Al doilea ciclu al restructurărilor masive din mass-media trimite în online noi publicaţii şi marchează sfârşitul presei scrise post-revoluţionare, aşa cum o ştim. Urmează al treilea val al mass-media, în mare parte, online.

A-nceput de ieri să cadă câte-un ziar. Acum, a stat. Dispariţia unor mărci precum Tinerama, Tineretul Liber,  Baricada, Meridian, Informaţia, Republica, de la mijlocul anilor ’90, sau primul ciclu de restructurări masive, a culminat cu tabloidizarea excesivă a supravieţuitorilor. Abordarea unor subiecte menite doar să stârnească curiozitatea de o secundă maselor, pentru puncte de rating sau tiraje masive, a redus calitatea media şi a micşorat încrederea targetului-ţintă gradual, în favoarea unor câştiguri rapide sau interese de moment. Într-un cerc vicios, companiile plătitoare de reclamă şi agenţiile care le reprezintă au ales calea publicului larg în detrimentul calităţii, uitând structura cheltuielilor din coşul zilnic al românului – total diferită de a unui occidental (un român cititor de tabloid cheltuieşte numai pe bunuri de strictă necesitate ietfine). Astfel, a fost alimentată perpetuu scăderea calităţii editoriale. În plus, o bună parte a mass-media, folosită intens în campanii electorale, şi-a văzut credibilitatea anulată de campaniile furibunde ale ultimilor ani. Post-alegeri, rănile adânci lăsate de campanii, dar şi de criza financiară, sau, în unele cazuri, de managementul defectuos, au trimis în neant mărci arhicunoscute din prea scrisă şi au lăsat pe drumuri mii de jurnalişti. Aceştia, fie s-au reprofilat către alte industrii, fie au luat taurul de coarne pe cont propriu, inundând piaţa cu noi site-uri şi bloguri de nişă sau generaliste, exclusiv online. Astfel, a luat naştere al treilea val media de dupa 1989, fenomen pe are îl analizăm împreună cu Alison Mutler, Chief Correspondent, Associated Press. 

Vroiam să dezbat acest subiect cu un analist media independent. Însă mi-am dat seama că nu prea există un astfel de analist. Atunci, am vrut să vorbesc cu cineva care chiar e independent faţă de media românească...

Da, deşi suntem independenţi, suntem şi una din principalele surse de informaţie. Însă chiar acum vizionam un site, am deschise două posturi de televiziune româneşti, iar aici este un teanc de ziare. Sunt un consumator.

Au dispărut o grămadă de ziare de când ai venit prima oară în România...

Evenimentul Zilei, avea atunci un tiraj de 600 de mii sau , nu ştiu, un milion de exemplare...În 1992, România Mare avea un tiraj mare, atunci. Şi România Liberă... Este normal să se închidă ziare, cele care nu au mers pe principiile economiei de piaţă, nu au cum să rămână deschise. Unele au dat cadouri gratis, şi au rămas cu datorii. Nu ai cum să acoperi datorii de sute de mii de euro.

Asta a fost o problemă generală, şi înainte de criză.

Da, dar a venit criza, şi oamenii care aveau mână liberă, sau, hai să spunem, buzunare adânci, nu au mai putut să subvenţioneze mass-media.

Aveau, totuşi, nişte ziare bune, însă dacă vor să se compare cu Sunday Times, care va cere acum o liră pe vizionarea zilnică sau două lire pentru o săptămână...

Acum , da, (n.r. mutarea Sunday Times) e interesantă, vom vedea...însă (aici) au dat cadouri gratuit, care nu s-au putut susţine financiar. Multe din aceste ziare s-au mutat online: Cotidianul, Ziua Veche...şi cei care sunt mai isteţi, şi mai deştepţi, şi mai bine conduşi şi au ziarişti mai buni, o să revină în print (presă tipărită). Altminteri, avem numai nişte fiţuici cu femei goale, cu sâni goi, care se vând foarte bine, dar asta nu e ziaristică adevărată. Chiar dacă publicul general, Ion Popescu, vrea să consume aşa ceva.

Crezi într-o revenire a lor pe print?

Da, dacă sunt deştepţi , şi am încredere că sunt, da, o să se relanseze. Deja sunt online şi sunt vizitaţi. Mai mult de jumătate din ce consum eu este online, orice ziarist în ziua de astăzi este online. Însă vedeţi în faţa mea şi ziare tipărite, şi televiziuni, în maşină, radio. Online-ul este viitorul, însă asta nu înseamnă sfârşitul presei tipărite. Cred că va fi mai puţin, pe fiecare componentă. Când a apărut radioul, s-a spus că vor dispărea ziarele, când a fost inventată televiziunea, s-a spus că va dispărea radioul. Nu va dispărea presa scrisă, dar va fi un alt timp alocat fiecărui segment.

