Ce mai ramane din Uniunea Europeana?

Reuniunea miniştrilor economiei şi finanţelor din UE, din 10 februarie, care ar fi trebuie mǎcar sǎ deschidǎ calea pentru o armonizare a politicilor de ieşire din crizǎ, a fost în fapt un duel de polemici pe tema protecţionismului. Mai pe româneşte, reprezentanţii celor 27 de ţǎri s-au certat între ei, unii apǎrǎndu-şi deciziile luate pentru protejarea locurilor de muncǎ naţionale, ceilalţi acuzându-i pe primii cǎ încearcǎ politici protecţioniste.

         Culmea ironiei, cea mai arǎtatǎ cu degetul a fost Franţa, tocmai ţara care din 1956 încoace se declarǎ (şi în cele mai multe cazuri a şi fost!) susţinǎtoarea cea mai fermǎ a integrǎrii europene. Pe toate planurile! Integrare, integrare, dar brânza-i pe bani, aşa cǎ şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, a oferit constructorilor de automobile din Hexagon 6 miliarde şi jumǎtate de euro sprijin financiar cu condiţia ca aceştia sǎ nu închidǎ nici o uzinǎ de pe teritoriul naţional. Adicǎ dacǎ tot sunt inevitabile reducerile de producţie şi de personal din cauza scǎderii pieţei, acestea sǎ fie fǎcute la fabricile din Cehia, sau Slovacia, sau Slovenia, sau România, sau Spania, unde costurile de fabricaţie sunt mai mici, dar sǎ fie pǎstratǎ producţia din Franţa, chiar dacǎ acolo costurile sunt mai mari!  

         Pentru că istoria începe să se repete la intervale foarte scurte, cu doar câteva zile înainte de decizia liderului de la Elysee, europenii acuzaserǎ vehement Congresul SUA tocmai pentru cǎ încerca sǎ protejeze industria auto necompetitivǎ, îndemnându-i pe americani sǎ cumpere numai produse americane, chiar dacǎ sunt mai scumpe şi mai proaste decât cele din import. Până la urmă Congresul a renunţat la "buy american", dar zarurile s-au rostogolit şi a fost rândul preşedintelui francez, prins la colţ între contradicţia dintre iniţiativa sa şi principiile de bază ale UE, să declare în stilul său brutal că, deşi este liderul unei ţări comunitare, el consideră că sarcina sa principală este să păstreze locurile de muncă naţionale!!

         Ironia sorţii: cel care a protestat cel mai vehement faţă de situaţie a fost premierul ceh Mirek Topolanek, liderul celei mai euro-sceptice ţări europene, alături de Irlanda. Şi nu a făcut-o doar din simţul datoriei, pentru că deţine preşedinţia în exerciţiu a Uniunii (lucru care este perfect lăudabil) ci pentru că Cehia este lider între ţările foste comuniste în ce priveşte atragerea constructorilor auto occidentali. Care constructori s-ar retrage dacă iniţiativa franceză ar fi urmată de alţii. Este ca şi cum Sarkozy ar fi dorit cu orice preţ să servească o minge la fileu omologului său de la Praga, Vaclav Klaus, rămas cam izolat pe redutele anti-europene!

         Lăsând gluma la o parte, actualele tentaţii protecţioniste subminează chiar fundamentul construcţiei europene. În fond, înainte să existe Uniunea Europeană a existat Piaţa Comună, născută din dorinţa, pragmatică, a şase ţări de a elimina barierele comerciale care blocau dezvoltarea continentului. Dacă statele vor încearca să se re-închidă în propriile cochilii, fie şi temporar, de teama crizei, atunci Uniunea Europeană îşi pierde însăşi raţiunea de a fi.

         Mai grav, din comportamentul unor ţări(nu doar Franţa!) în actuala criză se poate crede că edificiul european a fost construit, de fapt, pe oportunism. Suntem împreună cât timp unirea ne asigură îmbogăţire continuă(ceea ce s-a şi întâmplat timp de 52 de ani), dar rupem rândurile imediat ce apare prima problemă cu adevărat serioasă?

articol scris de Rasvan ROCEANU -