Adrian Severin : Refondarea capitalismului si afirmarea viziunii europene

Criza financiara a depasit, prin amploarea si gravitatea ei, nivelul discutiilor la nivel de guvern, sau de guverne, fie si in summituri. Parlamentele, cele nationale, dar si cel european, sunt obligate sa se implice pentru ca deciziile luate vizeaza schimbari profunde in chiar mecanismele economiei globale. Parlamentarul european Adrian Severin este implicat in dezbaterile din sanul executivului de la Bruxelles.

Cum este perceput in Parlamentul European pericolul crizei economice globale ?
Desi avandu-si originile in SUA, prin efectele sale globale criza financiara izbucnita pe Wall Street si cea economica anuntata au un ecou deosebit in toate institutiile europene. Fiind cea mai politica, mai ideologizata si mai democratica dintre ele, Parlamentul European a avut si reactia cea mai complexa. Pe de o parte, PE percepe criza ca pe un eveniment care incheie o etapa istorica. Dupa prabusirea, la sfarsitul secolului trecut, a comunismului de tip sovietic caracterizat prin economia de comanda, societatea etatizata si egalizarea fortata, a venit acum randul prabusirii capitalismului de tip american, bazat pe societatea de piata si indiferent fata de excluderea sociala, neo-liberal, neo-conservator si inegalitar. Aceasta constituie o oportunitate pentru refondarea capitalismului si afirmarea viziunii europene care promoveaza economia sociala de piata, includerea sociala, echilibrul dintre stat si piata, dintre munca si capital, dintre productie si speculatie, dintre individ si comunitate, precum si o conceptie complexa asupra securitatii incluzand alaturi de dimensiunea militara o importanta dimensiune economica, sociala si de mediu. Pe de alta parte, pentru PE criza confirma nevoia unei UE politice si superior integrate care sa functioneze pe baze federale ca democratie transnationala. Daca nu ar fi fost membra a UE, Irlanda ar fi fost astazi un stat falit asemenea Islandei. Daca am fi avut deja in vigoare Tratatul de la Lisabona, pe care irlandezii l-au respins prin referendum, am fi avut mijloace pentru o mai buna aparare a cetatenilor europeni (inclusiv irlandezi) impotriva efectelor crizei. La nivelul PE se crede ca varful crizei nu a trecut inca si ca ne asteapta momente foarte grele aducand cu sine inclusiv pericolul razboiului. Important este sa transformam aceasta amenintare intr-o oportunitate de progres.

Exista, la nivelul legislativului european, vointa reala de a se ajunge la o actiune concertata a statelor comunitare, trecand peste interesele, diferentele legislative si divergentele nationale ?
Da, cred ca exista aceasta vointa. PE constientizeaza riscurile antrenate de criza economica globala si doreste adoptarea cat mai rapida de masuri eficiente pentru protejarea cetatenilor impotriva efectelor crizei, pentru iesirea din criza, pentru gestionarea situatiei de dupa criza si pentru prevenirea repetarii crizei. Aceste masuri trebuie luate in mod concertat, atat la nivel european cat si mondial. Pe o atare linie au fost adoptate rezolutii importante, precum cea elaborata pe baza raportului prezentat de europarlamentarul social-democrat Rasmussen.
De asemenea, s-a votat o rezolutie privind masurile preconizate de Consiliul European. Presedintele in exercitiu al Consiliului Uniunii, Nicolas Sarkozy, a participat la dezbaterea din plenul PE privind criza financiara. In PE exista convingerea ca nu se poate face fata crizei la nivelul individual al statelor membre, ca orice masuri adoptate de acestea in afara unei coordonari stricte vor agrava criza in defavoarea tuturor si ca este nevoie de politici, resurse si instrumente comune europene iar nu doar de o coordonare europeana.
Vointa PE nu este, insa, suficienta. Mai este nevoie si de putere. Aceasta presupune cresterea competentelor PE simultan cu adancirea integrarii europene. Trebuie sa se inteleaga ca formula „Scape cine poate!” nu este o solutie. Ori scapam impreuna ori ne prabusim impreuna. Solidaritatea este singura forma inteligenta de egoism national.

