Itadakimas

Linii, forme, umbre, reflectii, suprafete simple, suprafete care te imbie la meditatie, spatii simple, spatii cu lemn, spatii clare, iar linii si iar forme si umbre, totul pare simplu, dar nimic nu e simplu, spatii aerisite, spatii gindite, spatii libere, spatii simple si totusi complicate. Oameni.

Oameni grabiti, oameni moderni, oameni care muncesc, mult, foarte mult, oameni care traiesc in locuri aglomerate si care trebuie sa ajunga dimineata in alte locuri aglomerate, si care mai fura cateva clipe de somn in aceasta tranzitie zilnica, in metrou, in tren, in autobuz. Oameni. Oameni vechi, oameni care mediteaza, oameni care nu au de mers nicaieri, decat cu gindul si atunci merg foarte departe, oameni care fac asta de mii de ani, oameni care locuiesc in spatiile simple, dar care nu sunt simple, printre liniile si formele si suprafetele care te imbie la meditatie, oameni care traiesc simplu, dar viata lor e plina, oameni care traiesc de mii de ani.
Japonia moderna, Japonia traditionala. Mi-a placut cea traditionala. Am locuit trei zile intr-un templu din Nishio, un orasel din centrul Japoniei, un templu vechi de 200 de ani, fara pretentii de loc turistic, dar unde am absorbit mai multa cultura japoneza decat din orice alt loc vizitat. Un loc unde oamenii locului isi desfasoara activitatile zilnice fara sa fie alterate de ropotul turistilor si unde prima rugaciune are loc la opt dimineata, unde se spala podele o data pe saptamina, iar masa nu incepe fara „itadakimas” multumirea adusa divinitatii pentru merindele puse pe masa.

Japonia traditionala este foarte frumoasa, vizual, la nivelul superficial ai parte de o imagine simplista dar atractiva, te bucura sa vezi ca ai ajuns tocmai la capatul pamintului si ai sansa sa observi aceasta lume complet diferita, dar frumoasa. Insa Japonia traditionala este de fapt foarte complicata, sub liniile si formele simple, intre spatiile placate de lemn de esenta tare se afla reguli, ierarhii si oranduiri bine asezate dupa mii de ani de lupte intre clanuri de shoguni. Japonia traditionala este greu de descifrat pentru un turist, dar asta poate o face si mai atractiva. Japonia traditionala este o lume a detaliilor, a schimbarilor radicale de perceptie dintre nivelul macro si micro, a placerii de a crea o micro-lume intr-o macro-lume si de a ii da un sens nou si diferit.

Am fost incarcerat fortat timp de o ora intr-un templu din Kyoto datorita unei ploi puternice in timp ce vizitam orasul. Pana atunci vizitasem majoritatea locurilor turistice importante zabovind nu mai mult decat minimul necesar astfel incat sa pot sa trec la urmatorul popas turistic si sa acopar cat mai mult intr-o zi. Dar spre norocul meu ploaia m-a tintuit locului pentru mai bine de o ora, intr-un loc, nu foarte vizitat la acel moment, un templu devenit loc de rugaciune, foarte frumos construit si inconjurat cu o gradina in stil Zhen. Aici am descoperit sensibilitatea Japoniei traditionale, placerea de a medita cu gandul dus aiurea si cu privirea lasata alene peste pietrele si cararile orinduite cu talc de un gradinar acum 150 de ani. M-a incercat o invidie placuta sa descopar ca exista un asemenea loc si sa pot sa savurez chiar si pentru putin timp din echilibrul adus de momentele meditatiei. Acesta a fost momentul de varf al contactului meu cu Japonia traditionala, o experienta intr-un loc unde nu am facut nici o fotografi e dar toate „imaginile” au ramas puternic amprentate in memorie.

Daca v-au placut fotografiile, gasiti mai multe pe http://www.meste.ro