Niels SCHNECKER
Sah la Parlament si garda la contracandidati
Democratia: uite...nu-i Cei care ma cunosc stiu ca nu sunt si nu am fost un fan al Presedintelui [...]
Prima Pagina > Biz cultura > LEADERSHIP
Cefin Romania este un adevarat brand in mediul de business romanesc. Care sunt principalele repere ale acestei afaceri?
Cefin Holding si-a inceput activitatea in anul 1995, in Romania ca dealer IVECO. De atunci s-a extins atat in ceea ce priveste zona de interes (Ungaria si Bulgaria), cat si in ceea ce priveste activitatea (importul si distributia, productia si real estate au fost adaugate obiectului initial de activitate) Astazi, Cefin Holding are 1.400 de angajati si serveste peste 15.000 de clienti.
Cefin Real Estate Romania, infiintata in 1998, a avut ca principal scop dezvoltarea sediilor grupului din regiune in Romania (Bucuresti, Timisoara, Pitesti, Constanta, Galati, Arad, Ploiesti) in Ungaria (Budapesta, Szolnok, Szekesfehervar) si Bulgaria (Sofia, Blagoevgrad, Plevnen, Ruse, Vidin). incepand cu 2001 compania a dezvoltat proiecte industriale si de logistica, iar din 2005 portofoliul s-a diversificat cu proiecte de birouri, rezidentiale si land banking. Suprafata totala construita pana astazi de Cefin Real Estate Romania este de 350.000 mp cu o valoare ce depaseste 150 mil. euro. Ambitia firmei noastre este sa devina unul dintre cei mai importanti dezvoltatori din Europa de Sud-Est recunoscut pentru calitatea produselor sale si pentru durabilitatea parteneriatelor pe care le semneaza.
Va considerati un manager revolutionar, cu alte cuvinte un manager impotriva curentului? Se poate vorbi de leadership, de un stil de conducere romanesc?
Nu stiu daca sunt un manager revolutionar, dar sunt cu siguranta un manager atipic. Sunt convins ca particularitatile pietei romanesti din ultimii ani au creat un tip nou de management, bazat mai mult pe intuitie, inovatie si curaj si mai putin pe ceea ce se invata in mod obisnuit la scolile de profil. Acest lucru este valabil atat pentru domeniul in care lucram noi, cat si pentru celelalte domenii, si cred ca poate fi intalnit si in alte piete emergente din zona, deci nu pot sa-l denumesc romanesc.
Ce stil de leadership va caracterizeaza? Ce tip de manager sunteti? Care sunt atuurile dumneavoastra?
Am incercat, si sper ca intr-o buna masura am reusit, sa construiesc o echipa tanara, orientata spre performanta (si rasplatita in functie de aceasta), onesta si muncitoare, organizata pe o structura orizontala. Am incercat responsabilizarea fiecarui membru al acestei echipe oferindu-le libertate de miscare si de decizie fiind increzator in calitatile fiecaruia dintre colegii mei. Suntem constituiti in centre de profit care gestioneaza si dezvolta fiecare proiect, deci unul dintre lucrurile cele mai impornate pe care le-am facut a fost sa creez aceste centre de profit ale caror membri actioneaza impreuna, dar, ca si echipa, au o independenta cvasitotala.
Ce calitati ar trebui sa aiba un manager? Dar un leader?
Cred ca principala calitate a unui manager trebuie sa fie identificarea si exploatarea eficienta a resurselor echipei sale. Astfel, un manager trebuie sa-si aleaga cu atentie colegii in functie de specificul fiecarui proiect, sa stie sa-i motiveze si sa-i recompenseze in mod corect, sa-i convinga de apartenenta lor la "familia firmei", sa imparta cu ei succesele si esecurile in egala masura. Un leader este o persoana extrem de carismatica, cu un caracter puternic, un adevarat model pentru cei din jur, o persoana care atrage in jurul sau prin exemplul propriu.
Care sunt asteptarile pe care le aveti de la un coechipier? Daca "nu tine pasul" cu dvs., cum reactionati?
Cele mai importante bunuri ale companiei sunt angajatii. Astept de la fiecare dintre colegii mei energie, pasiune, abilitatea de a executa sarcinile primite, dar si de a gasi rezolvari personale problemelor cu care se confrunta.Noi suntem o companie orientata spre rezultate, bugetele trebuie indeplinite intocmai. Cred totusi in a doua sansa pentru fiecare dintre noi.
Cum reusiti sa imbinati viata profesionala cu viata de familie?
Viata profesionala este in stransa legatura de cea personala si in buna masura si invers. Caut sa dedic cat mai mult timp familiei, seri, week-end-uri sau vacante. tin foarte mult la mesele de duminica atunci cand intreaga famile este impreuna si avem ocazia sa povestim tot ce s-a intamplat in saptamana care se incheie sau sa facem planuri de viitor. Fiecare minut petrecut cu ei este cu adevarat extraordinar. Este extrem de importanta armonia de acasa asa cum este importanta armonia de la birou. Petrec foarte mult timp cu familia in aer liber si fac destul de mult sport. Pentru noi sportul este o a doua natura: iarna mergem la schi, iar vara jucam tenis sau innotam. De asemenea, calatorim ori de cate ori avem ocazia incercand sa imbinam motivele turistice, culturale si sportive.
Taguri: George Margescu, Cefin Romania, brand, IVECO, Real estate, manager revolutionar, leader
Inapoi la categoria LEADERSHIP
Prima Pagina > Biz cultura > LEADERSHIP
publicitate
Democratia: uite...nu-i Cei care ma cunosc stiu ca nu sunt si nu am fost un fan al Presedintelui [...]
Am inceput, impreuna cu Principesa Margareta, in dupa-amiaza de 23 martie 2008, calatoria spre [...]
Since, in nearly every post-Socialist country, when the boom was booming and money came in almost [...]
Mira Telecom este integrator in proiecte de securitate si telecomunicatii oferind o gama [...]
Business Network International este cea mai mare Organizatie Internationala a Oamenilor de [...]
Junior Chamber Internaţional Romania este parte a Junior Chamber International (JCI) care [...]