Les Nemethy
snapshot of the private equity and venture capital industry
The European Private Equity & Venture Capital Association (EVCA)(www.evca.eu) has recently [...]
Prima Pagina > Business > IT&C

Mesageria instant (IM) permite comunicarea simultana intre utilizatori prin transmiterea informatiei rapid si eficient, avand imediat confirmare de primire sau chiar raspuns pertinent. in unele cazuri, ea implica optiuni care fac aplicatiile mai populare (posibilitatea de conversatie fara costuri prin intermediul Internetului, precum si folosirea camerei web / transmisie video). Este posibila chiar salvarea conversatiei pentru o referinta ulterioara, ceea ce acopera astfel bresa dintre natura persistenta a postei electronice (email) si facilitatea de schimb rapid de informatie (adrese de Internet sau fragmente de documente), care poate fi greoaie in cazul unei conversatii telefonice.
Mesageria instant este o forma de comunicare in timp real prin intermediul retelei, care poate fi considerata mai aproape de conversatia autentica decat de schimbul de scrisori in format electronic. Spre deosebire de posta electronica, partile comunicante stiu cand partenerul de discutie este disponibil.
Multe sisteme de acest gen permit utilizatorilor sa anunte daca sunt sau nu langa computer, disponibili pentru conversatie, plecati din birou sau de acasa, etc. Pe de alta parte, cei apelati nu sunt obligati sa raspunda imediat la mesajele primite, motiv pentru care unii utilizatori considera ca folosirea mesageriei agreseaza mai putin intimitatea, decat o convorbire telefonica. In acelasi timp, unele sisteme de mesagerie instant permit trimiterea mesajelor catre utilizatori care nu sunt conectati la sistem, cei apelati putand vizualiza mesajele dupa intrarea in sistem.
Primele aplicatii destinate mesageriei au aparut in anii '70 in cadrul sistemelor de operare de tip multi-utilizator cum este UNIX. Ele facilitau initial comunicarea intre utilizatorii aceleiasi masini, apoi intre cei din aceeasi retea si ulterior prin Internet. Unele aplicatii foloseau un protocol de comunicare peer-to-peer (talk, ntalk sau ytalk), in timp ce altele necesitau conectarea la un server de comunicatie (IRC = Internet Relay Chat).
Intre ultima jumatate a anilor '80 si inceputul anilor '90, Quantum Link pentru calculatoarele Commodore 64 oferea un serviciu de mesagerie user-to-user disponibil intre utilizatorii conectati (OLM - On-Line-Messages). Ulterior, Quantum Link a devenit America Online si ofera astazi un produs similar - AOL Instant Messages (AIM). Quantum Link rula pe Commodore 64 in mod text, ecranul fiind impartit vizual in sectiuni in care mesajul primit de la expeditor era afisat pe o banda galbena, iar destinatarului ii erau prezentate o serie de optiuni de raspuns.
Se poate considera ca acesta este stramosul interfetei grafice - ceea ce azi numim GUI (Graphical User Interface). Aplicatiile de mesagerie instant bazate pe interfata grafica au cunoscut un avant deosebit din 1996 (ICQ), urmat de AOL Instant Messenger, in 1997.
Alte companii au dezvoltat aplicatii proprii, fiecare creandu-si propriul protocol de comunicare si propria aplicatie-client. Sunt foarte raspandite serviciile oferite de Yahoo, MSN, Excite, Ubique sau IBM. In ultimii ani se observa intensificarea la nivelul aplicatiilor de acest gen pentru facilitatea de video conferinta si Voice over Internet Protocol (VoIP ).
"Limbi" diferite, "mesaj" universal
Cele mai multe incercari de unificare a standardului de comunicare prin IM a celor mai importanti jucatori au esuat, fiecare continuand sa-si foloseasca propriul protocol. In timp insa, a ramas aceasta dorinta de a face posibila intercomunicarea si ca atare au inceput sa apara micile aliante.
