Despre incredere

Pe 20 ianuarie, chiar in vreme ce Barack Obama presta juramantul ca cel de-al 44 de presedinte al Statelor Unite, indicii bursei de pe Wall Street, Dow Jones si Nasdaq, pierdeau 4% si, respectiv, 5,78%. In restul lumii, prima reactie a pietelor financiare, pe 21 ianuarie, a fost la fel de proasta.

Insensibila la charisma noului sef al Casei Albe, iata ca economia isi cunoaste (si recunoaste) numai propriile ei reguli si nu a renuntat sa tina cont de ele nici macar de dragul celor 150 de milioane de dolari cat se spune ca ar fi costat instalarea unui lider de la care toata lumea asteapta solutia iesirii din criza. Pentru ca solutii (mai multe, nu doar una singura) cu siguranta exista, ceea ce lipseste cel mai mult in acest moment este INCREDEREA ca ele exista si merita efortul de a fi cautate!
Vorbind despre incredere: la sfarsitul anului trecut, un articol din foarte reputatul saptamanal Newsweek, reluat de revista Money, dadea banca spaniola Santander drept exemplu de ponderatie si judecata rezonabila intr-o perioada in care lista marilor crahuri, inceputa cu Lehman Brothers si ajunsa acum la Royal Bank of Scotland, da semne ca se va lungi in continuare. La numai cateva saptamani de la laudele din Newsweek, lumea afla ca aceeasi banca, Santander, a fost unul din marii investitori in speculatiile lui Bernard Madoff si a pierdut peste 2 miliarde de dolari!
In discursul sau de investire, Barack Obama a declarat ca economia americana a cazut "victima lacomiei unora". Dar, realist vorbind, cine poate banui de lacomie o fundatie profund respectabila precum cea a lui Elie Wiesel, care fundatie s-a increzut si ea in schema lui Madoff si, evident, a ramas fara nici un ban?
Oricat de mult ar evita unii sa spuna, criza economica actuala este mult mai mult decat rezultatul unor cazuri izolate de lacomie intr-un sistem fundamental bun. Criza este rezultatul unui sistem care, prin el insusi, incurajeaza aparitia cazurilor izolate care ajung sa devina endemice!
In 2002, cand a izbucnit scandalul Enron, urmat apoi foarte repede de scandalurile WorldCom si ImClone, presedintele american de atunci, George W. Bush, insista ca aceasta nu trebuie sa distruga increderea in fundamentele bune ale economiei americane. Insa tot el recunostea ca sistemul insusi impinge companiile sa lucreze la limita legii si, deseori, dincolo de ea. La vremea respectiva George W. Bush critica tendinta marilor companii de a incuraja "contabilitatea creativa"(creative accounting), un termen edulcorat pentru a desemna presiunile facute asupra contabililor sefi de a gasi metode ca firma sa apara bine chiar si atunci cand nu este bine deloc.
Se poate argumenta ca situatiile de atunci si de acum nu au nimic in comun. In parte este adevarat: atunci, in 2001-2002, a fost vorba de prabusirea unor companii pentru care unii au intrat la inchisoare, acum, in 2008-2009 este vorba de prabusirea unui intreg sistem economic, pentru care nu vor face (probabil) inchisoare decat unele cazuri izolate. Comuna celor doua situatii este, insa, exacerbarea culturii profitului ca rezultat al riscului asumat!
"Risc mai mult pentru profit mai mare" a impins sistemul pana dincolo de limita de ruptura, iar ruptura este ca acum nimeni nu mai vrea sa-si asume absolut nici un risc.
Pentru ca nu mai exista INCREDERE!
Bancile comerciale nu mai au incredere sa dea credite clientilor, ba, mai mult, nu mai au incredere nici macar sa-si dea credite intre ele. Oamenii nu mai au incredere sa investeasca in masini sau in case. Guvernele incearca sa injecteze bani in companiile pe care nimeni altcineva nu mai are incredere sa le finanteze. Iar politicienii incearca sa redea increderea unor popoare intregi cu discursuri aplaudate de milioane de oameni in direct si de miliarde de oameni la televizor
Doar bursele nu aplauda!

articol scris de Rasvan ROCEANU -