Blind poker bugetar

Motto: “În lumea în care trăim, ceea ce ştim şi ceea ce nu ştim sunt ca fraţii siamezi, inseparabili, existenţi într-o stare de confuzie” - Haruki Murakami

Când panica şi frica iau locul incertitudinii şi lipsei de încredere, confuzia capătă dimeniuni golemice. Decizia FMI de diminuare a salariilor şi pensiilor nu a fost de fapt o decizie a FMI, ci doar o biată recomandare.

A da vina pe FMI într-o manieră laşă, reprezintă refugiul incompetenţei. Soluţiile anunţate de guvern, prin care se diminuează în plină criză salarii şi pensii la un loc şi de-a valma, nu pot crea bunăstare socială. Or, scopul existenţei unui guvern este de a-şi sluji cât mai bine poporul, de a-l conduce către bunăstare şi echitate socială, două concepte năucitoare pentru ministrul de finanţe sau guvern. Am fost întotdeauna adeptul muncii, şi nu al ne-muncii, am susţinut necesitatea diminuării aparatului de stat, supra-dimensionat dintotdeauna.

Este anormal ca sectorul privat să-şi ajusteze retribuţiile cu 30-60%, în criză, iar sectorul de stat să-şi dea prime, beneficii şi salarii suplimentare. Totuşi, o măsură luată sovhozist, de-a valma şi aplicată deopotrivă şi celor cu venituri sub media europeană a venitului minim pentru un trai de subzistenţă, dar şi celor cu venituri mari, în proporţie egală, denotă, probabil, frica de a cere nota de plată celor care au cotizat mai mult în campaniile electorale. FMI insistă: noi am recomandat guvernului diferite măsuri, cea a tăierilor salariale şi pensiilor a nu a fost soluţia noastră, guvernul a ales-o, şi apoi, noi am cerut impozitarea bogăţiei.

Într-o discuţie cu oficiali ai FMI, mi se spune că numărul autoturismelor de lux din Bucureşti i-a lăsat de fiecare dată cu gura căscată pe cei de la Fond, şi că, de unde vin ei, fiecare de altundeva din Occident, priorităţile în cheltuieli sunt altele. Şi atunci, de ce refuză guvernul să reducă mai mult de unde este, şi nu de unde nu-i: să taie din bugetele regiilor autonome, din consilii de administraţie, să impoziteze luxul, şi să nu se atingă de veniturile mai mici de 300-500 de euro lunar, care reprezintă în toată Europa un minim de subzistenţă? Probabil pentru că şi-ar tăia singur beneficii proprii, sau ale cotizanţilor la partid, spun gurile rele. În contextul în care preţurile bunurilor de consum şi alimentare sunt perfect aliniate celor din Uniune, tot aşa ar trebui să fie şi salariile. Este corect să tai din sectorul bugetar, însă nu în plină criză financiară. Nu poţi lăsa pe drumuri oameni care şi-au pus speranţa în stat şi au semnat un contrat cu statul de-a lungul timpului, principiul echităţii sociale şi al neretroactivităţii diminuării pensiilor fiind cam peste tot în lume recunoscut. Apoi, nu poţi concedia acum, în criză, din sectorul bugetar oamenii de rând, fără soluţii de angajare, şi nu poţi avea acum soluţii de angajare fără a împovăra bugetul. În plus, sectorul privat va fi încă o dată victima unor măsuri administrative luate de multe ori pe principiul: „dacă s-a tăiat la stat, trebuie să mai tăiem şi noi”.

Fără a analiza aici efectele asupra economiei pe termen lung (există o secţiune dedicată a The Investor în cele ce urmează care face acest lucru), măsura luată de guvern de a tăia uniform din toate pensiile şi salariile este pripită şi greşită. Evident, înainte de criză aceste diminuări puteau fi făcute fără atâtea efecte nocive, însă tot de la un minim al traiului decent în sus. Apoi, aceste măsuri se vor dovedi insuficiente pentru a asigura un buget cu o lipsă finanţabilă: vor urma altele, la fel de greşite, probabil, de majorare a unor taxe şi impozite, tot în plină criză.

Astfel de sovhozisme dau, dealtfel, nas unor structuri incorecte din mediul politic. Pot naşte monştri, la nivel societal, inflamând extremismul şi pe toţi vagabonţii economici care se hrănesc din haos. În România, pirateria a fost tot timpul la ea acasă. Interesele de grup au primat, iar groapa socială, diviziunea dintre bogaţi şi săraci, s-a adâncit perpetuu. Una din cele mai greşite iniţiative din Senat, care demonstrează anarhia creată de măsurile guvernului: un grup de interese s-a trezit să propună interzicerea pensiilor private obligatorii, acea supapă privată care ar fi făcut, cel puţin în plan teoretic, imposibil pentru pensionarii viitorului să mai treacă prin situaţia prin care trec pensionarii, azi.

Evident, iniţiativa vine după ce guvernul s-a gândit să taie din contribuţia la Pilonul II, deja subţiată de criză. O altă dovadă de incoerenţă. Într-un dans japonez lipsit de precizie, păpuşile de ceara bunraku din colţurile opoziţiei sau puterii, deopotrivă şi-au pierdut orice dram de credit şi credibilitate. Singura soluţie ar fi crearea unei clase politice noi, printr-o acţiune radicală liberală, care să ţină cont de principiile unei societăţi şi economii din secolul XXI. Care să permită iniţiativei private să dea tonul în economie, în viitor, pentru a nu mai trece prin astfel de pulsiuni şi puncte critice medievale, în plină criză economică modernă.

Înainte de asta, însă, România nu îşi mai permite luxul de a menţine regii autonome stat-în-stat care să-şi genereze salarii nesimţite, şi nici indemnizaţii ciudat de mari prin tot felul de consilii de administraţie de stat sau semi-stat. Hai să tăiem mai mult de acolo şi să gestionăm averea statului eficient, contrar unor interese de grup. Dacă nu, riscăm să subţiem şi ce avem, într-o licitaţie oarbă continuă în care plusăm bani doar pentru a rămâne în joc. Un joc de poker sec şi orb pe banii contribuabilului.