Prima Pagina > Business > IMOBILIARE

printeaza


Industria imobiliara a intrat intr-o noua era, judecand dupa entuziasmul cu care tot mai multi investitori cumpara teren pe Luna. Pentru oamenii de afaceri seriosi, initiativa se incadreaza in sfera ridicolului. Adeptii business-ului insa le reproseaza lipsa de vizionarism. Proprietatea pe Luna nu mai este un simplu simbol. In ultimii ani, tranzactiile au devenit miscari strategice, iar cumparatorii stiu ca fac o investitie pe un termen mai lung decat cel obisnuit. Ei asteapta momentul in care omul va pasi din nou pe Luna, de data asta ca sa ramana.

20 iulie, 1969 - Misiunea Apollo 11, parte a Proiectului Apollo desfasurat de NASA, isi atinge obiectivul si primii oameni pasesc pe Luna. in acelasi an, Organizatia Natiunilor Unite semneaza un tratat privind spatiul extraterestru, care interzice guvernelor lumii sa-si revendice Luna.

1980 - Americanul Dennis Hope speculeaza fisurile legislative si anunta ONU, precum si Guvernul Statelor Unite si al fostei URSS, ca revendica proprietatea asupra Lunii si a planetei Marte. Legislatia spune ca orice cetatean poate revendica un teren daca acesta nu este inregistrat deja de altcineva si daca nimeni nu se opune acestei actiuni. Prin urmare, Hope a inregistrat Luna si toate celelalte planete ale Sistemului Solar, mai putin Pamantul, pe numele sau. A infiintat o companie ("Lunar Embassy") si a inceput sa vanda parcele extraterestre. Pana astazi, peste 2,5 milioane de oameni din 180 de tari au platit pentru un certificat de proprietar pe Luna.

2002 - Comertul spatial incepe si in Romania, odata cu lansarea afacerii lui Adrian Dragan.
Octombrie 2005 - Corporatia ruseasca Energia anunta ca va dezvolta un spatiu special si un sistem nou de transport spre Luna. Producatorul furnizeaza echipamente companiei americane Space Adventures, care a transformat exporarea spatiului in turism de agrement pentru clienti excentrici.

Decembrie 2006 - Reprezentanta israeliana a Lunar Embassy anunta peste o mie de tranzactii in luna respectiva, epuizand toate suprafetele disponibile la acel moment. Directorul companiei explica: "Oamenii cumpara din doua motive. Unul este ca vor sa faca un cadou simbolic. Al doilea este ca incep sa devina tot mai realisti, dupa decizia NASA de a construi o baza locuita de oameni pana in 2020. Peste cativa ani aceasta proprietate ar putea fi mult mai valoroasa". 

Specialistii in drept spatial vad altfel lucrurile.

Jumatatea goala a paharului

Timisoreanul Virgiliu Pop, doctorand in drept la Universitatea din Glasgow, a publicat anul trecut o carte pe acest subiect - Unreal Estate - The Man Who sold the Moon". El pledeaza pentru un drept de proprietate in spatiu bazat pe fundamente reale, nu pe simpla dorinta "de a fi stapan acolo".

"Celebrul tratat din 1969, la care au aderat multe tari, interzice suveranitatea in spatiu", spune el. "Pe plan privat, aceasta se traduce prin vaduvirea asa-zisilor Ťproprietariť de posibilitatea andorsarii statale asupra Ťproprietatiiť lor. Proprietatea nu se dobandeste doar prin dorinta de a fi proprietar, ci pe baza unor acte de luare in posesie. O revendicare nu inseamna o improprietarire".

Problema de nuanta, continua Pop, este ca nimeni nu vinde in realitate teren pe Luna sau altundeva. "Ceea ce se vinde e o simpla hartie, frumos incondeiata si atat. Un fel de indulgente medievale. Cine este proprietarul Lunii acum? Toata lumea si nimeni! Este un bun public, actualmente - poate fi folosit de oricine, dar nu poate fi insusit de nimeni".

Pe scurt - o tranzactie imobilara cu bunuri... mobile.
"Problema vanzarilor de pamant pe Luna nu este exotismul lor, ci faptul ca sunt neadevarate", subliniaza Virgiliu Pop.

In replica, Adrian Dragan, a carui companie este reprezentanta Lunar Embassy in Romania, spune ca Pop vede doar jumatatea goala a paharului.

O investitie cu bataie lunga

Un pasionat de astronomie si science fiction, Adrian Dragan a gasit o afacere cu tangente la cele doua domenii, care ii permite sa aiba timp si de familie. Este drept, proportiile business-ului nu sunt impresionante. 

Din 2002, a vandut aproape 1.000 de hectare de teren pe Luna; mai are pe stoc in jur de 800 hectare. Parcelele ramase disponibile pe Marte insumeaza 400 de hectare - jumatate din cat a cumparat initial de la Dennis Hope. Pe planeta Venus nu a vandut pana acum nicio parcela din cele 400 de hectare achizitionate.

"Piata in Romania este intr-o faza incipienta", explica el. "Achizitionarea de pamant pe Luna sau pe orice alt corp ceresc are valoare sentimentala si romantica".

Printre clienti se numara oameni din showbiz, continua Dragan, precum Andreea Marin Banica, Teo Trandafir, Monica Barladeanu sau Gigi Becali.