În acelaşi timp, jurnaliştii trec printr-un proces de hărţuire continuă, de pierdere a locurilor de muncă...

Da, e un fel de sortare, un proces în care nu toţi vor supravieţui, şi care a avut loc şi în presa străină, unde au fost concediaţi foarte mulţi. Cam toţi pe care i-au concediat, acum câţiva ani buni, au mers către bănci, PR, la alte meserii.

Totuşi, mi se pare că a existat un moment foarte brusc, după alegeri... 

În general e un moment de decizie, însă dinainte era clar că nu se susţine. Trebuia ştiut încotro merge România, şi asta, în general - şi companiile  occidentale de presă au aşteptat până în momentul anumitor alegeri, pentru că în viziunea companiei acela este un moment decisiv.

Este corect ca presă să cadă pe mâinile a patru oameni de afaceri, aşa-numiţii moguli, care, de fapt, nu sunt moguli, sau trei oameni de afaceri...

Este un truc politic că ar fi moguli. Au interese politice, clar, ca şi în alte ţări...Evident, fiecare trebuie să menţină calitatea, şi... publicul hotărăşte, pentru că mai sunt unele practici care există în presa românească...Advertorialul, un articol scris care este, de fapt, o reclamă, în presa românească sunt cazuri în care nu e menţionat: este o reclamă mascată. În presa occidentală, este trecut, jos, „advertorial”. Cititorul ştie că este un articol făcut să pară frumos, dar, de fapt, este o reclamă. În unele ziare româneşti, nu e trecut, doar au luat nişte bani, sau proprietarii ziarului, sau reporterul, dar păcălesc publicul, cititorul. Asta nu e cinstit. Când posturile de radio au campanii care spun să câştigi sute de euro, asta e pentru rating, ca să arate la advertiseri, e un truc. Toată lumea sună pe postul respectiv, şi practic cumperi audienţă, nu e audienţă reală pentru cei care plătesc reclamă, e o păcăleală.

Crezi că ar trebui să intervină guvernul?

Să stea departe guvernul, să stea departe. Nu are ce să caute în presă. Guvernul, parlamentul, trebuie să stea departe de presă.

Crezi că ar trebui acordate anumite ajutoare guvernamentale, presei?

Nu. Ce vrem, să trăim acele vremuri când s-au dat de la guvern reclame în ziare? Au trăit mult timp cu reclame despre aeroport, despre nu-ştiu-ce fabrică de ciment...Nu.

Peisajul media trebuie schimbat de iniţiativa privată.

Da... Avem agenţie de presă oficială, Agerpress, avem TVR, avem Radio România, naţionale...

Cum vezi viitorul blogurilor şi al bloggerilor, în general– au apărut entităţi puternice, tolo.ro, stareapresei.ro, paginademedia.ro...

Da. Sunt politiceni, ziarişti, care au bloguri. Adrian Năstase, Elena Udrea. Mai ales Tolontan, spre exemplu, e o personalitate, e bine-cunoscut...poate unii încearcă, nefiind cunoscuţi, să capteze audienţă. Va fi integrat, nu va fi un viitor al blogurilor, va fi integrat în...se diversifică mass-media acum, toţi facem şi video, şi fotografie. Media devine mult mai integrată, nu vom rămâne doar pe un segment. La nevoie, facem de toate. Blogurile se vor integra în jurnalism. 

Se simte nevoia unui nou gen de ziar, de calitate, care să fie un fel de WirtschaftsBlatt de 100 de pagini, să zicem, sau ceva similar? O nouă televiziune de business? Ce ar trebui să facă un investitor occidental care acum intră pe piaţa românească?

Cât de mult succes au avut cei din occident aici, în presă? 

