articol de Ovidiu GOGA, MAI 06, 2010, 15:06 EEST

Pictorul Bogdan Mihai Radu a pornit pe calea artei din pasiune. Țelul său a fost să creeze artă pentru artă, şi nu artă cu scop. Ca de obicei, talentele în România sunt prigonite de o societate sub-mediocră. A fost şi cazul său, colegii din Sibiu reuşind performanţa să-l alunge din breaslă după patru ani de apartenenţă, cu sprijinul unei noi conduceri, invocând lipsa studiilor de specialitate. Cei care se plâng că nu se poate trăi din artă în România, sau oriunde, frizează mediocrul şi nu se bucură de aprecierea necesară. Însă Bogdan Mihai Radu a reuşit aproape de unul singur să expună de peste 20 de ori. El spune că se poate trăi din artă, chiar şi în România. Evident, trebuie să ai talent, viziune, inspiraţie şi un dram de geniu. Lumea va aprecia lucrările, şi le va cumpăra. În această lună, Radu expune la Intercontinental Bucureşti.

Cum te definesti, ca pictor?

Cred că o mai bună întrebare ar fi ce este un artist şi ce simte în momentul creaţiei sale. Pentru mine pictura înseamnă totul, practic mă confesez pânzei, pânza este jurnalul meu "intim". Pot exprima pe pânză toate trăirile mele interioare, viziunea sau emoţiile mele fără a întampina nici o barieră. Nu vreau să schimb lumea şi nu pot, dar o pot modela în viziunea mea artistică.

Cum s-a născut artistul Bogdan Mihai Radu?

Totul a început din vremea copilariei mele. După cum ştiţi, noi toţi colorăm, desenăm cu creta, creioane sau ce ne pun părinţii la dispoziţie, asemeni oricarui copil, la o astfel de vârstă făceam asta zilnic, până într-o zi când am vizionat un film difuzat la TV. Personajul principal era un artist, un pictor, un tip care falsifica tablouri şi în colaborare cu o reţea înlocuia opere de artă de mare valoare, înlocuindu-le cu reproduceri realizate impecabil. Chestia asta m-a impresionat, m-a mişcat foarte mult, eram extaziat de acţiunea filmului şi de personajul respectiv. Deja din acel moment aveam în cap ideea, de a face ceea ce am văzut acolo. La scurt timp, în vizita la bunica mea, i-am cerut un tablou din casa, pe motiv că ne cere la şcoala să facem un desen după un tablou de-al nostru. Am luat tabloul bunicii, mi-am făcut un cadru, am tăiat un cearşaf de pat, mi-am întins pânza şi am încercat să reproduc tabloul original. Am tot lucrat o vreme - poate o săptămână, până l-am adus foarte aproape de original. Drept urmare am returnat bunicii reproducerea, păstrând astfel originalul. Bunica nu şi-a dat seama ce se petrecuse şi astfel a început totul.

În Romania, se poate trăi din artă?

Da. Se poate trăi din artă şi încă foarte bine.

Este foarte interesant să spui asta având în vedere că foarte mulţi artişti se plâng de impactul mic pe care îl are arta la nivelul nostru social.

Părerea mea este că în primul rând trebuie să crezi şi să-ti placă ceea ce faci. Nu am făcut un liceu de artă, şi, în ciuda acestui fapt, am expus, am ajuns să fiu şi membru de fond plastic în Sibiu, am expus cu Uniunea Artiştilor Plastici din Sibiu în diferite expoziţii de grup, am continuat mai apoi cu un şir de expoziţii personale sau colective, întampinând fel şi fel de probleme din cauza faptului că nu am studii în domeniu.
Într-un final, având deja peste 20 de expoziţii personale, sub presiunea sistemului şi a colegilor de breaslă, am fost dat afară din Uniunea Artiştilor Plastici din Sibiu după patru ani în care am fost acceptat ca Membru de Fond Plastic. Schimbându-se preşedintele Uniunii, noul intrat în funcţie m-a exclus din drepturile ce le aveam în acel moment în calitate de membru, pe motiv că nu aveam studii.

Asta m-a ambiţionat şi m-a determinat să dau admitere la Facultatea de Arte din Cluj, facultate unde am fost admis.

Cum ai trecut peste astfel de momente grele în cariera ta de artist?

După cum spuneam şi mai devreme, au fost fel şi fel de probleme, însă am reuşit să le depăşesc, exist ca artist, expun atât în ţară cât şi în străinătate, am trecut peste problemele întâmpinate la Sibiu, am avut norocul şi ghinionul, sau bucuria de a studia la Facultatea de Arte din Cluj-Napoca. Acum, am ajuns în Bucureşti cu câteva proiecte în lucru şi multe planuri de viitor.
Toate problemele au fost depăşite facând ceea ce îmi place cel mai mult. Pictând.

