decat putine centrale nucleare. Solutia ar fi ca europenii sa invete, daca nu sa se lipseasca de petrol si gaze, cel putin sa reduca la maximum consumul. Asta inseamna modernizarea si schimbarea tehnologiilor, deci cheltuieli suplimentare.
Didier Houssin, director la Agentia Internationala pentru Energie (AIE) atrage, insa, atentia ca "Europa nu trebuie sa devine autarhica, fiindca nu are rost sa producem energie exclusiv din resurse proprii daca o facem la costuri necompetitive".
Energia din surse regenerabile, in schimb, are marele avantaj ca se afla pe teritoriul european, deci nu depinde de situatia internationala aleatorie. Robert Dardanne, presedintele companiei Voltalia, specializata in acest domeniu amintea, pe buna dreptate, ca vantul bate pe coastele Frantei si Germaniei, soarele este peste tot la fel, raurile curg pe teritoriul european, biomasa este uniform repartizata.
Alt avantaj, desi pare paradoxal, consta in faptul ca echipamentele energetice sunt de mica putere, deci este nevoie de multe echipamente pentru a produce o cantitate suficienta de electricitate . "O turbina eoliana", declara Dardanne, "produce maxim 2 sau 3 Megawati, energia se produce in ferme de cateva zeci de eoliene". "Niciodata nu vor cadea toate in pana in acelasi moment" spune el "deaceea o mare intrerupere in furnizarea de electricitate este imposibila!" in cazul surselor regenerabile.
Apoi europenii trebuie sa investeasca in descoperirea de noi zacaminte de hidrocarburi. Din 1960 incoace, de fiecare data cand s-a facut o estimare a rezervelor de petrol s-a spus ca ele mai ajung "doar pentru 30-40 de ani". Chiar si cele mai recente estimaril avanseza tot aceste cifre! Asta pentru ca de fiecare data cind se parea ca s-a ajuns la fundul sacului, au fost descoperite noi rezerve. Nici in viitorul imediat nu poate fi altfel: e nevoie de cheltuieli mai mari pentru prospectiuni.
Pretul petrolului a speriat bursele, iar cei care ar putea calma situatia, adica tarile producatoare, nu dau semne ca ar dori sa o faca. Vestea buna este ca aceiasi producatori nu au nici un interes sa impinga consumatorii in criza profunda, fie si numai pentru ca majoritatea petro-dolarilor au fost investiti in afaceri tocmai in Occidentul consumator. In consecinta producatorii vor avea grija ca, atunci cand situatia va deveni intr-adevar insurportabila, sa deschida ceva mai mult robinetele!
articol scris de Rasvan ROCEANU
© 2008 The Investor