Prima Pagina > Business > HR

printeaza

Forta de munca isi reseteaza prioritatile

articol de Anca TOMA, DECEMBRIE 01, 2006, 08:00 EET

Mediul de lucru din Romania se indrepta intr-o singura directie - nivelul profesionist, iar aderarea va marca intrarea pietei intr-o noua etapa de dezvoltare. Angajatorii previzibili au inceput deja sa se pregateasca. Cei care raman in urma vor fi luati de sus de piata - se adapteaza din mers sau risca sa ramana fara personal. Pentru ca mentalitatea angajatului se schimba.

Momentul 1 ianuarie nu pregateste surprize pentru nimeni.

Rudolf Fedorovici, HR consultant la Advice Human Resources, spune ca 2007 este o continuare fireasca a lui 2006, la fel cum 2006 a fost continuarea lui 2005. Inca de la jumatatea lui 2003, firmele de HR au resimtit intrarea pe piata a marilor investitori straini; 2004 si 2005 au adus o "explozie" de cereri de locuri de munca.

In acelasi timp, preluarile si fuziunile din domenii ca IT&C sau financiar-bancar, precum si dezvoltarea companiilor romanesti au influentat direct cererea si oferta de forta de munca. Unul dintre rezultate a fost cresterea artificiala a salariilor in marketing, spune Madalina Uceanu, executive manager la Aims Romania. "Anul 2005 a fost anul marketingului", spune ea. "Pretentiile salariale au crescut cu 20-30% fata de anii precedenti".

Iuliana Badea, recruitment services manager la Lugera&Makler, este de acord: "Presiunea de a atrage repede specialisti si manageri cu experienta a condus la practicarea unor salarii cu mult peste media pietei in aceste domenii".

Vlad Valcea, sales&marketing manager la Adecco Romania, spune ca numarul cererilor in IT s-a dublat in 2006, fata de anul precedent. "Se pare ca 2007 are tot un potential dublu de expansiune, numarul cererilor fiind de ordinul miilor. Peste 75% din aceste oportunitati se vor adresa tinerilor absolventi de Politehnica si Cibernetica cu unu - doi ani experienta in domeniu".

De asemenea, sunt la mare cautare specialistii financiar-contabili. Cererea vine de la companii si centre BPO (Business Process Outsourcing) sau SSC (Shared Services Center). In acest domeniu, numai Adecco a plasat peste 300 de persoane in 2005, volumul anticipat pe 2006 fiind unul similar.

Maturizarea companiilor a generat o noua nevoie privind forta de munca , serviciile de externalizare (outsourcing) sau de inchiriere de personal (leasing). Solutiile optime sunt adesea gasite de specialisti.

"Apelul la serviciile de consultanta de business si resurse umane a crescut semnificativ" , remarca Badea de la Lugera&Makler. "Lupta pentru gasirea, atragerea si mentinerea in organizatii a oamenilor pregatiti este inca la ordinea zilei".

Toate acestea se vor accentua in contextul integrarii, adauga ea, caci piata are mare potential, iar specialistii vor avea mai mare libertate de miscare, odata cu deschiderea granitelor.

Alegerea de a emigra

Uniunea Europeana se confrunta cu o lipsa de specialisti in meserii calificate, iar aderarea poate fi una dintre solutii.

Dupa primul val, la 1 mai 2004, populatia Uniunii a crescut cu 75 milioane de locuitori, la 450 milioane. S-a creat astfel cea mai mare piata de munca la nivel mondial. Speculatiile privind valurile emigrationiste au fost foarte puternice. Integrarea Romaniei si Bulgariei a dat nastere unor temeri similare.

In realitate, lucrurile nu stau chiar asa. Un studiu realizat de Manpower Marea Britanie, in mai 2006, arata ca doar 12% din angajatorii britanici au angajat personal provenind din tarile intrate in UE in 2004. Fiecare dintre acestia au atras in medie intre una si cinci persoane, doar 6% din ei au incadrat peste 50 de persoane. Activitatile care au atras emigranti sunt hoteluri si restaurante (15%), constructii (12%), serviciile tip call center (12%), agricultura (11%), productie (11%), utilitati (10%).

La romani cifrele ar putea fi mai mari, date fiind tendintele migrationiste, considera Camelia Stanculescu, general manager la Manpower Romania. "Nu trebuie sa uitam ca doua milioane de romani lucreaza in strainatate. Ei reprezinta 20% din populatia noastra activa". 

Domeniile care ii vor absorbi sunt agricultura, constructiile, asistenta domestica sau transporturi, ca si pana acum.
Madalina Uceanu de la Aims remarca insa si tendinta inversa - foarte multi romani cu studii si calificare superioare se intorc. "Piata este la inceput, oportunitatile de business cresc din ce mai mult, exista mai multa flexibilitate, dar nu in ultimul rand", zambeste ea, "se intorc sa lucreze acasa".