Cred, în primul rând, legat de ideea anterioară, că presa trebuie să fie auto-reglementată. Există o regulă la AP. Dacă eu iau un citat, pe surse, anonim, eu trebuie să spun editorului cine este sursa. Rămâne anonimă, însă omul care editează ştirea trebuie să ştie. E o regulă bună pentru presa românească. Nu, „E sfânt, e anonim!”, nu e. Pentru că, până la urmă, dacă eşti dat în judecată, ziarul are o răspundere. El îţi publică. Pentru auto-protecţie. Asta ar fi o regulă. Trebuie să fie mai multe reguli implementate. De exemplu, ştiu că există legea dreptului la replică. Însă noi nu dăm drept la replică. Dacă nu îţi place un articol, spune un alt punct de vedere, şi facem un alt articol. Sau, dacă e o informaţie eronată, atunci e altă problemă. Dacă nu îţi place cum am scris, eu nu îţi dau drept la replică, dar îţi ofer un interviu. Omul respectiv, care e persoană publică, n-a vrut. Şi la alte agenţii străine au venit să ceară drept la replică. France Presse, AP, noi nu publicăm drepturi la replică. Fie informaţia e eronată, şi avem o problemă, fie nu îţi place. Probabil, te-am căutat să îţi cerem punctul de vedere înainte de publicare, şi nu ai vrut să comentezi, iar când ai văzut articolul ţi-a părut rău că nu ai vrut să răspunzi.

Eu  cred că guvernul nu a reglementat suficient legislaţia muncii, în presa locală  se munceşte în foarte mare proporţie „la negru”, sub ascunzişul drepturilor de autor- iar ziariştii nu au aceleaşi drepturi sociale ca un salariat de la stat. 

Banca Mondială spune că din 183 de ţări România se află pe locul 149 în ceea ce priveşte plata impozitelor. Trebuie specificat cum să plăteşti impozite. Există mai multe forme, poţi să fii angajat propriu ...Bresla, ziariştii, din nou spun, trebuie să se lupte pentru asta, în loc să se certe între ei. Ziariştii români critică şi opoziţia, şi alţi ziarişti, şi devine o ţintă majoră opoziţia. Nu mi se pare foarte logic. Evident, eu sunt din Anglia, nu prea îmi place Partidul Conservator, ca idee. Dar nu atac partidul, pentru că atunci devin o armă în sprijinul puterii – cum mulţi ziarişti au devenit (aici).

Crezi în aşa-numitele tonomate jurnalistice?

Cred că sunt fraze care prind la popor. Da, în acelaşi timp, am văzut şi noi, prin nişte stenograme, nişte întâlniri, unii ziarişti, nu ştiu unde, La Snagov, se implică unde nu trebuie. Nu citez nume. O altă întrebare e cine l-a înregistrat, cine are dreptul să înregistreze pe ziarişti? Nu zic că ziariştii, ce făceau, era corect. Nu. Dar, cine are dreptul să înregistreze ziarişti? Sunt multe lucruri nepuse la punct.

Ce părere ai despre faptul că, de câţiva ani, formatorii de opinie care apar pe la televiziuni, şi care îşi spun părerea în foarte multe emisiuni, sunt cam aceiaşi? Ca să nu spun aceiaşi cinci sau şase.

Românii trebuie să se reinventeze. Şi la noi.. şi noi avem, la un comentariu politic...Trebuie din când în când schimbaţi, sau aduşi oameni noi. Dacă eu am nevoie de un comentariu, am două-trei locuri unde sun. E o comoditate a ziariştilor în general. Mergi la CNN şi au lista lor de oameni care vorbesc fluent, şi reuşesc şi să enerveze, că asta dă bine. Trage fiecare post de televiziune să găsească alţii. Problema nu e că sunt aceiaşi oameni, ci faptul că li se acordă foarte mult timp de exprimare. Timpul lor nu e limitat, pot să vorbească ore în şir. Nu apar doar o dată pe săptămână... li se dă foarte multă importanţă. Dar şi lumii politice i se dă prea multă importanţă în România. Avem non-stop dezastre şi politică.

Ar trebui să existe o schimbare în identificarea şi prezentarea informaţiei relevante, şi în televiziuni, şi în presa scrisă? Multe ştiri încep cu articole nehotarâte-„un”, „o”,„nişte”. „Un bărbat a căzut de la etaj”, „..a făcut accident”, etc. Vreau să vorbim despre calitatea ştirii. Totuşi, punctul de rating e definit la un nivel financiar mult prea jos, al unui om care nu are nici bani să cumpere ce vinde advertiserul respectiv. Şi-ar găsi locul o televiziune, un nou organ de presă, de calitate înaltă, care să evite să vorbească de lucruri neesenţiale la nivel naţional?

Există unele posturi care fac asta. Problema e că există foarte multe posturi de televiziune, şi nu cred că unele din ele sunt rentabile. Mai uşor ar fi de reformat un post existent, decât să creeze încă unul. 

