"Reteta" credibilitatii (IV) Greseli in... gestionarea greselii. Cazul Mircea Beuran

In urma cu doua episoade aratam ca recunoasterea onesta a greselii este primul pas in gestionarea corecta a acesteia. De asemenea, am aratat ca persoana care isi recunoaste greseala (manager, om politic, orice persoana publica) poate castiga un capital de imagine pe care nu l-ar fi putut cistiga daca n-ar fi gresit! In episodul anterior am inceput o analiza a greselilor facute in gestionarea greselii, prin intermediul unui studiu de caz: "cazul Hildegard Puwak". In acest episod ma voi ocupa de "cazul Mircea Beuran".

Scandalul a izbucnit in toamna anului 2003, cand in cotidianul Cronica Romana au aparut mai multe articole in care se demonstra ca ministrul Sanatatii, medicul Mircea Beuran, copiase pagini intregi de text, tabele si elemente grafice din volumul "On Call" al medicilor americani Shane A. Marshall, Jean H. Gillies si John Ruedy. Cartea acestora aparuse in 1988, la editura W.B. Saunders; ea a fost reprodusa, cuvant cu cuvant, in 1997, de catre Mircea Beuran si Gerald Popa, cu titlul "Ghidul medicului de garda".

Dar o nenorocire nu vine niciodata singura!
In ziua de 9 septembrie, deputatul Eugen Nicolaescu (pe atunci purtatorul de cuvant al PNL, iar dupa alegerile din 2004 chiar ministru la Sanatate!) il acuza pe Mircea Beuran ca a plagiat ghiduri medicale editate in Franta, pe care si le-a insusit punandu-si semnatura in calitate de autor, atragand si alti specialisti in aceasta actiune de furt intelectual.

Acuzatia venea dupa "scandalul Puwak", ceea ce i-a permis lui Nicolaescu sa politizeze cazul, cu trimitere la intregul cabinet Nastase: "Am crezut ca un singur ministru minte, Hildegard Puwak, si ca poate fi considerat un caz izolat, insa vedem ca un alt ministru plagiaza, de fapt fura munca altuia si nu recunoaste, desi faptele sunt evidente. Situatia devine si mai grava daca acest medic este in prezent ministru si isi intemeiaza intreaga opera medicala pe plagiat, asa dupa cum s-a vazut din anchetele realizate de jurnalisti" (cf. Bogdana Paun, "Puwak, Beuran si Nastase, in catarea liberalilor", Ziua, 10 septembrie 2003).
 
Declaratia lui Nicolaescu - o declaratie oficiala, facuta de la cea mai inalta tribuna politica a tarii - a transformat "scandalul plagiatului" intr-un scandal politic, plasat in zona sensibila a moralitatii persoanelor publice. Aspect pe care premierul de atunci, Adrian Nastase se facea ca nu-l sesizeaza: "problema drepturilor de autor si a titlurilor universitare si cea a functiei ministeriale reprezinta doua subiecte distincte" (cf. Anca Hriban, "Beuran la judecata colegilor", Ziua, 3 octmbrie 2003).

Aceeasi strategie, de "disjungere a spetelor", o aplica si presedintele Ion Iliescu cand declara ca Mircea Beuran "a gresit, pentru ca nu a fost scrupulous", dar ca are, in continuare, incredere in "corectitudinea si cinstea" ministrului Sanatatii (idem). Nu avem de unde sa stim daca reactia lui Mircea Beuran a fost influentata de colegii de partid sau daca acestia au preluat justificarile acuzatului, pe care le-au transformat in "argumente". Ceea ce stim este ca ministrul Beuran a intrat intr-un joc al declaratiilor perdant.
 
Asa cum aratam in episodul al doilea dedicat credibilitatii, mistake management presupune patru "momente-cheie": 1) sa recunosti greseala; 2) sa afirmi ca o regreti si sa promiti ca nu o vei repeta; 3) s-o repari cat mai prompt posibil si / sau sa-i reduci la minimum consecintele; 4) sa arati celorlalti ce ai invatat din greseala, ca o garantie ca n-ai s-o mai faci.

In acest episod vom vedea ca Mircea Beuran a ratat din start gestionarea eficienta a greselii: el nu a avut forta morala sa-si recunoasca greseala. Pana la urma, acest lucru il va costa desfacerea disciplinara a contractului de munca in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) "Carol Davila", dar si pierderea functiei de ministru. In cele ce urmeaza voi incerca sa demonstrez ca daca Mircea Beuran si-ar fi gestionat greseala in mod corect, el si-ar fi pierdut, foarte probabil, statutul in ierarhia academica, dar ar fi ramas ministru.
 
