Pagini inedite de istorie CEC Bank

In cei 144 ani de existenta, CEC Bank a acumulat un bogat tezaur istoric de fapte si evenimente, inca necunoscut publicului larg si chiar celor initiati in tainele istoriei sistemului financiar-bancar romanesc. Fiind singura institutie bancara nascuta o data cu Romania moderna, banca are privilegiul de invidiat a unei memorii a vremurilor demult apuse, pe care astazi multi dintre noi vor sa le descifreze pentru regasirea propriilor radacini istorice. In aceasta evolutie istorica, CEC Bank a trecut prin momente fericite si tragice, prin perioade de mare inflorire a activitatii financiar-bancare si epoci de stagnare si regres a operatiunilor.

A cunoscut, de asemenea, efectele indirecte ale marilor razboaie ce au marcat secolul XX, schimbarile de regim politic si de sistem economic. Istoria CEC Bank este bogata, in primul rand, prin lectiile de viata si experienta pe care le transmite mai departe, cea mai valoroasa fi ind aceea a felului in care permanenta si continuitatea unei institutii rezida, in anumite momente dramatice de istorie nationala, in gasirea unor solutii adhoc de supravietuire.

In randurile urmatoare vor fi evocate doua episoade din istoria CEC Bank, ce va prezenta sumar modalitatile prin care conducatorii bancii au gasit solutii extreme pentru salvarea institutiei de la disparitie: confiscarea ca prada de razboi a patrimoniului si numerarului bancii de catre armata germana in iarna-primavara anului 1917 si aparitia depozitului special 5% in toamna aceluiasi an. Dupa o neutralitate armata de 2 ani, la 4 si 14 august 1916, conducatorii Romaniei decid intrarea tarii in razboi, alaturi de Antanta. Dupa numai doua luni, campania armata, care incepuse sub auspicii favorabile romanilor, se termina dezastruos – peste1/3 din soldatii mobilizati sunt morti, raniti sau luati prizonieri de razboi. Peste jumatate din teritoriul tarii, in care se afl au cele mai importante regiuni agricole si centre industriale, a fost ocupat de catre adversari.

In noiembrie 1916, se retrag la Iasi monarhia, Guvernul, Parlamentul, administratia centrala si o parte din locuitori. Haosul si nesiguranta a pus stapanire peste tot, iar demoralizarea a cuprins toate straturile sociale. Iminenta ocuparii capitalei de catre trupele Puterilor Centrale a determinat conducerea Casei de Depuneri, Consemnatiuni si Economie (titulatura institutiei intre anii 1880-1930) sa ia decizia, in noiembrie 1916, a retragerii administratiei la iasi. Astfel, adminstratia se va imparti in doua: la Bucuresti, unde urma sa efectueze toate operatiunile de primiri si plati in teritoriul ocupat, si alta la Iasi, cu un rol limitat in desfasurarea operatiunilor financiar-bancare. Majoritatea membrilor Consiliului de Adminstratie impreuna cu directorul general – Constantin Ionescu - si cu cea mai mare parte a functionarilor pleaca la Iasi, unde vor depozita in catacombele Bisericii Trei Ierarhi si tezaurul bancii care, ulterior, va fi pierdut la Moscova.

Presedintele Consiliului de Adminstratie, Constantin Slatineanu si E. Ionescu, membru al Consiliului, raman la Bucuresti sa coordoneze activitatea institutiei in zona ocupata. Conducerea executiva va fi incredintata lui Ioan Morandini, subdirector general, si Constantin Constantinescu inspector general financiar. Trupele germane intra in Bucuresti la 6 decembrie 1916. Comandamentul Militar German isi instaleaza administratia in importante cladiri publice si monumente ale capitalei – Cercul Militar, Primaria orasului, Palatul CEC etc. Incep rechizitionari si confiscari ale bunurilor statului ca prada de razboi. In aceste momente tulburi, Casa de Depuneri, Consemnatiuni si Economie cade, la randul ei, prada atentiei Comandamentului Militar German, care-si va instala, la etajul superior al Palatului din Calea Victoriei 13, Serviciul Despagubirilor (care avea 4 sectiuni: german, austriac, turc si bulgar). imediat dupa ocuparea palatului, institutia se confrunta cu o mare problema. Fiind institutie de credit public, infiintata pe baza de lege organica si avand privilegiul stabilimentelor publice era perceputa ca institutie de stat. In plus, garantia statului asupra depunerilor populatiei trada relatia stransa a bancii cu statul roman. Cum statul roman se afl a in stare de razboi cu statele Puterilor Centrale iar armatele acestora ocupasera Bucurestii, trupele de ocupatie au inceput sa savarseasca abuzuri specifice vremurilor de razboi, adica rechizitionau si confi scau proprietati imobiliare si bunuri mobile ale statului sau ale institutiilor care apartineau statului. O amenintare si mai mare plutea deasupra Casei de Depuneri, Consemnatiuni si Economie. Comandamentul Militar German nu sa rezumat numai la ocuparea Palatului CEC, atentia a fost indreptata si asupra numerarului din casieria bancii - de peste 1 milion lei aur -, destul de redus din cauza faptului ca cea mai mare parte fusese luata in Moldova ca sa nu cada in mainile inamicului (peste 16 milioane lei aur numerar). De altfel, trebuie precizat faptul ca situatia financiara a Casei devenit foarte dificila dupa ocuparea Bucurestilor, cererile de restituire fiind superioare celor de la depuneri. La cererea sefilor armatei germane ca banca sa predea banii din casierie, ceea ce insemna prabusirea institutiei in zona ocupata si imposibilitatea efectuarii operatiunilor de restituire a depunerilor populatiei, conducatorii institutiei fac dovada unei inteligente sclipitoare, care va face sa fi e salvata onoarea Casei.

