Prima Pagina > Business > FINANTE BANCI

printeaza

BNR ar putea fi nevoita sa recurga la injectii de lichiditate in piata pentru a cobori dobanzile practicate de banci, reducerea dobanzii cheie la 10% fiind o masura insuficienta, insa cresterea volumului de bani ar pune o presiune suplimentara pe leu si, implicit, pe inflatie.

Miercuri, consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a decis reducerea dobanzii cheie de la 10,25% la 10% pe an, masura anticipata de analisti.

Insa rezervele minime obligatorii au fost mentinute la nivelurile actuale, de 18% pentru pasivele in lei si de 40% pentru cele in valuta, prudenta bancii centrale fiind pusa pe seama dilemei cu care se confrunta institutia, intre nevoia de reducere a dobanzilor din piata si necesitatea de a nu sacrifica leul, in conditiile in care o depreciere prea accentuata a monedei nationale pune presiune pe inflatie, conform Newsin.

"Era nevoie si de taierea rezervelor minime obligatorii, insa in functie de scopul pe care il are banca centrala: reducerea dobanzilor din piata si stimularea economiei sau protejarea monedei nationale impotriva deprecierii", a declarat, pentru NewsIn, Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, senior economist la ING Bank Romania. 

"Este posibil sa fie nevoie de si mai multa lichiditate pentru a pune presiune pe dobanzi, iar impactul ar fi asupra deprecierii monedei nationale", a explicat economistul.

Analistii subliniaza, de altfel, ca simpla reducere a dobanzii cheie de catre BNR este o masura insuficienta pentru a cobori dobanzile din piata monetara, repliate in ultimele luni in apropierea dobanzii la facilitatea de credit (lombard), de 14,25% pana la decizia de miercuri - si de 14% de acum incolo.

"Singurul impact pe care il va avea decizia va fi reducerea dobanzii percepute de BNR la facilitatea de credit, de la 14,25% la 14% pe an", a adaugat Chidesciuc.

Solutia pentru coborarea dobanzilor din piata ar putea consta in injectii de lichiditate din partea bancii centrale, chiar daca economistii subliniaza ca piata se confrunta mai degraba cu o lipsa de incredere intre banci decat cu o penurie de bani.

"Decizia poate fi un semnal din partea BNR, insa trebuie sa fie insotita si de injectii de lichiditate in piata pentru ca dobanzile sa coboare. Cand ai dobanzile din piata peste dobanda cheie, nu inseamna ca prin reducerea acesteia, vor cobori neaparat si dobanzile practicate intre banci", apreciaza economistul-sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru.

Insa eventuale injectii de lichiditate din partea bancii centrale vor pune presiune tocmai asupra leului, care ar putea pierde si mai mult teren in urma cresterii lichiditatii.

"E posibil ca BNR sa fie pusa in situatia de a nu avea de ales", avertizeaza Chidesciuc.

Prudenta a BNR, in asteptarea unor semnale dinspre politica fiscala

Banca centrala evita sa ia decizii decisive in absenta unor semnale clare dinspre politica fiscala, in conditiile in care bugetul pe 2009 este inca in curs de discutii, apreciaza unii analisti.

"Banca centrala a ales sa astepte si unele masuri clare din partea guvernului, dar, in acelasi timp, sa dea semnalul ca ii pasa de cresterea economica", a spus Chidesciuc.

Economistul-sef al Bancii Comerciale Romane (BCR), Lucian Anghel, apreciaza ca, pentru reducerea rezervelor minime obligatorii, "banca centrala are nevoie de mai multe ancore din partea guvernului si de siguranta ca masurile referitoare la investitii nu vor fi anulate, iar consumul nu va alimenta deficitul de cont curent si nu va pune presiune pe inflatie".

Anghel estimeaza ca banca centrala va reduce in continuare dobanda cheie pe parcursul acestui an, gradual, cu cate un sfert de punct procentuale. De asemenea, economistul-sef al BCR mizeaza ca BNR va reduce rezervele minime obligatorii pentru pasivele in lei, "dupa o perioada de analiza", insa exclude o masura similara pentru pasivele in valuta ale bancilor.

