"Reteta" credibilitatii (I)

Ce poate sa stie un consilier de imagine cu privire la credibilitate? in cel mai bun caz, el poate avea o lista de ingrediente care intra in "reteta" credibilitatii. Printre acestea, strategia de "gestionare a greselii" (mistake management) si strategiile discursive sunt extrem de importante, desi sunt neglijate de marea majoritate a managerilor si oamenilor politici din Romania.

Cei mai multi dintre acestia sunt atenti la look, la conferintele de presa sau la asa-zisele "strategii de imagine" care nu sunt decat niste biete stratageme publicitare.

In rubrica LECTIA DE IMAGINE vom analiza strategia de "gestionare a greselii", precum si strategiile discursive care decurg din marile principii ale discursului public - pricipiul cooperarii si pricipiul politetii. Vom arata cum se deconteaza aceste strategii in "contul" Imaginea subiectului, la "capitolul" intitulat Credibilitate.

Specialistii in gestionarea imaginii publice vorbesc despre "vizibilitatea" subiectului si despre "reputatia" acestuia. Subiectul poate fi o persoana publica, o companie, un partid, o institutie sau o tara. insa vizibilitatea in sine nu contribuie la atingerea obiectivelor manageriale, politice sau geopolitice; pentru asta, ea trebuie sa se coreleze cu o buna reputatie. Dar ce inseamna "buna reputatie"?

Valoarea centrala si scopul final al politicii de imagine este Credibilitatea. Din pacate, nimic nu este mai misterios in domeniul comunicarii publice decat credibilitatea subiectului. Cand intram pe terenul credibilitatii, trecem granita dintre chimie si alchimie.

Formula credibilitatii este "piatra filosofala" a Relatiilor Publice; daca ar fi o formula stiintifica, s-ar preda in facultati. Daca cineva ar descoperi aceasta formula, ar stapani lumea - in orice caz, ar instapani propriul univers.

Pentru inceput, despre credibilitate merita spuse doua lucruri. Primul, ca ea este o excelenta rezerva strategica pentru eventualele crize de imagine; altfel spus, credibilitatea reprezinta un fel de "bani albi pentru zile negre". In al doilea rand, ca ea nu este niciodata definitiva, nu o putem ancora pe un teren solid; lumea ei este cea a nisipurilor miscatoare.

"Bani albi pentru zile negre"
Cine are un capital de credibilitate suficient de mare poate rezista nu numai in fata unor evenimente recalcitrante, care ii pot afecta imaginea publica, ci si in fata unei campanii negative, al carei scop explicit este "innegrirea" imaginii sale.

Acest lucru nu a fost luat in calcul de consilierii Presedintelui Emil Constantinescu atunci cand l-au convins sa declanseze cele doua campanii negative impotriva fostului Presedinte al Romaniei, Ion Iliescu: afacerea "Costea" si scandalul "Telefonul rosu". Era in 1999, cu un an inainte de alegerile din 2000, iar Constantinescu spera sa scape de principalul contracandidat care se profila la orizont - Ion Iliescu, pretendent foarte probabil la un nou mandat.

Rezultatul se cunoaste: Iliescu a crescut brusc in sondaje, ajungand la cote pe care nu le mai atinsese de pe vremea campaniei electorale din 1996. Si-a depasit urgent cele 30 de procente pe care putea sa mizeze oricand, fara nicio campanie electorala, ajungand la o cota de incredere de peste 40%.

Ce se intamplase? Capitalul enorm de credibilitate de care se bucura Ion Iliescu a declansat celebrul mecanism de "victimizare", pe care sociologii il traduc cam asa: "Saracu' Iliescu, nici acu' nu-l lasa astia in pace! Da' ce au dom'le cu el?".

In schimb, "victima colaterala" a fost Teodor Melescanu. Vizat de ambele campanii negative, in calitate de fost ministru al Afacerilor Externe, Melescanu a inceput sa scada in sondaje pana cand a ajuns pe fundul prapastiei, unde a ramas pana astazi. Ca multi alti ministri de Externe, el statuse bine la capitolul "capital de simpatie", dar absenta unui capital de credibilitate suficient de mare i-a jucat festa!

O lume a nisipurilor miscatoare
Nimic nu pare mai volatil decat credibilitatea. Fiind legata de dinamica reprezentarilor sociale, credibilitatea nu sta niciodata la adapost de intemperii.

Exact ca un individ care a cazut intr-o mocirla cu nisipuri miscatoare, subiectul neconsiliat sau prost consiliat se zbate sa-si salveze capitalul de incredere, dar miscarile necontrolate il fac sa se afunde tot mai mult in mocirla lipsei de credibilitate.

Cazurile cele mai frapante la noi sunt Mona Musca (august 2006) si Traian Basescu (ianuarie - aprilie 2007), in ambele cazuri fiind vorba de o cadere spectaculoasa, de la cote ametitoare ale credibilitatii. in primul caz a iesit in evidenta absenta unei strategii de "gestionare a greselii" (mistake management), cel putin in primele faze ale crizei de imagine.

In cel de-al doilea par determinante strategiile discursive, pe care Basescu le-a considerat "strategii de imagine", dar care au dus - incet, dar sigur - la erodarea capitalului de credibilitate. Fara aceasta erodare ar fi fost de neconceput decizia Parlamentului din 19 aprilie 2007 de suspendare a Presedintelui Romaniei.

Dar despre strategia de "gestionare a greselii", precum si despre strategiile discursive care decurg din marile principii ale discursului public - pricipiul cooperarii si pricipiul politetii - in urmatoarele numere ale revistei TheInvestor. Va dau intalnire in spatiul rezervat acestei rubrici: LECTIA DE IMAGINE.

articol scris de Dumitru BORTUN -