Ce ecou a avut, in PE, apelul lui Nicholas Sarkozy pentru crearea unui guvern economic la nivelul zonei euro?
Exista perspectiva unei colaborari dincolo de zona Euro, pe ansamblul celor 27 de state comunitare?
Cu o zi inainte ca dl. Sarkozy sa isi prezinte propunerea eu am reluat in sedinta Grupului Socialist o idee mai veche, lansata in timpul Conventiei pentru viitorul Europei, prin care sugeram constituirea unei guvernari economice a Uniunii precum si a unui Comisar pentru probleme economice si financiare care sa fie totodata vicepresedinte al Comisiei Europene si Presedinte al ECOFIN. Acesti pasi ar trebui cumulati cu infiintarea unui Consiliu de Securitate Economico-Sociala cel putin la scara UE daca nu si la aceea globala, respectiv in sistemul ONU. Este limpede ca UE nu poate ramane o simpla piata eficienta fara a asocia dezvoltarea comertului cu cea a economiei. Este adevarat ca un comert liber si prosper favorizeaza dezvoltarea economica dar el poate duce si la adancirea inegalitatilor si de aici la crize. De aceea politicile comerciale trebuie coroborate cu cele economice.
De asemenea, nu putem avea o politica monetara comuna fara o politica comuna economica. Nu puterea monedei face o economie puternica ci o economie puternica asigura puterea monedei. In fine, cetatenii nu vor accepta sa sustina cu munca si banul lor asemenea politici daca efectele pozitive ale acestora nu se vor simti in viata concreta a europeanului de rand, in viata sociala. Or, o Europa sociala impune politici sociale si fiscale cel putin coordonate. UE trebuie sa dispuna de o suprastructura politica apta a asigura protectia impotriva riscurilor socio-economice moderne intr-o lume globalizata. Propunerile d-lui Sarkozy acopera numai partial o asemenea arie. Din punctul meu de vedere principala problema cu initiativa presedintelui Frantei este ca ea are in vedere crearea, sau inghetarea unei UE cu mai multe viteze. Eu unul as accepta o asemenea solutie dar nu pe criteriul economic ci pe criteriul politic. Astfel s-ar asigura dinamismul procesului. Statele membre care doresc, ar urma sa se doteze cu o guvernare economica indiferent daca deocamdata sunt, sau nu, in zona Euro. Respectiva guvernare ar avea ca obiectiv, printre altele, tocmai extinderea uniunii monetare la toti membrii respectivi. Cei care ulterior vor dori sa se alature vor trebui sa o poata face cu conditia de a accepta toate deciziile luate intre timp pe linia adancirii integrarii. Altminteri am ramane la situatia paradoxala in care o tara ca Irlanda care a intrat in zona Euro ca urmare a sprijinului comun oferit de toti membrii Uniunii, refuza guvernarea comuna, deci disciplina comuna, in timp ce tarile care ar accepta aceasta guvernare dar nu au fost primite in zona Euro, ca spre exemplu Lituania, sa ramana pe afara. Cred ca tocmai asemenea ambiguitati ascunzand paradoxuri structurale au facut ca propunerea d-lui Sarkozy sa se bucure de o reactie mixta in PE. Ideea de baza va trebui, insa, dezvoltata si promovata.