Lucrările tale sunt cumpărate din admiraţie sau sunt privite ca o investiţie?

Ambele. Situaţia diferă de la cumpărător la cumpărător. Se întamplă să am clienţi care iau decizia de cumpărare la nivel emoţional, fără să-mi ceară măcar detalii sau un CV personal, şi, de asemenea, am clienţi care înainte de momentul achiziţionarii lucrării cer detalii, spre exemplu un CV, sau sa le numesc câţi critici de artă au scris despre mine, ce persoane cunoscute public au achiziţionat lucrări de-ale mele. Aceştia din urmă înclin să cred că privesc achiziţia unui tablou ca pe o investiţie, fiind interesaţi de perspectivele mele de dezvoltare ca artist.

Cum ai vândut prima lucrare şi ce a însemnat acel moment?

Prima lucrare am vândut-o în anul 2002, în timpul desfăşurării primei mele expoziţii personale. Pe de-o parte m-a bucurat faptul că arta mea produce valoare, este dorită şi apreciată, însă pe de altă parte a fost un sentiment şi de bucurie şi de tristeţe în acelaşi timp. Ceva din mine a plecat odată cu lucrarea.

Care este legatura dintre artă şi business?

Având în vedere că aceia care îmi achiziţionează lucrările sunt în majoritate oameni de afaceri din ţară sau din străinătate, cred că există o legatură foarte strânsă. În plus, dacă ne gândim la perspectiva investiţiei în momentul alegerii unui artist sau a unor lucrări, legătura pare şi este destul de evidentă, arta reprezentând pentru o anumită categorie de clienţi, o adevarată afacere, care de obicei devine foarte profitabilă. Şi totodată îi incântă impactul vizual, frumosul, starea pe care le-o dă o lucrare bine făcută. Sunt omeni care au ales să facă business poate mai aproape de suflet.

Ce proiecte ai în prezent şi cum reuşești să te împarţi între pictură şi organizarea evenimentelor şi proiectelor?

În momentul de faţă am o expoziţie în desfăşurare la Hotelul Intercontinental Bucureşti, fiind în pregătire Vernisajul ce va avea loc pe data de 22 aprilie, ora 19:00 şi la care vă aştept cu drag. Totodată, pregătesc un proiect cu un impact major la nivel social, cel puţin în Capitală. Va fi o abordare nouă, voi atinge un subiect sensibil la nivel urban şi tot ce vă mai pot spune este că va fi desfăşurat într-un spaţiu public din Bucureşti. Partea de organizare am lăsat-o în grija lui Alex Gavriliu, care este mai mult decât un manager, fiindu-mi şi un bun tovarăş. Prin prisma experienţei lui în coaching mi-a dezvoltat noi perspective, care se vor materializa într-o serie de iniţiative cum ar fi proiectul mai sus menţionat.

De unde vii, unde te-ai născut, unde ai copilărit?

M-am născut şi am copilărit în localitatea Tălmaciu, la 18 km de Sibiu.

Ce te inspiră cel mai mult?

Pentru mine culoarea este primordială, mai mult decât forma, şi reprezintă esenţa inspiraţiei mele. Mă inspir de asemenea din natură, din viaţa de zi cu zi, din trăirile pe care le am eu sau cei apropiaţi mie, practic din tot ce mă înconjoară.

Ce pictori români apreciezi?

Îl apreciez în mod deosebit pentru ceea ce este, ce a făcut şi ce face ca artist şi ca om pe maestrul Corneliu Brudaşcu din Cluj-Napoca. Am avut ocazia să-l cunosc, să intru în atelierul lui, să lucrez împreuna cu el şi să-mi fie mentor, părinte şi totodata un bun prieten.

Ne poţi spune mai multe despre expoziţia pe care o ai în prezent?

Este vorba despre 25 de lucrări expuse la Hotelul Intercontinental Bucureşti, abordarea mea a fost una foarte diversificată. Lucrările ce îmbracă expoziţia sunt din mai multe zone din care amintesc peisaj, figurativ, abstract...
Referitor la aceasta expoziţie, doresc să mulţumesc reprezentanţilor Hotelului Intercontinantal, care se dovedesc a fi nişte gazde minunate, şi, totodată, Uniunii Camerelor de Comerţ şi Industrie Bilaterale din România, care au sprijinit acest eveniment prin persoana domnului Marius Sticlaru, un om deosebit şi mare iubitor de artă.