Stanculescu recunoaste ca "mirajul strainatatii - si al Uniunii Europene in special - a scazut in randul absolventilor cu studii superioare, ei gasind in Romania destule oportunitati pentru o cariera si un nivel de trai asemanator celui din vest".

La vremuri noi, conditii de munca noi

Piata trebuie sa fie pregatita pentru noile miscari ale fortei de munca, avertizeaza Stanculescu.
"Trebuie sa producem suficient de multi specialisti in fiecare sector. Totodata, trebuie sa ne asumam faptul ca o parte din ei vor pleca din tara, pentru o perioada de timp".

Uniunea Europeana este un punct de atractie pentru specialistii din domeniile IT, administrativ sau customer care. Salariile pentru aceste pozitii sunt decente in Romania, dar motivatia de a lucra in strainatate este data, in cele mai multe cazuri, de prestigiul companiei. Candidatii pun in balanta toate aceste lucruri, iar decizia de a pleca sau de a ramane este foarte bine analizata din toate punctele de vedere.

Un lucru deloc de neglijat este bariera lingvistica, atrage atentia Valcea de la Adecco.
Dupa aderare, Romania ar putea relua scenariul Cehiei sau al Ungariei. Costurile reduse si disponibilitatea fortei de munca au determinat mari angajatori mondiali sa delocalizeze aici unitati de productie, de gestiune administrativa si contabila sau de customer care, creand centre de mii de angajati.

"Pentru centrele de customer care sau BPO, una din cerintele de baza este stapanirea a cel putin unei limbi straine" subliniaza Stanculescu de la Manpower. "Aceasta este una din problemele tarilor intrate in UE in 2004, ele neavand suficienti vorbitori de limbi straine", adauga ea. "Romanii au inclinatii native mai puternice catre limbile straine. Daca acest atu nu va fi sustinut prin programe educationale, el risca sa-si piarda din efect si eficienta", atrage ea atentia.

Lupta pentru angajat

Relatia ideala angajat - angajator presupune multumire reciproca. Ruptura se produce atunci cand interesele unuia sunt lezate. De aici importanta mecanismelor de pastrare a angajatilor.

"Fidelizarea nu se face neaparat prin cresteri salariale", subliniaza Stanculescu, "ci prin responsabilizare, evaluari corecte si obiective a performantelor, cursuri de formare si specializare, acordarea de prime in corelatie cu performanta".

Fedorovici de la Advice crede ca angajatii vor opta pentru joburi unde primeaza valoarea profesionala a echipei si posibilitatea de dezvoltare proprie. "Oamenii cauta locuri de munca unde sa gaseasca respect pentru viata personala, posibilitatea de a calcula eficienta, nu orele la birou, si oportunitatea de a se perfectiona. Ei cauta toate astea inaintea unui salariu cu multe zerouri".

Vlad Valcea adauga: "Pachetul salarial va fi foarte important, dar nu crucial. Investitii in training-uri, cursuri de perfectionare, activitati de team-building, cat si un nivel de ridicat de responsabilitate sociala si transparenta in cadrul firmei sunt aspecte ce pot inclina balanta intr-o directie sau alta".
De cealalta parte, implicarea angajatilor este o necesitate.

"Unii tineri abordeaza astazi interviul de angajare de pe o pozitie de forta", spune Stanculescu, "considerand ca li se cuvin anumite beneficii, fara a fi siguri daca indeplinesc cerintele legate de calitatile umane si competentele profesionale necesare".

Generatiile care ies acum de pe bancile scolii trebuie sensibilizate in spiritul aderarii la cultura organizationala si la orientarea catre rezultate, considera specialistii. Rolul educativ trebuie asumat atat de agentiile de recrutare si departamentele de resurse umane, cat si de institutiile de invatamant.

Odata ce specialistii se vor ridica la nivelul de performanta cautat, iar companiile vor invata sa aprecieze valoarea, echilibrul pietei muncii va fi atins. Lupta adevarata pentru forta de munca abia atunci incepe.

articol scris de Anca TOMA -

Bookmark and Share

Ai o parere de transmis:

Numele tau*

E-mail*:

web

 

publicitate

   

Dan Tanasie

Ce-ati spune de un Chief Negative Officer?

Peter K. - CEO-ul companiei Alpha –Oy se se trezise cu sentimentul ca intilnirea din acea [...]

Alex CARCEI

Exista comerţ online in .ro?

Ca sa va captez atentia, DA! EXISTA COMERT ONLINE dar… din pacate suntem pe ultimul loc in Europa [...]

Shelly Roberts

How To Be A Good Client

Since, in nearly every post-Socialist country, when the boom was booming and money came in almost [...]

Vezi toti columnistii>>

Mira Telecom

Mira Telecom este integrator in proiecte de securitate si telecomunicatii oferind o gama [...]

BNI România

Business Network International este cea mai mare Organizatie Internationala a Oamenilor de [...]

JCI România

Junior Chamber Internaţional Romania este parte a Junior Chamber International (JCI) care [...]

Vezi toate organizatiile >>