In septembrie 2003 AIM, ICQ si MSN Messenger pe de o parte si Reuters Messaging de cealalta parte au semnat un acord de intercomunicare, serviciul fiind disponibil contra unei taxe.
Pe 13 octombrie 2005, Microsoft si Yahoo! au anuntat ca incepand din vara lui 2006 serviciile lor de IM vor intercomunica, clientii lor urmand sa poata comunica intre ei fara sa-si schimbe furnizorul. Ca urmare a acestei intelegeri a aparut si replica rivalilor de la AOL si Google, care au incheiat la randul lor un parteneriat strategic.
Nevoia celor patru companii de a-si uni fortele este evidenta din moment ce serviciile lor de IM sunt cele mai cunoscute la nivel mondial.
Yahoo! Messenger este una dintre cele mai populare aplicatii-client pentru mesagerie instant, ea folosind un protocol de comunicatie propriu. Serviciul este gratuit si aplicatia poate fi descarcata si folosita de oricine este inregistrat pe site-ul Yahoo!. Pe langa facilitatile legate de partea de messaging si emailing, acest serviciu mai ofera si facilitati de transfer de fisiere, convorbiri PC catre telefon (contra cost), PC-to-PC (gratuit) si multe alte facilitati necesare oricarui birou modern.
MSN Messenger este o aplicatie-client pentru mesagerie instant creata de Microsoft in 1999. A fost redenumita Windows Live Messenger in februarie 2006 si este parte a seriei de servicii online Microsoft Windows Live.
AOL Instant Messenger (AIM) este cea mai populara aplicatie de mesagerie instant din Statele Unite, fiind creata in mai 1997. Google Talk este o aplicatie cu facilitati de VoIP lansata de Google in august 2005.
Odata cu raspandirea nevoilor de comunicatie a crescut si numarul utilizatorilor de servicii de mesagerie instant. Putem estima ca peste 80% dintre utilizatorii computerelor conectate la Internet folosesc astazi un astfel de serviciu. Messenger-ul a devenit aproape indispensabil pentru majoritatea utilizatorilor.
Riscul major este insa "depersonalizarea conversatiei". Utilizarea acestui tip de comunicare pierde anumite "accesorii" ale conversatiei - intonatia vocii (si aici ma refer strict la comunicarea prin chat, nu si la cea cu voce), intonatie care de multe ori reprezinta cheia frazei.
Intre partenerii de discutie are loc doar un schimb de fraze reci, lipsite de suflul uman, chiar daca ele sunt tastate de oameni. In clipa in care destinatarul citeste fraza ii da propria interpretare, o imbraca intr-un ambalaj personal si ii da sensul pe care el crede ca expeditorul a intentionat sa-l dea frazei. Diferentele de nuanta sunt ca acelea dintre cititul unei scrisori scrise de mana si cititul unei carti in format PDF.
Cu alte cuvinte, in ciuda multor avantaje pe care le prezinta mesageria instant, inclin sa nu recomand folosirea ei dincolo de necesitatea tehnica.
articol scris de Rares NEGREA -
Taguri: Mesageria instant, IM, transmiterea informatiei, conversatii telefonice, UNIX, IRC, Quantum Link, AOL, MSN, PDF
Prima Pagina > Business > IT&C
publicitate
The European Private Equity & Venture Capital Association (EVCA)(www.evca.eu) has recently [...]
Since, in nearly every post-Socialist country, when the boom was booming and money came in almost [...]
Ca sa va captez atentia, DA! EXISTA COMERT ONLINE dar… din pacate suntem pe ultimul loc in Europa [...]
Mira Telecom este integrator in proiecte de securitate si telecomunicatii oferind o gama [...]
Business Network International este cea mai mare Organizatie Internationala a Oamenilor de [...]
Junior Chamber Internaţional Romania este parte a Junior Chamber International (JCI) care [...]