Irlanda blocheaza Europa?

Primul motiv este si cel mai simplu: tratatul a fost respins de 53,4% din electoratul irlandez, adica de 862.000 de cetateni din totalul de 495 de milioane câti numara Uniunea Europeana. Asta inseamna ca numai 0,175% din populatia Uniunii se impotriveste oficial respectivului document. Având in vedere ca in toate celelalte 26 de tari comunitare ratificarea tratatului este prevazuta sa se faca pe cale parlamentara (iar 18 parlamente deja au ratificat!) este putin probabil sa apara o noua respingere.

Nici chiar cei mai fanatici sustinatori ai principiului unanimitatii in cadrul UE nu isi fac mari sperante ca 0,175% dintre europeni vor putea sa opreasca un proces aprobat de restul de 99,825%! Nici nu ar exista vreo justificare: Europa cu mai multe viteze este deja o realitate, chiar daca ne-am obisnuit cu ea atât de mult incât nici nu o mai observam!

1n fond, zona monedei unice euro este compusa dintr-un numar redus de tari care, inaintea celorlalte, au acceptat sa-si limiteze libertatea de manevra ca sa se inscrie in anumiti parametri de performanta, foarte stricti, si, mai important, au acceptat sa renunte la unul din atributele fundamentale ale suveranitatii nationale care este politica monetara. Spatiul Shenghen este si el un exemplu de Europa cu doua viteze, de aceasta data aplicata in domeniul justitiei si al afacerilor interne.

Deci eventuala "decuplare" a Irlandei de restul UE in ce priveste punerea in aplicare a tratatului de la Lisabona nu este nici de neconceput, nici contrara practicii comunitare, asa cum vor unii sa ne convinga. Pe de alta parte, daca toate celelalte 26 de state comunitare vor ratifica tratatul, este putin probabil ca Irlanda sa accepte sa ramâna in afara jocului, deci un nou referendum pe aceasta tema aproape cu siguranta va avea un rezultat pozitiv.

Asta cu atât mai mult cu cât refuzul irlandezilor nu a fost provocat de respingerea ideii in sine de integrare europeana. Comisarul european Charles McCreevy, reprezentând Irlanda, atragea atentia ca in realitate votul negativ "a fost provocat de o multitudine de alte probleme" printre care cresterea preturilor la alimente si combustibili, reducerea ritmului de dezvoltare economica si cresterea somajului.

Apaa la moara euro-scepticilor
 
Bineinteles ca "nu"-ul irlandez a dat apa la moara euro-scepticilor. In asemenea masura incât presedintele german Horst Kohler a ajuns sa declare ca nu va promulga tratatul deocamdata, desi acesta a fost ratificat de Bundestag. Un presedinte german (ale carui functii sunt mai mult onorifice!) care sa se declare in conflict deschis cu cancelarul (Angela Merkel a sustinut ferm ratificarea!) ar fi o premiera in istoria UE. Nici Kohler insusi nu isi face, probabil, iluzia ca ar avea vreo sansa intr-o asemenea confruntare.

Presedintele polonez Lech Kaczinsky nu a ratat ocazia sa joace din nou cartea nationalista amenintând, la rândul sau, ca nu va promulga tratatul. Reactia lui Kaczinsky era previzibila: in fond nu a facut decât sa profite de ocazie ca sa se razbune pe euro-entuziastul premier Donald Tusk, care i-a indepartat fratele din fruntea guvernului.

Tratatul de la Lisabona va sfârsi totusi prin a fi aprobat fie si numai pentru ca, dupa esecul proiectului de Constitutie comunitara, guvernele au decis sa nu mai repete greseala de a supune dezbaterii populare un document atât de complicat. 

in primul rând pentru ca, asa cum s-a demonstrat, in cazul unui referendum polemica "pro" sau "contra" nu are, in fapt, nici o legatura cu subiectul propriu-zis, referendumul devine un prilej de confruntare pe probleme strict interne.

Francezii au votat "nu" in 2005 nu pentru ca ar fi devenit subit euro-sceptici, ci pur si simplu pentru ca se saturasera de Jacques Chirac si au profitat de ocazie ca sa arate acest lucru!
Asa cum remarcau Monica Frassoni si Daniel Cohn-Bendit, copresedinti al Verzilor Europeni, "referendumurile nationale nu sunt instrumente adecvate pentru a decide in chestiuni europene" fie si numai pentru ca asemenea chestiuni sunt atât de complicate incât a le face usor de inteles pentru publicul larg este o incercare clar sortita esecului.

Având in vedere ca multi lideri europeni recunosc faptul ca nici macar ei insisi nu au citit in detaliu textul Tratatului de la Lisabona (asa cum, la vremea respectiva, nu citisera nici proiectul de Constitutie!), nu se pune problema sa i se explice cetateanului de pe strada, in cuvinte simple, despre ce este vorba in respectivul document. in schimb, ar fi mult mai simplu sa li se explice europenilor ca UE nu are de ales: avanseaza catre o mai mare integrare sau se blocheaza cu consecinte grave!

