Prima Pagina > Politic > INTERN

printeaza

Referendum

articol de Andrew TAYLOR, IUNIE 01, 2007, 08:00 EEST

Cand am acceptat sa scriu aceasta rubrica, propunerea venita din partea publicatiei era sa vorbesc despre afaceri in Romania - mai putin despre chestiunile de zi cu zi si mai mult despre tendintele pe termen lung. Din pacate, in acel moment a fost anuntat un referendum care sa legitimize decizia elitei politice romanesti de a-l suspenda pe Presedinte din functie. Cum sunt un adevarat pasionat de politica si un naiv de moda veche, devotat credintei ca modul in care suntem guvernati influenteaza perspectivele noastre economice, nu m-am putut abtine sa nu scriu despre acest subiect

Inainte de toate, sa lamurim un lucru. Acest vot nu a avut nimic de-a face cu aroganta, cu stilul de lucru sau cu personalitatea lui Traian Basescu. A avut insa de-a face cu o elita aservita intereselor personale si obisnuita sa obtina ceea ce isi doreste, care nu se da in laturi de la nimic pentru a-si proteja interesele proprii.

Dupa cum a spus un profesor roman la postul BBC TV, acest moment a fost alegerea intre un viitor european pentru economia politica si o tentativa de regres, care urmarea preluarea controlului asupra viitorului tarii si a activelor sale de catre un grup de putere. Membrii acestui grup reprezinta un amestec de pozitii detinute in mediul de afaceri cu functii politice si un trecut in vechea Securitate anterioara anului 1989. Ei sunt ceea ce Alina Pippidi a numit "oamenii de afaceri ai statului".

Un vot atat de clar care a indicat un sprijin de 75% pentru Traian Basescu reprezinta o schimbare semnificativa de obiectiv pentru o tara care a ramas atata timp in urma vecinilor sai, mult mai deschisi fata de reforma. Un rezultat atat de evident ca acesta, determinat de o participare relativ scazuta la referendum, vorbeste de cifre mari.

Toti cei care s-au opus lui Basescu, in esenta intreaga elita politica, mai putin Partidul Democrat si recent formatul Partid Liberal Democrat, si-au gresit lamentabil calculele. Planul lor initial pare sa fi fost sa se intoarca la popor, sa aranjeze regulile de votare in asa fel incat sa se asigure de o participare scazuta la referendum si sa conteze pe populatia rurala si pensionari ca vor vota pentru cei din "garda veche", asa cum au mai facut-o in vremea lui Ion Iliescu. Cand lucrurile pareau ca o iau razna, l-au scos chiar pe Iliescu, pentru a-si mobiliza electoratul.

Cu toate acestea,...
Cei 80.000 de romani care au votat la ambasadele de peste hotare simbolizeaza mase. Tot mai multi oameni din cele mai sarace paturi sociale ale Romaniei au fost nevoiti sa isi caute de munca in alte tari ale Uniunii Europene, iar ei au fost expusi unui alt mod de viata. Au fost influentati de valorile si comportamentul Europei Occidentale si, la randul lor, si-au influentat prietenii si familiile ramase acasa. 

Experienta personala si de familie a unei vieti mai bune a creat o predispozitie pentru schimbare in zona rurala a Romaniei, care a ramas neobservata. Majoritatea acestor oameni nu vor sa plece la munca in alta parte, dar din cauza saraciei crunte de la sate, au prea putine alternative.

O asemenea schimbare sociala nu ar trebui subestimata, data fiind amploarea valului de emigrare cu care se confrunta in prezent Romania. Este, de asemenea, o justificare solida si un argument pentru procesul de extindere al Uniunii Europene ce, partial, a generat un ciclu de integrare care se auto-perpetueaza.

Daca, asa cum spunea Bob Dylan, "vremurile chiar se schimba" ("the times they really are a changin"), intrebarea care se ridica acum este care va fi urmatoarea miscare a lui Basescu? O opinie ar fi ca isi va construi strategia in jurul conceptiei lui Dylan "Da-te la o parte din drum, daca nu dai o mana de ajutor ("Move out of the way if you can't lend a hand") si va organiza alegeri.