Dobanda de politica monetara scade cu 0,25%

Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a decis, miercuri, sa coboare dobanda cheie cu 0,25 puncte procentuale, la 10%, in conformitate cu asteptarile, si sa mentina nivelurile actuale ale rezervelor minime obligatorii, de 18%din pasivele in lei si 40% din cele in valuta.

Analistii chestionati de NewsIn mizau pe reducerea dobanzii cheiei, dar multi dintre ei estimau ca BNR va recurge si la taierea rezervelor minime obligatorii la pasivele in lei si la cele in valuta, pentru a impinge in jos dobanzile din piata interbancara.

Este prima reducere a dobanzii cheie decisa de BNR in ultimul an si sapte luni, ultima coborare fiind decisa in iunie 2007, cand principalul instrument al politicii monetare a scazut de la 7,25% la 7%.

Miscarea ar putea marca inceputul unui nou ciclu de relaxare a politicii monetare, apreciaza unii analisti, in contextul crizei economice si financiare actuale, care reduce presiunea asupra inflatiei.

Banca centrala a inasprit semnificativ politica monetara incepand din octombrie 2007, majorand de sapte ori dobanda cheie, de la 7% pana la 10,25%. Miscarea a venit pe fondul mentinerii unui exces de cerere, care punea presiune pe preturi, corelat cu o politica fiscala relaxata.

Insa criza economica si financiara care afecteaza Romania din toamna anului trecut a redus din presiunea asupra cererii, iar creditarea a incetinit semnificativ, pe fondul problemelor de finantare ale bancilor si inaspririi regulamentului de creditare a populatiei de catre BNR.

Rata inflatiei a coborat la finalul anului trecut la 6,3%, sub prognoza BNR, de 6,7%, dar semnificativ peste tinta institutiei, de 3,8% plus sau minus un punct procentual (2,8-4,8%). Totusi, un nou factor de presiune asupra inflatiei a aparut, si anume deprecierea leului, in conditiile in care cursul a depasit 4,3 lei/euro, fata de putin sub 4 lei/euro la sfarsitul anului trecut.

Ca efect al coborarii dobanzii cheiei, cele doua dobanzi legate de dobanda de politica monetara - la facilitatea de depozit si la facilitatea de credit - coboara de asemenea. Astfel, dobanda la facilitatea de credit (lombard) scade de la 14,25% la 14% pe an, iar dobanda la facilitatea de depozit coboara la 6% pe an, de la 6,25% pana in prezent.

Cele doua dobanzi sunt fixate intr-un coridor simetric de +/-4 puncte procentuale fata de rata dobanzii de politica monetara.  Consiliul de administratie al BNR a analizat si aprobat Raportul trimestrial asupra inflatiei, care va  fi prezentat intr-o conferinta de presa organizata in data de 6 februarie 2009. Tot atunci va fi anuntat si calendarul pe urmatoarele 12 luni al intalnirilor Consiliului de Administratie al BNR dedicate politicii monetare.

 

articol scris de The Investor -

Bookmark and Share

Ai o parere de transmis:

Numele tau*

E-mail*:

web

 

publicitate

   

Shelly Roberts

How To Be A Good Client

Since, in nearly every post-Socialist country, when the boom was booming and money came in almost [...]

ASR Principele Radu

Turneul Prieteniei (I): Los Angeles

Am inceput, impreuna cu Principesa Margareta, in dupa-amiaza de 23 martie 2008, calatoria spre [...]

Alex CARCEI

Exista comerţ online in .ro?

Ca sa va captez atentia, DA! EXISTA COMERT ONLINE dar… din pacate suntem pe ultimul loc in Europa [...]

Vezi toti columnistii>>

Mira Telecom

Mira Telecom este integrator in proiecte de securitate si telecomunicatii oferind o gama [...]

BNI România

Business Network International este cea mai mare Organizatie Internationala a Oamenilor de [...]

JCI România

Junior Chamber Internaţional Romania este parte a Junior Chamber International (JCI) care [...]

Vezi toate organizatiile >>