Considera parlamentarii europeni, asemenea lui Nicholas Sarkozy, ca fondurile suverane pot pune in pericol controlul statelor europene asupra domeniilor importante din economia lor ?
Depinde de familia politica. Socialistii europeni, din familia carora fac si eu parte, cred ca una dintre cauzele crizei a fost accentul pus pe profitul obtinut prin speculatie in dauna profitului obtinut prin productie. Hipertrofierea activitatilor speculative a facut ca distanta dintre economia reala si cea virtuala sa creasca periculos de mult. Aceasta inseamna ca trebuie sa marim urgent ponderea contributiei economiei reale in totalul produsului intern brut. Din aceasta perspectiva mai trebuie sa observam ca institutiile financiare si piata financiara trebuie sa fie in serviciul economiei reale iar nu invers. Iata de ce interventia factorului politic, a statelor, pentru salvarea institutiilor financiare nu are sens decat daca duce la salvarea economiei reale. Or, in scopul atingerii unui asemenea obiectiv este nevoie nu doar de capitalizarea bancilor, de garantarea depozitelor si de garantarea creditului interbancar ci si de sustinerea unor investitii strategice care sa impulsioneze economia reala.
Asta inseamna inclusiv crearea de locuri de munca si cresterea cererii solvabile. Spre a ajunge acolo statele au nevoie nu numai de vointa ci si de resurse. In acest sens ideea fondurilor suverane este buna. Ele vor permite nu numai mobilizarea resurselor necesare dar si utilizarea lor transparenta in asa fel incat cetateanul sa stie ce face statul cu banul sau. Pe de alta parte, folosirea acestor fonduri in afara unei strategii vizand coeziunea economica, sociala si teritoriala la nivel europeannu are rost caci ar duce la cresterea disparitatilor si a tensiunilor subsecvente competitiei intre natiuni inegale. Pentru atare motiv se impune atat coordonarea politicilor de utilizare a fondurilor suverane nationale cat si crearea unui fond european cu functie similara si cu utilizare complementara. Evident ca asta inseamna reducerea libertatii de decizie a statelor membre in anumite sectoare economice. Trebuie sa intelegem, insa, ca lumea de astazi nu mai este lumea independentei statelor ci a interdependentei lor. Decat independent si falimentar ca Islanda mai bine stat prosper si sigur in cadrul Statelor Unite ale Europei.

Guvernele europene arata cu degetul catre “paradisurile fiscale”. Este ceva fundamentat in aceasta atitudine, sau este doar o scuza pentru opinia publica ?
Nu este vorba doar de un exercitiu de imagine. Problema este reala. Grupul socialist din PE a solicitat recent desfiintarea paradisurilor fiscale sau cel putin limitarea recurgerii la ele si transparentizarea operatiunilor lor. Nu trebuie uitat ca prin paradisurile fiscale tranziteaza mai mult de jumatate din fluxurile financiare mondiale, printre care si banii criminalitatii organizate. In plus, dupa cum bine s-a argumentat in momentul dezbaterii din Parlamentul European, nu putem sa le cerem cetatenilor nostri sa salveze bancile fara sa le cerem socoteala celor care comit frauda fiscala si isi trimit banii in centre offshore unde se adapostesc foarte multe fonduri speculative. Desi asemenea fonduri nu sunt responsabile in sine de criza financiara, ele sunt co-responsabile de o parte substantiala a debitelor neperformante acumulate in lume.

Dincolo de declaratiile de intentii, ce masuri concrete de combatare a crizei credeti ca au sanse reale de a fi adoptate la Bruxelles ?
Cred ca cea mai realista ipoteza este adoptarea unui plan de actiune, de catre Consiliul UE si Parlamentul European, la propunerea Comisiei Europene, care sa vizeze reglementarea pietelor financiare, uniformizarea politicilor privind garantarea depozitelor, coordonarea actiunilor pentru recapitalizarea bancilor si relansarea creditului interbancar. Evident, aplicarea acestui plan va impune masuri de supraveghere si o autoritate de supraveghere, si mobilizarea fondurilor necesare. Intrebarea este daca se va reusi constituirea unui fond comun european si a unei autoritati europene de control. Mi-e teama ca nu! In orice caz, este clara tendinta de revenire la o interventie mai puternica a statului in piata. Nu ne vom intoarce si nu trebuie sa ne intoarcem la omniprezenta statului si la protectionismul opresiv al economiilor de comanda dar nici nu vom mai crede ca piata poate rezolva totul si ca eliberarea initiativei private nu conduce si la dezlantuirea lacomiei, imprudentei si iresponsabilitatii. Actuala criza pare a da dreptate avertismentelor social-democrate si a repune in lumina pozitiva valorile si principiile stangii democrate europene moderne. De aceea m-am bucurat sa aud in plenul Parlamentului European lideri de dreapta propunand solutii social-democrate si recunoscand astfel justetea lor. Din pacate aceasta recunoastere este doar implicita si de loc autocritica.