Acestia demonstreaza ca, din punct de vedere juridic, Casa de Depuneri, Consemnatiuni si Economie era o institutie de credit privat si ca nu avea nimic in comun cu Ministerul Finantelor si statul roman, in afara unei simple subordonari. Deci, numerarul din casierie nu putea fi confiscat ca prada de razboi, deoarece nu erau banii statului, ci ai particularilor. Demersul a avut succes, banca ramanand numai cu palatul ocupat, insa aceasta situatie a provocat, pe langa alte probleme, iritari ale comandantilor militari germani care locuiau in palat, iritari care il vor forta pe Ioan Morandini, conducatorul executiv, sa se retraga fortat din functie in iunie 1917. Lucrurile nu se vor opri aici, pentru ca Ioan Morandini va fi deportat in Bulgaria pentru atitudinea sa ostila la adresa ocupantilor.
Interesante de cunoscut acum, dupa aproape o suta de ani de la consumarea acestui eveniment, sunt argumentele aduse de conducatorii Casei de Depuneri, Consemnatiuni si Economie in demonstratia faptului ca insitutia este una de credit privat si nu de stat, demonstratie care a condus la salvarea bancii. Astfel, au aratat ca banca, desi aflata prin lege sub autoritatea Ministerului de Finante, nu era institutie bugetara pentru ca nu primea fonduri de la buget pentru nimic din ceea ce privea activitatea institutiei. Afi rmatia era reala, deoarece CDCE, inca de la infiintarea sa in 1864, nu primise nici o subventie si nu se imprumutase niciodata de la stat. Chiar palatul bancii fusese construit din fonduri financiare prelevate din beneficiile anuale ale bancii din anii 1891-1900. Un al doilea considerent utilizat a fost acela ca, prin lege, patrimoniul bancii era cu totul distinct de cel al statului. A treia afirmatie aruncata in jocul demonstratiei a fost aceea ca banii din casierie erau ai populatiei si nu ai statului.
Acest compromis existent in legislatia Casei de Depuneri, Consemnatiuni si Economie, acela de imbinare a unei tutele a statului asupra unei institutii financiar-bancare cu privilegii de mare independenta fata de organul coordonator, i-a permis sa se salveze de la o certa prabusire si disparitie.

Al doilea episod se consuma tot in aceasta vreme, adica in anii 1917-1918. Cu toate masurile luate pentru mentinerea unei stabilitati financiare satisfacatoare, situatia ramane disperata in toamna anului 1917, datorita faptului ca lichiditatile bancii se mentineau foarte scazute, iar restituirile solicitate de micii deponenti continuau sa aiba un flux continuu. In acest context, Constantin Constantinescu, interimarul la conducerea din Bucuresti a Casei, vine cu ideea salvatoare – primirea de depozite speciale cu dobanda de 5% -, specifice conditiilor de razboi (instrument de economisire cu termen fix, cu plata la 3 luni de la incheierea razboiului). Ideea depozitului special 5% s-a dovedit a fi providentiala, depozitul fiind foarte bine primit de catre populatie. Din octombrie 1917 si pana in martie 1918, depozitul special 5% a adus in tezaurul Casei o suma de 17 milioane lei.

La sfarsitul lunii martie 1918, directorul general al institutiei solicita suspendarea primirii de bani in contul acestui produs bancar salvator. Se va suspenda abia in iunie. Astfel, increderea in institutie a devenit si mai mare, iar soldul in numerar a ajuns la 30 milioane lei: „ Situatiunea Casei fiind astazi foarte infloritoare, ar trebui sa se cheme la restituire pe depunatorii speciali cu dobanda de 5%, printr-o publicatiune generala, fixand un termen dupa a carui expirare aceste depozite ce nu vor fi retrase vor intra in conditiunile depozitelor obisnuite” (15 iunie 1918, extras din procesul-verbal al sedintei Consiliului de Administratie).

Gratie unui singur produs bancar lansat la momentul oportun, Casa de Depuneri, Consemnatiuni si Economie a reusit sa-si salveze onoarea si reputatia si sa-si refaca rapid toate disponibilitatile si lichidittile de care avea nevoie, astfel incat, la sfarsitul razboiului, ea era pe deplin in masura sa participe la reconstructia economica a tarii.