Nu este nici o indoiala ca acest referendum a fost in egala masura un vot de neincredere fata de Guvern si un vot de sprijin pentru Presedinte. in majoritatea tarilor, guvernul ar intelege situatia si ar demisiona din principiu. Totusi, asta nu se va intampla atat de usor in Romania din doua motive.

In primul rand, pentru ca elita politica este atat de interesata de propriile sale nevoi incat va face aproape orice pentru a se agata de iluzia puterii. in al doilea rand, cei care s-au opus lui Basescu sunt atat de deconectati de realitatile vietii de zi cu zi, incat nu realizeaza ca au fost aruncati la cosul de gunoi al istoriei. Ei se agata inca de credinta ca pozitia politica si controlul asupra unor canale media sunt de ajuns.

Declaratia Premierului Calin Popescu-Tariceanu ca poporul i-a acordat lui Traian Basescu o a doua sansa este atat de departe de realitate, incat este greu de inteles. Cand poporul isi sprijina in totalitate Presedintele, intrebare este daca dumneavoastra, domnule Tariceanu, ii mai puteti convinge sa va acorde o a doua sansa. in acest moment, acest lucru pare putin probabil.

Cum se pare ca nu exista niciun mecanism formal care sa ii permita Presedintelui sa organizeze alegeri generale in acest moment, Basescu si-a exprimat intentia si capacitatea de a adapta situatia la avantajul sau politic. In cel mai rau caz, el poate prelua oricand controlul asupra situatiei, facand apel la oameni sa iasa in strada si sa se adune in Piata Universitatii. Ar fi o miscare desteapta, pentru ca astfel s-ar aduna laolalta toate acele forte politice progresiste care au existat in Romania inca de la Revolutie si de la luptele cu minerii, dar au ramas pana acum in afara vietii politice.

In Romania exista o intreaga clasa de oameni bine educati, care urasc regimul politic de moda veche si care - cu regretabilele exceptii ale axei Constantinescu / Ciorbea - au ramas deconectati de sistemul politic. Acesti oameni,care erau studenti acum 17 ani, au ajuns in pozitii de autoritate si detin o adevarata putere economica. Chiar daca acesti oameni nu il simpatizeaza neaparat din punct de vedere politic pe Traian Basescu, il percep ca fiind omul care poate face lucruri sa se intample si, cel mai important, care poate provoca si infrange regim din "vechea garda".

Daca Basescu poate aduna clasele de mijloc de la orase si oamenii saraci din zonele rurale, care tanjesc acum dupa stilul de viata de care se pot bucura in Europa, daca ii poate aduce in sprijinul sau, legand astfel nodurile, vor avea loc nu numai alegeri. El ar putea chiar sa ingroape ramasitele vechiului regim pentru totdeauna.

Carpe Diem....

articol scris de Andrew TAYLOR -

Bookmark and Share

Ai o parere de transmis:

Numele tau*

E-mail*:

web

 

publicitate

   

Shelly Roberts

How To Be A Good Client

Since, in nearly every post-Socialist country, when the boom was booming and money came in almost [...]

Alex CARCEI

Exista comerţ online in .ro?

Ca sa va captez atentia, DA! EXISTA COMERT ONLINE dar… din pacate suntem pe ultimul loc in Europa [...]

Les Nemethy

snapshot of the private equity and venture capital industry

The European Private Equity & Venture Capital Association (EVCA)(www.evca.eu) has recently [...]

Vezi toti columnistii>>

Mira Telecom

Mira Telecom este integrator in proiecte de securitate si telecomunicatii oferind o gama [...]

BNI România

Business Network International este cea mai mare Organizatie Internationala a Oamenilor de [...]

JCI România

Junior Chamber Internaţional Romania este parte a Junior Chamber International (JCI) care [...]

Vezi toate organizatiile >>