Cea mai clara dovada a lipsei de alternative este actuala criza energetica care a demonstrat ca atât timp cât Uniunea nu va actiona ca un actor monolit pe scena internationala, Europa va fi la cheremul jocurilor pietei energiei. Contractele pentru gazoductele North Stream si South Stream nu sunt decât victorii efemere pentru tarile care cred ca, negociind separat cu Rusia, si-au rezolvat problema aprovizionarii cu gaze. Singurul rezultat al acestor negocieri separate este ca in prezent, in casa comuna europeana fiecare locatar plateste gazul la alte preturi, in functie de modul in care a reusit sa-si atraga, sau nu, favorurile Moscovei!

Intre declaratii si realitate

Paradoxul este ca vinovati de scepticismul cu care unii europeni privesc in continuare Uniunea Europeana si procesul de integrare sunt, inainte de toate, chiar politicienii.

Ministrul irlandez de externe Micheal Martin considera ca "Europa este deconectata de cetatenii ei" care nu stiu, de fapt, la ce se refera Tratatul de la Lisabona. Socialistul german Jo Leinen, presedintele Comitetului pentru Afaceri Constitutionale din Parlamentul European, declara ca "in Europa comunicarea este un dezastru" si ca guvernul irlandez a dus o campanie "târzie, defensiva si complicata" in favoarea Tratatului. in stilul sau dramatic, seful statului francez, Nicholas Sarkozy, afirma: "Ceva nu functioneza bine! Ceva nu functioneaza deloc bine!".

Aceasta moda a "turnatului cenusii in cap" este, cel putin partial, fatarnica, atât timp cât cei care se plâng de faptul ca europenii nu sunt destul de euro-entuziasti sunt ei insisi la originea acestui fenomen!
Atunci când pleaca de la Bruxelles si revin pe scena politica interna, aceiasi politicieni autodeclarati aparatori fermi ai idelurilor europene, isi schimba subit convingerile si, fara nici o urma de ezitare,  critica vehement tocmai institutiile pe afirmau ca le sustin.

Ce sa inteleaga francezul despre coerenta discursului european când Nicholas Sarkozy, presedintele in exercitiu al Consiliului European, nu rateaza nici o ocazie ca sa atace o institutie comuna fundamentala cum este Banca Centrala Europeana. Ce sa inteleaga italianul despre valorile comune atunci când Franco Fratini, ministru in guvernul de la Roma, sustine masuri de restrictionare a libertatii de circulatie a persoanelor pe care tot el le condamna cu numai câteva luni inainte, când era comisar european pentru justitie.

inainte de a fi un ideal, constructia europeana se dovedeste a fi un bun paravan dupa care se pot adaposti guvernele nationale confruntate cu nemultumirea propriilor cetateni.

Guvernul de la Paris incearca sa scape de presiunile pescarilor, transportatorilor rutieri si agricultorilor propunând Comisiei Europene masuri fiscale evident contrare reglementarilor europene. La rândul sau, tot ca sa scape de presiunea sindicatelor, guvernul german aproba ajutoare pentru producatorii de lapte stiind foarte bine ca aceste ajutoare sunt si ele contrare reglementarilor europene. Mai subtil, guvernul polonez incearca un santaj ideologic cerând Bruxelles-ului ca santierele navale din Gdansk sa fie mentinute artificial in viata doar pe considerentul ca acolo s-a nascut miscarea Solidaritatea!

in toate cazurile, ceea ce era de asteptat s-a intâmplat, Comisia Europeana a refuzat, dar scopul politicianist a fost atins: alegatorul francez, ca si cel german si cel polonez este convins ca guvernul sau este "cumsecade", dar nu poate face nimic din cauza "birocratilor" de la Bruxelles, care pun bete in roate bietului pescar, sau sofer de camion, sau fermier, sau constructor de nave.

Din pacate europenism si oportunism nu sunt doua notiuni incompatibile si oricât de convingator a incercat sa fie guvernul irlandez in sustinerea Tratatului de la Lisabona, Brian Cowen si echipa sa nu au mers cu pro-europenismul pâna acolo incât sa recunoasca, cinstit, in fata propriilor cetateni, ca succesul economic de care Dublinul se simte atât de mândru a fost, in realitate, rezultatul subventiilor de multe miliarde de euro primite de la Uniunea Europeana.

Or, tocmai aici este cheia: pentru succesul procesului de integrare europeana nu mai este suficient ca guvernele nationale sa fie de acord sa delege catre institutiile europene o parte crescânda din Responsabilitati si apoi sa se foloseasca de asta ca o scuza in fata electoratului; guvernele vor trebui sa faca acum un efort de modestie si accepte sa delege catre institutiile europene si o parte crescanda din Meritele pentru succesele din ultimii 50 de ani si sa recunoasca acest lucru in fata electoratului.