Asadar, cum a reactionat ministrul Sanatatii, Mircea Beuran in fata acuzatiilor de plagiat al ghidurilor medicale franceze? El a afirmat ca aparitia in Romania a acestor lucrari a fost "rezultatul unor discutii prealabile, serioase, responsabile si civilizate si al unui parteneriat stabilit cu o institutie franceza respectabila" (e vorba de Assistance Publique - Hopitaux de Paris, titularul dreptului de autor). Ministrul a mai spus ca in 1995 a primit prin fax autorizarea data de Assistance Publique - Hopitaux de Paris pentru a utiliza modelul francez pentru editarea unor ghiduri similare in Romania.

Beuran a afirmat ca "autorizarea titularului francez al drepturilor de autor preciza ca, daca s-ar face o traducere mot-a-mot a fiecarui capitol - atunci si numai atunci ar fi necesar un acord scris al fiecarui autor francez in parte", dar ca volumele aparute in Romania "au o parte originala - a realizatorilor volumului respectiv". In calitate de coordonator al lucrarilor, el ar fi cerut colegilor sai sa prelucreze materialele din cartile franceze; in ceea ce priveste textele semnate de el, Beuran sustinea ca nu a copiat mot-a-mot materialele din volumele in limba franceza.
 
Pentru a fi credibil, ministrul Sanatatii a afirmat, insa, ca "a facut si greseli", recunoscand ca pe volumele in care prevaleaza traducerile mot-a-mot nu a fost trecuta mentiunea de copyright. La aceasta recunoastere timida a unei greseli punctuale, Mircea Beuran a adaugat o justificare fara nicio legatura cu etica muncii intelectuale si cu deontologia activitatii publicistice: "La acea data, in Romania nu era prea clar acest termen (copyright  - n.ns.) si nu exista nici macar legea care sa indrume si sa reglementeze acest domeniu".

Prefacandu-se ca nu intelege natura problemei pe care o avea (o problema de natura morala), acuzatul a mutat discutia in plan legislativ; in plus, a incercat sa se prevaleze de faptul ca "la acea data, in Romania nu era prea clar acest termen", eludand intentionat o lunga traditie a mediului universitar romanesc, in care "dreptul de autor" este cunoscut si recunoscut si unde se cere, cel putin teoretic, respectarea cu sfintenie a acestuia.
 
Dar greseala cea mai mare pe care a facut-o Mircea Beuran a fost declaratia conform careia in spatele acestui scandal, declansat la multi ani dupa publicarea lucrarilor (straniu argument!), se ascundeau grupuri de interese care se temeau de masurile pe care le initiase el in calitate de ministru al Sanatatii: "Afirm cu toata raspunderea ca acest atac violent este explicabil numai prin zvarcolirea pe care o traiesc in prezent foarte multe grupuri de interese din sistemul sanitar si din cel al furnizarii si achizitionarii de medicamente, ce simt adierea ca noile masuri pe care le-am initiat nu le vor ingadui nicicum sa aiba privilegiile imense, materiale si de alta natura, pe care le-au avut pana in prezent" (cf. P.M.P., "Beuran neaga plagiatul cu jumatate de gura", Ziua, 13 septembrie 2003).

In mod evident, aceasta declaratie nu functioneaza ca argument fiindca nu este "la chestiune", cum ar spune un personaj caragialesc. Chiar daca lucrurile ar fi stat asa cum le descria Beuran, invocarea lor nu avea nicio legatura cu problema aflata in discutie: "a plagiat sau nu a plagiat Mircea Beuran?".
 
Avem aici un caz tipic de incalcare a "pricipiului cooperarii", care cere oricarui participant la un schimb verbal sa raspunda asteptarilor interlocutorului, reglate de scopul schimbului verbal si de momentul in care acesta are loc. Lingvistul britanic Herbert Paul Grice (1913-1988) a sintetizat aceste cerinte astfel: "Contributia ta sa fie asa cum cere scopul convenit sau directia discutiei la care participi, in momentul in care are loc".

Aceasta regula este cunoscuta sub numele de "maxima relevantei", iar respectarea ei este o conditie elementara pentru credibilitatea celui care vorbeste; la urma urmei, ea cere un lucru foarte simplu: orice interventie intr-un schimb verbal sa se coreleze cu celelalte si sa fie legata strict de tema in discutie. Dar despre "maximele lui Grice" vom vorbi cu alta ocazie, atunci cand vom aborda strategiile discursive de construire a credibilitatii. Tot la rubrica LECTIA DE IMAGINE.

articol scris de Dumitru BORTUN -