A caracteriza o intreaga etnie prin aceste epitete e gresit. Si deseori aceasta greseala vine din necunoastere. Cine sunt romii? Care sunt problemele, dar si resursele lor? De ce sunt mai saraci decat alte minoritati? Ce se intampla in acest moment in UE pe problematica romilor? Ce face Romania pentru integrarea (nu asimilarea) romilor din Romania? Raspunsurile nu sunt simple. Oricum, cine ar putea defi ni acum cu exactitate ce anume inseamna, pentru o persoana de etnie roma, termenul de integrare? De obicei, definirea vine din exterior si, in functie de aspiratiile membrilor unei comunitati, aceasta definire poate fi negativa sau pozitiva. Diferentele ce existau intre populatia majoritara si diferitele minoritati
etnice.

Trecut
M.I, 88 de ani, Veresti, Suceava (comunitate traditionala de caldarari) este un fost deportat la Bug : “Foarte rau s-au purtat cu noi. Un copil de tigan s-a urcat pe un gard intr-o zi si... baiat de 19 ani...el a vazut soare si s-a dus acolo inspre gard… Si l-au impuscat. Ei nu discutau. Puteai sa mergi normal pe drum si ei sa te impuste ca asa le venea...vai de mine ce a fost acolo...” spune unul dintre cei mai varstnici membri ai comunitatii. A avut cinci copii; pe baieti a fost nevoit sa ii dea la scoala daatorita lui Ceausescu, unul a facut doua clase, altul trei. El nu a facut niciodata scoala. Toti batranii din comunitate au trecut prin aceleasi evenimente pana a ajunge la Veresti. El declara insa ca neamul de caldarari s-a distins intre ceilalti si a ramas unit, inclusiv in perioada deportarii.
Romii sunt mentionati in Romania in secolul al XIV-lea, cand sunt facute donatii de robi tigani din partea domnitorului catre manastirile Tismana, in Tara Romaneasca, si Bistrita, in Moldova. Statutul lor este unul de robi –robi manastiresti, robi domnesti sau robi boieresti, statut care se pastreaza pina in secolul XIX. Cateva momente din istoria romilor merita a fi amintite. In primul rand, masurile din sec. XVIII initiate de Maria Tereza si apoi fi ul acesteia, imparatul Iosif al II-lea: romii sunt obligati sa se stabileasca undeva, putand parasi localitatea numai cu autorizatie speciala. Ei nu mai au voie sa isi poarte vesmintele traditionale, folosirea limbii proprii este pedepsita. Copiii romi trebuie sa frecventeze obligatoriu scoala si biserica, iar casatoriile intre romi sunt interzise. Apoi, dezrobirea initiata in secolul XiX (a durat cca.40 ani) este considerata a fi prima mare reforma sociala din epoca moderna (Achim, 1998). Paradoxal, aceasta a inrautatit situatia economica a romilor, incurajind fuga de pe mosii si emigrarea. O parte a romilor a ales sa se aseze in orase unde a continuat sa practice mestesugurile, astfel luand fi inta comunitatile de romi de la periferia oraselor romanesti. Dupa primul razboi mondial, o parte a populatiei rome din mediul rural a primit pamant in proprietate, ceea ce a redus decalajul fata de populatia majoritara. Pe de alta parte, dezvoltarea economica si industrializarea au determinat romii sa ocupe pozitii marginale pe piata fortei de munca si se adanceste si mai mult separarea dintre populatia majoritara si cea de romi. In perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, romii cad victime ale politicii naziste de epurare etnica in toata Europa. In Romania, in 1942, regimul Antonescu deporteaza o parte a populatiei de romi in Transnistria, rata de mortalitate fiind de aproximativ 50% din cauza conditiilor de viata de acolo. In perioada comunismului, statul impune obligativitatea participarii scolare a tuturor copiilor, ceea ce a dus la ridicarea nivelului educational in randul romilor. Politicile de sistematizare duc la desfiintarea mahalalelor de la marginea oraselor si la mutarea rezidentilor in locuinte cu nivel de confort sporit. Mutarea inseamna insa si dizolvarea comunitatilor de romi, ceea ce a dus la asimilarea mai rapida a romilor dispersati. In ciuda imbunatatirii punctuale a con ...