S-a vehiculat ideea ca lobby-ul industriei grele, care protesteaza impotriva reducerilor drastice de emisii de CO2, va folosi pretextul crizei mondiale pentru a cere “ indulcirea” reglementarilor europene anti-poluare. S-a intamplat asa ceva ? Este pe cale sa se intample ?
Este normal ca industriasii sa doreasca profituri cat mai mari iar activitatile de lobby in acest sens nu sunt o noutate pentru nimeni. Profiturile industriei nu trebuie, insa, realizate pe seama mediului, riscand altfel sa periclitam viitorul. Pe de alta parte, in momentul de fata situatia economiei este dificila: zilnic, aflam ca din ce in ce mai multi producatori industriali germani, francezi si nu numai - isi inchid temporar fabricile ca urmare a scaderii cererii sub impactul crizei. Este necesar asadar ca si industria sa fie sprijinita. Aparent avem, deci, tinte contradictorii. Solutia nu este sa renuntam la una dintre ele ci sa gasim un pachet de masuri care sa permita tranzitia cea mai rapida si mai putin costisitoare in termeni sociali catre o economie deopotriva profitabila si curata. Un astfel de pachet ar include avantaje fiscale acordate celor care investesc in unitati industriale ecologice, subventionarea cercetarii si progresului tehnologic, garantarea creditelor si subventionarea dobanzilor pentru cei care reconvertesc capacitatile industriale existente in functie de standardele protectiei mediului, lansarea de investitii publice si de programe de recalificare profesionala mai ales pentru cei care isi pierd locurile de munca din cauza reformelor vizand reducrea emisiilor de CO2. Se impun si politici transnationale concertate spre a opri fuga capitalurilor in tari mai putin exigente, caci poluarea este transfrontaliera. Toate aceste masuri si multe altele trebuie esalonate in timp. Nu se pune problema unor schimbari brutale dar planul schimbarii trebuie sa fie coerent, indraznet si promovat cu fermitate.
In consecinta, lobby-ul in sensul reducerii mai putin drastice a emisiilor de CO2 nu ar trebui sa aiba sanse de reusita. Obiectivele climatice ale UE nu trebuie puse la indoiala ca urmare a crizei economico-financiare globale din prezent.

Cum sunt percepute in PE afirmatiile ca regulile economiei de piata trebuie rescrise, ca trebuie sa existe un nou Bretton Woods?
Ideea are din ce in ce mai multi adepti. Delegatia europarlamentarilor PSD propusese chiar de la primele semne ale crizei, analiza unei asemenea reforme. De altfel discutia este mai veche. Social-democratii vorbesc de mult despre nevoia unui Consiliu de Securitate Eoconomica si Sociala in cadrul ONU care sa aiba capacitatea de a utiliza parghiile institutiilor finantatoare internationale si anume FMI si BIRD. Inainte de toate trebuie sa facem o evaluare cinstita si sa vedem ce nu a mers in actualul sistem.
Incercarile de prevenire a unor crize similare celei actuale facute la nivel european au mici sanse de impact daca nu sunt acompaniate de reforme ale ordinii globale. In Africa mai ales, dar si pe alte continente, s-a acumulat o saracie cumplita. Ea reprezinta o amenintare la adresa intregii securitati globale. Cum gestionam aceasta criza cronica? Este una dintre intrebarile care indica nevoia unor reforme profunde. Daca reformele pe care trebuie sa le operam sunt masive, atunci se impune crearea unui nou „Bretton Woods” care sa faca loc unui nou consens mondial dupa ce vechiul consens de la Washington s-a epuizat. Avem nevoie de institutii financiare internationale care sa gandeasca politic si social, iar nu numai economic; care sa planifice strategic iar nu numai tactic; care sa fie controlate democratic, nu sa fie instrumentul unei oligarhii internationale. Iata de ce o refondare a sistemului de la Bretton Woods in contextul refondarii si civilizarii capitalismului global ar fi mai buna din toate punctele de vedere decat o bandajare a actualelor mecanisme vizibil bolnave.