Răspunsul este „Da, evident,” dar şi presa s-a schimbat foarte mult peste tot. Mă uit şi eu în presa britanică – unde nivelul unui articol este: „cutare e într-un costum de baie”, „asta are celulită”. Au şi articole importante, cu impact social, dar e o obsesie legată de banalităţi în general. Doar uită-te la Daily Mail, să vezi ce banalităţi găseşti acolo. Sau acele reality shows, cum e cel cu Katie Price, care nu face nimic, dar tot ce face ea e considerat interesant. Şi Posh Spice, e nevastă de fotbalist- bine, nu a făcut nimic dizgraţios- dar de ce este o vedetă mondială? Vreau să ştiu. Vorbesc de britanici acum. În general, avem nişte celebrităţi în Anglia care nu valorează doi pennies, ca să nu zicem doi lei. Şi în România, la fel. Nu mai sunt vedete veritabile cum au fost înainte. Şi valoarea intelectuală, cam ‚vax albina’.

Crezi în rolul mediatic al reţelelor sociale online, cum ar fi Facebook, LinkedIn, Netlog ?

E bun şi rău. E bun pentru că poţi avea legături şi fotografii, să te exprimi cum vrei. E rău în sensul că au fost şi oameni care au dispărut – am citit recent că o fată a dispărut, la 15 ani, la o întâlnire programată pe o reţea. În acelaşti timp, poţi să stai tot timpul pe Hi5, şi uiţi să interacţionezi cu oamenii, să ai viaţă socială. Tinzi să stai tot timpul pe net. E o diversificare a online-ului. Capturează mult din viaţa noastră, dar nu e bun, şi nici uitatul la televizor în exces nu e bun. Sunt unii oameni dependenţi, alţii, mai selectivi.

Sunt suficiente ziare quality, totuşi?

Nu, dar poate apar după criză. E un fel de sortare în această criză, am văzut multe domenii filtrate, inclusiv piaţa imobiliară, care a fost absurdă, ilogică, şi poate o să avem două-trei ziare quality.

E o problemă de management?

Da.Şi trainingul ziariştilor, trebuie să ai pe cineva care să-i instruiască.

Cum ţi s-a părut calitatea pregătirii din ultimii ani?

În România ar avea de unde să se înveţe acum. Sunt unele lucruri, cum ar fi menţionarea advertorialului, de care vorbeam la început, sau cea cu menţionarea surselor. Mulţi jurnalişti ştiu reguli BBC... Ce nu are loc e sub-editarea -  redactorul care pune întrebări suplimentare, verifică informaţia. Aici (în presa românească) se verifică doar gramatica. La noi (în UK) există un editor care schimbă ordinea paragrafelor, mai cere un citat-două, verifică sursele. Aici, totul se face în grabă. Şi asta dăunează calităţii.

Plângi vreunul din ziarele care au dispărut?

Nu. Le citesc online. 

Acum, vreau să fac un comentariu general. Există, totuşi companii chiar străine, care invită ziariştii români în străinătate, a fost cazul cu o corporaţie auriferă, nu? (n.r. jurnaliştii au fost invitaţi în Noua Zeelandă şi Suedia, pe banii companiei)...Şi în urma lor au apărut articole favorabile, prin unele ziare...Asta ar trebui să existe o auto-reglementare a presei. 

Există o lipsă de transparenţă. O bancă a avut ieri conferinţă, nu au invitat decât un număr foarte limitat de persoane. Nu e singura entitate care face asta. Le e frică de întrebări incomode. Ce e de făcut?

Sau îi inviţi pe toţi, sau pe nici unul. Sau, poate, poţi avea un eveniment la nivel de şefi de ziar. Nu e normal. Apoi, poţi să scrii o scrisoare de plângere, apoi, când ei trimit comunicate, pot să nu te mai intereseze, deci it backfires. Au rateu după asta, nu e o politică bună în relaţie cu presa. 

Sau, un singur om „are exclusivitate” pe un subiect. Dar, în general, nu poţi face conferinţă cu câţiva oameni. 

Ce părere ai de recentele campanii electorale?

Tipic româneşti. Dar aici se place aşa. Au fost televiziuni şi organe media şi pro şi contra guvernului. Aşa se place aici, campaniile au fost tipic româneşti. Uneori prea exagerate, şi de multe ori fără efectul scontat. Dar nici politicienii nu ştiu să răspundă. E o regulă în politică: „cere-ţi scuze şi mergi mai departe”.  Dacă ar fi făcut asta, multe campanii s-ar fi terminat din faşă. Dar, aici , se place aşa.

articol scris de Bogdan TUDORACHE -