"Clientul meu este o persoana romantica, cu un statut social ridicat, care doreste sa faca un cadou pentru ocazii deosebite - nunti, botezuri, zile de nastere. Sunt in general persoane care au cumparat parcele pentru ei si nepotii lor, in ideea de a face un cadou inedit si, cine stie, poate in viitor, nepotii vor putea pune la propriu piciorul pe Luna".

Pentru romani, costul unei tranzactii de acest gen este mult mai mic decat cel practicat in Statele Unite, unde preturile au crescut simtitor, odata cu dezvoltarea afacerii. Astfel, 70 de hectare de teren pe Luna (700.000 metri patrati) costa in Romania aproape 60 de euro . Un american plateste 30 de dolari (aproape 23 de euro) pentru numai 4.000 de metri patrati. Pentru o parcela pe Marte sau Venus, romanii trebuie sa platesca aproape 70 de euro pentru 80 de hectare.

Potrivit lui Dragan, clientii prefera Luna, in detrimentul celorlalte plante. "Probabil pentru ca este cea mai 'palpabila', omul se uita toata ziua la ea", explica el. Pamantul romanesc de pe Luna se afla in zona vizibila a Marii Humorum (Marea Umiditatii), intre Dopmeier si Campus. Terenul in vanzare pe Marte se afla in apropierea Muntilor Olimp, adauga Dragan, aratand pe harta.
Inceputul afacerii nu a fost usor, recunoaste el.

"M-am lovit de neincrederea oamenilor - una rau-voitoare, iar alta amuzanta", isi aminteste el. "Peste prima am reusit sa trec, fiindca s-a estompat in timp, iar pe cealalta am trecut-o de partea mea. Eram adesea intrebat la telefon: Pot sa cultiv porumb acolo? Gasesc apa? Daca vin extraterestri si-mi fura recoltele sau mi le strica asteroizii? Vreau sa plec urgent pe Luna si nu am actele de proprietate!..."

Pus in fata argumentelor lui Virgiliu Pop, Dragan subliniaza ca este o chestiune de timp. "In clipa in care Luna va deveni astroportul Terrei, un particular va face acolo baze si se vor construi nave spatiale, atunci se va pune problema dreptului de proprietate in cel mai serios mod posibil."

Asteroidul, un potential activ imobliar

Virgiliu Pop spune ca asteroizii au alt statut decat planetele, putand fi insusite de persoane fizice.
"Multi asteroizi - mai putin cei masivi, precum Ceres - nu intra in categoria corpurilor ceresti (bunuri imobile), ci intr-o categorie asimilabila bunurilor mobile", explica el. "Daca cineva ar ateriza pe un asteroid, chiar si cu o sonda robotica, asteroidul va fi al acelei persoane, daca vrea sa si-l insuseasca".

Acum cateva decenii, se preconiza exploatarea Lunii ("Energia Corporation" din Rusia s-a aratat interesata - n.r.) pentru izotopul Heliu-3, propice fuziunii nucleare. Deocamdata, rentabila ar fi utilizarea in-situ a resurselor, altfel spus folosirea resurselor pentru construirea de baze si alimentarea cu apa, oxigen, hidrogen a acestor baze si fabricarea locala de combustibili.
Recent, NASA a primit de la presedintele Statelor Unite o noua misiune: intoarcerea pe Luna, exploatarea planetei Marte si a asteroizilor. Se preconizeaza ca programul Constellation va depasi proiectul Apollo.

"Virgil Pop i-a trimis odata lui Dennis Hope o factura, cerand bani pentru lumina si caldura de la Soare. Hope i-a raspuns ca cere prea mult: "Recunosc dreptul de proprietate asupra Soarelui, dar nu pot sa platesc, asa ca inchide-mi lumina si caldura.".
Adrian Dragan

"Cine e proprietarul Lunii? Toata lumea si nimeni! Este un bun public, actualmente - poate fi folosit de oricine, dar nu poate fi insusit de nimeni. Problema vanzarilor de pamant pe Luna nu este exotismul lor, ci faptul ca sunt neadevarate".
Virgiliu Pop

articol scris de Alice-Claudia GHERMAN -

Bookmark and Share

Ai o parere de transmis:

Numele tau*

E-mail*:

web

 

publicitate

   

Alex CARCEI

Exista comerţ online in .ro?

Ca sa va captez atentia, DA! EXISTA COMERT ONLINE dar… din pacate suntem pe ultimul loc in Europa [...]

Les Nemethy

snapshot of the private equity and venture capital industry

The European Private Equity & Venture Capital Association (EVCA)(www.evca.eu) has recently [...]

Dan Tanasie

Ce-ati spune de un Chief Negative Officer?

Peter K. - CEO-ul companiei Alpha –Oy se se trezise cu sentimentul ca intilnirea din acea [...]

Vezi toti columnistii>>

Mira Telecom

Mira Telecom este integrator in proiecte de securitate si telecomunicatii oferind o gama [...]

BNI România

Business Network International este cea mai mare Organizatie Internationala a Oamenilor de [...]

JCI România

Junior Chamber Internaţional Romania este parte a Junior Chamber International (JCI) care [...]

Vezi toate organizatiile >>