Cat de important este ajutorul Chinei pentru iesirea din criza si, mai important, ce sunt pregatiti europenii sa ofere Chinei in schimbul acestui ajutor ?
China este un actor mondial care nu poate fi ignorat, atat din punct de vedere geopolitic, cat si comercial si financiar.
Un rol pentru China in iesirea din criza exista. Nu as vorbi chiar de ajutorul Chinei pentru ca, in opinia mea, nici China nu este in afara ariei de criza. De altfel, efectele crizei s-au resimtit deja si acolo. China este, insa, o piata uriasa, cu resurse mari (desi nu trebuie ignorata nici marea sa nevoie si dependenta de resurse straine in conditiile unui model de dezvoltare masiva cu consumuri mari). China mai beneficiaza si de o populatie disciplinata si invatata cu sacrificiile. Trebuie recunoscut ca si controlul statului chinez asupra economiei si societatii faciliteaza apararea colectiva impotriva crizei si aplicarea unor planuri anti-criza ambitioase.
Ceea ce este adesea criticat drept deficit democratic poate fi un atu in momente de pericol extrem. Iata de ce, mai capabila sa contracareze criza, China ar putea adopta politici utile tarilor mai expuse si sistemelor mai vulnerabile. La urma urmelor din criza se iese cu maneca suflecata si cu cureaua stransa a cetateanului. China va trebui sa gaseasca echilibrul intre procesul sau de deschidere si democratizare, pe de o parte, si mentinerea coeziunii, disciplinei si ordinii nationale pe de alta. Pe acest fundal mesajul nostru potrivit catre China ar trebui sa fie: criza mondiala ne afecteaza pe toti, incercati la randul vostru sa evitati destabilizarea economica si haideti sa cooperam pentru a iesi cat mai repede din incurcatura. In orice caz, Beijingul ar trebui inclus in orice discutii privind punerea bazelor pentru un nou Bretton Woods si in general, pentru o noua ordine politica si economica mondiala. Daca va fi abordata intelept si responsabil la Beijing, aceasta criza ofera Chinei sansa de a-si oficializa statutul de superputere emergenta si de a deveni un centru strategic in sistemul de echilibru al unei noi ordini mondiale multipolare.

"Trebuie recunoscut ca si controlul statului chinez asupra economiei si societatii faciliteaza apararea colectiva impotriva crizei si aplicarea unor planuri anti-criza ambitioase. Ceea ce este adesea criticat drept deficit democratic poate fi un atu in momente de pericol extrem”.

“In orice caz, este clara tendinta de revenire la o interventie mai puternica a statului pe piata. Nu ne vom intoarce si nu trebuie sa ne intoarcem la omniprezenta statului si la protectionismul opresiv, dar nici nu vom mai crede ca piata poate rezolva totul.”

„A venit acum randul prabusirii capitalismului de tip american, bazat pe societatea de piata si indiferent fata de excluderea sociala, neo-liberal, neo-conservator si inegalitar. Aceasta constituie o oportunitate pentru refondarea capitalismului si afi rmarea viziunii europene.”

“Daca nu ar fi fost membra a UE, Irlanda ar fi fost astazi un stat falit asemenea Islandei. Daca am fi avut deja in vigoare Tratatul de la Lisabona am fi avut mijloace pentru o mai buna aparare impotriva efectelor crizei.”

„Nu putem avea o politica monetara comuna fara o politica comuna economica. Nu puterea monedei face o economie puternica ci o economie puternica asigura puterea monedei”.

“Trebuie sa intelegem, insa, ca lumea de astazi nu mai este lumea independentei statelor ci a interdependentei lor. Decat independent si falimentar ca Islanda mai bine stat prosper si sigur in cadrul Statelor Unite ale Europei.”

articol scris de Rasvan ROCEANU -